vineri, 19 iunie 2015

Modul sănătos de viață: da sau ba

În ultimul timp, ne-am obișnuit cu tot felul de articole ce fac referință la modul sănătos de viață și anume ce trebuie să (dar și să nu) facem, ce trebuie să (dar și să nu) mîncăm. Modul de viaţă sănătos include: alimentaţia raţională, activitatea fizică, respectarea regimului de odihnă, evitarea deprinderilor dăunătoare și tot așa mai departe.
Citisem recent un articol Cum să mănînci sănătos de luni pînă vineri. Păi bine, de luni pînă vineri mîncăm sănătos, dar în week-end ce facem? Stăm flămînzi? Mîncăm prostii, gen alimente alterate? Interesantă logică.
Dar hai să nu facem abuz de aceste articole ce fac referință la ceea ce consumăm. Pentru că nu are sens. Părerea mea e că fiecare aliment are atît efecte benefice cît şi efecte negative. Păi, decideţi. Ori e bine să mîncăm fructe, ori nu. Cică fructele conţin zahăr şi nu e bine să le consumă. Din cauza zahărului din fructe. Şi se începe să fie zahărul blamat pentru tot răul pe care î-l are asurpa organismului. Păi bine, înţeleg că fructele conţin zahăr, dar mi se pare o aberaţie să scrii un astfel de articol. Fructele sunt fructe şi nu e nimica rău în asta să le consumi. Sau alte articole de genul ăsta. Deja cînd văd articole din astea, dacă sin cer, nici nu le mai deschid casă le citesc. Consider că trebuie să mănînci moderat, de toate, pentru a-i oferi organismului ceea ce are nevoie: vitamine, proteine şi tot aşa. Într-o zi citeşti beneficiile unui produs, peste cîteva zile - efectele devastatoare ale produsului în cauză, care cu cîteva zile era lăudat şi recomandat spre consumaţie zilnic. Păi, decideţi-vă: ori e bun, ori e rău.
Pentru un mod de viaţă sănătos, cred că e bine să mîncăm de toate, iar mîncarea să fie diversă. Şi asta moderat. Plus la asta, obligatoriu ar fi să mai facem sport, ori plimbări pe jos. Astfel, vom îmbina utilul cu plăcutul. În prezent, din moment ce viaţa noastră a devenit aşa, mai mult un mod de viaţă sedentar, lucru prin oficii şi încă la calculator, sportul ar fi obligatoriu în viaţa noastră. 

Sursa imaginii: www.unica.md

marți, 9 iunie 2015

Sabina Brândușe: „Mă bucur de ceea ce mi se întîmplă”

Actriță și om minunat. Pe Sabina Brîndușe o poți vedea în distribuțiile telenovelelor românești, Iubire ca în filme, Băieți buni și Războiul sexelor. Mi-a plăcut cum joacă și a devenit una din actrițele preferate.  Am decis să o iau la întrebări în ceea ce privește activitatea ei, respectiv ce planuri are.

De unde vine pasiunea pentru cinematografie?
Pasiunea pentru cinematografie s-a născut subit, odată
cu primul meu rol într-un film (serial), “Băieți buni” (Pro Tv). Am avut norocul de a întâlni un regizor, pe Bogdan Bărbulescu, care-și făcea timp pentru a lucra cu actorii și care m-a făcut să prind încredere. Până în acel moment, filmul era un vis pe care nu îndrăzneam nici măcar să mi-l formulez.

Ai jucat în telenovelele „Iubire ca în filme” și „Războiul sexelor”. Ce ne poți spune despre industria telenovelelor din România?
Nu mă pot pronunța, este un subiect cu care nu mai sunt în contact. Dar, ca actriță care s-a regăsit în distribuția acestor seriale, pot spune că ele reprezintă un bun prilej de exersare a talentului, un antrenament de care am avut nevoie la început de drum.

Cu ce impresii ai rămas de la prima telenovelă la care ai filmat?
Am rămas cu impresia că făceam parte dintr-un proiect de proporții, un proiect în care se investea mult timp – 6 zile de filmare pe săptămână, 14 ore pe zi, multă muncă, foarte mulți bani, un proiect
în care fiecare minut de întârziere costa. Am înțeles rolul și importanța fiecărui om care alcătuia echipa, în jur de 150, dintre care: peste 100 actori, 2 regizori, asistenți de regie, producători,
scenariști, operatori, scenografi, mașiniști, sunetiști, costumiere, stiliști, catering. Am lucrat cu profesioniști în domeniu, cu actori mari și am rămas cu o rigoare și cu o disciplină indispensabile
unui actor.

Cum crezi, care e viitorul telenovelelor în România?
Nu sunt la curent cu producțiile din ultima lungă perioadă, însă, senzația este că și-au trăit punctul culminant și pică într-un con de umbra.

Ai accepta să joci în vre-un film/telenovelă?
Depinde de genul filmului și de alte aspecte: regizor, scenariu, distribuție, numărul de proiecte în care sunt implicată…

Mai faci teatru? Cu ce te lauzi în acest sens?
Da, în ultima perioadă numai asta am făcut: am jucat în spectacolul “Dom Juan” (direcția de scenă - Victor Ioan Frunză, scenografia- Adriana Grand), am făcut împreună cu doi colegi (Rareș Lucaci și Alex Unguru) un spectacol de teatru independent, “Declick”, pe care l-am jucat atât în București, cât și prin țară, iar de trei săptămâni lucrez la spectacolul “Revanșa”, în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Ce îți este mai aproape de suflet: teatrul ori cinematografia?
Nu pot să fac un clasament pentru că pendulez între ele, în funcție de proiectul la care lucrez.

Veți mai juca în telenovele?
Eu știu ce-mi rezervă viitorul? :)

Ai jucat în „Ghost Rider 2-Spirit of Vegeance”. Ce ne poți spune despre această experiență?
Da, am jucat în două producții americane și am avut ocazia să le fiu parteneră lui Nicolas Cage, în “Ghost Rider- Spirit of Vengeance” și lui Steven Seagal, în “Absolution”. M-am bucurat să
descopăr doi profesioniști, nu niște “staruri”; mi-am satisfăcut curiozitatea referitoare la felul în care decurge o zi de filmare la o astfel de producție cinematografică, dar și asupra modului în care
se derulează castingul. Pe lângă asta, am simțit mai mult respect și mai multă considerație pentru munca și pregătirea mea.

Filmul „California Dreamin” a fost premiat la Cannes. Ce emoții ai avut?
Emoțiile și bucuria au fost amestecate cu părerile de rău legate de dispariția lui Cristi Nemescu
(regizorul si co-scenaristul filmului) și de faptul că după ani de zile în care a pregătit turnarea lung-metrajului, n-a apucat nici măcar să-l vadă în variantă finală.

Cu ce proiect te mîndrești cel mai mult din cariera ta la moment?
Cu proiectul la care lucrez acum (spectacolul „Revanșa”, în regia lui Vlad Cristache, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț), pentru că mă găsește mai pregătită și mai încrezătoare ca oricând. Fiecare rol, fiecare atelier, workshop și master-class, fiecare experiență, relație și întâlnire a contribuit la dezvoltarea mea profesională și toate astea mă fac astăzi să fiu mai stăpână pe meseria mea.

Ce ne poți spune despre proiectul Ideo Ideis?
Ideo Ideis este cel mai mare festival național de teatru tânăr, se întâmplă în Alexandria- singura reședință de județ care nu are nici teatru, nici cinematograf. Ideo Ideis este o tabăra de teatru, un loc de
întâlnire al liceenilor din toate colțurile țării, o revelație pentru toți cei care ajung acolo, o sursă de
autocunoaștere (prin intermediul masteclass-urilor, a atelierelor de actorie, dramaturgie, coregrafie, muzică și ritm, scenografie, educație vizuală- toate susținute de nume mari în domeniu), dar și o „platformă” de mentorat.

Mass-media obișnuiește să facă referință la viața personală a actorilor, care de multe ori, poate fi și un fals. Tu cum reaționezi la știri… mai puțin plăcute la adresa ta?
Până acum nu am fost subiectul unor astfel de știri. Dar, cu siguranță, n-ar fi o bucurie.

Ce planuri ai în viitor?
Nu am planuri, m-am educat să nu-mi mai fac. Alegând o meserie liberală, am ales și un stil de viață aflat sub semnul întâmplării, al schimbărilor de ultimă oră. Nu susțin că este liniștitor, căci îmi lipsește stabilitatea, dar mă bucur de ce mi se întâmplă.


Mulțumesc pentru interviu și mult success în viitor.


Să fie! Mulțumesc și eu!



Surse foto: www.facebook.com, http://ideoideis.ro

luni, 8 iunie 2015

Adriana Feraru: „Concurența naște uneori conflicte”

În ultimii ani, produsele hand-made au revenit în modă. Iile mai că erau uitate, prosoapele cu motive tradiționale sunt la fel, aproape uitate. Dacă unii mai croșetează… este privit sceptic. Promovarea tradițiilor naționale, transmise din moși-strămoși, par să reînvie și lumea se uite altfel la acest fapt.
La fel, un subiect aparte sunt bijuteriile și produsele făcute din mărgelușe. Putem vedea multe doamne și domnișoare purtînd tot felul de bijuterii frumoase, și cel mai important – făcute manual de diferiți creatori hand-made. Și eu personal, am cîteva bijuterii habd-made. Am decis să stau la o discuție cu Adriana Feraru, o tînără creatoare de bijuterii hand-made.

De unde vine pasiunea de hand-made?
Presupun că pasiunea în sine vine din copilărie, însă primii pași în domeniu i-am făcut pentru că nu aveam acces la unele bijuterii (fie că erau prea scumpe, fie că nu erau în țară) și am hotărât că le pot face singură. A fost un gând poate chiar puțin naiv și încrezut, pentru că la un moment am înțeles că nu e totul atât de simplu. A luat timp și forțe, dar tot am obținut ce mi-am dorit, ba chiar ceva mai mult. Cu toate acestea, cred că ideea de a completa mereu o ținută cu accesoriul ideal, creat după propria dorință, m-a pus pe treabă. Domeniul este extrem de incitant, îți solicită întregul potențial, atât cel creativ cât și logica, dar mai ales te provoacă să te descoperi și să-ți lărgești orizonturile. Este concomitent ceva care te consumă (uneori obosesc în proces mai mult decât aș fi crezut vreodată) și ceva care te relaxează (bucuria pe care mi-o oferă un proiect terminat cu succes este enormă).

De cît timp ești creator de hand-made?
Dacă estimez corect, de cîțiva ani. Sincer, nu țin minte concret, a fost un proces interesant, pentru că la început am căutat mult timp informații despre ceea ce vroiam să fac și abia mai târziu am trecut la practică. A durat ceva timp, pentru că nu știam de unde să iau materiale necesare, iar pentru partea teoretică m-am bazat mai mult pe internet și chiar dacă informație în zilele noastre este multă, cel mai greu este să o sistematizezi și să începi cu adevărat să faci ceva. În plus, materialele cu care lucrez sînt vechi pe piața internațională, însă la noi au ajuns relativ recent, mai ales cînd este vorba de instrumente.

Care a fost prima ta creație?
Oh, presupun că prima cu o formă acceptabilă?! A fost și prima lucrare pe care am vândut-o, unei colege și prietene, care m-a susținut enorm când am început. Era o pereche de cercei-buburuze. Țin minte că mi-a luat o veșnicie și am avut mari emoții cînd i-am prezentat-o Doinei. Faptul că i-a apreciat sincer și faptul că era mulțumită m-a convins să mai lucrez pentru oameni, să fac ceva pentru mine mi se părea, acum, net inferior față de a oferi cuiva ceea ce și-a dorit.

De ce este nevoie ca să practici această meserie?
Probabil, de inspirație. Asta o spun acum, când am deja materialele de bază-o cutie plină cu lut polimeric. Instrumentele le-am improvizat, la propriu. Nu puteam să îmi permit o pasta-machine
specială, așa că am folosit un analog improvizat, care de fapt era construit pentru a face tăiței și a fost straniu la început, dar e instrumentul meu preferat și astăzi. Nu știam de unde sa găsesc forme pentru tăiat, așa ca am folosit toate capacele din casă, formele pentru biscuiți, am ajuns chiar să le confecționez singură din plastic, tablă subțire. Aveam nevoie de inspirație mai mult pentru a găsi instrumente decât pentru lucrările în sine și încă mai este o provocare să fac ceva nou, pentru că povestea reîncepe. Totuși, nu pot să spun că un începător nu poate găsi cele necesare pe piață, cel puțin astăzi. Se vinde și lutul polimeric, și instrumente pentru modelare, și o gamă întreagă de vopseli și lacuri, dar presupun că nu ar fi la fel de distractiv cum a fost în cazul meu și, în plus, mai și costă.

Cine te încurajează și te motivează?
Clienții și lucrările. Clienții, pentru că văd în ochii lor satisfacția de a primi exact ceea ce și-au dorit, complet adaptat cerințelor lor și, totodată, unic. Ador să știu că se poartă creațiile mele, mai ales cînd primesc poze de la cliente. Și mai sunt și o fire romantică care speră, de fiecare dată, că dorința clientelor mele de a avea ceva hand-made nu a fost un moft care apoi va fi uitat într-o cutie cu amintiri. Lucrările mă motivează pentru că sînt de fiecare dată o provocare, și mereu trec prin câteva faze, de la enervare când nu îmi reușește ceva (mereu se întâmplă) până la fericirea de a găsi soluția și de a vedea rezultatul final.

Ce ne poți spune despre produsele tale? Cît de mulțumiți sunt clienții tăi?
Produsele diferă. La fel ca și clienții. Unele sînt mai simple, de obicei modelele des solicitate, îmi iau mai puțin timp și mai puține materiale și, respectiv, costă puțin. Altele îmi solicită toată dexteritatea, imaginația și uneori jumătate din rezervele de materiale pentru ceva micuț de tot, ele sunt cele care mă obosesc fizic, dar îmi dau o satisfacție enormă la sfârșit. De obicei, acestea din urmă sînt făcute la
cererea unor clienți cu o imaginație bogată, care, chiar, vor ceva deosebit, sau pur și simplu au standarde înalte. De obicei, clienții sînt mulțumiți. Am mereu emoții cînd înmînez cuiva o lucrare, dar de cele mai multe ori, reacția lor îmi întrece așteptările. Au fost cazuri când mi s-au solicitat schimbări minore, nu m-a deranjat deloc, de obicei le explic din start oamenilor că anume acesta e avantajul lucrărilor hand-made -pot fi ajustate după dorințele lor. Am avut un singur caz când mi-a fost întoarsă o lucrare, care s-a deteriorat, practic imediat după achiziționare, din cauza unor probleme tehnice când a fost modelată, întîmplarea m-a învățat doar să fiu mai atentă. Pentru cîțiva ani în domeniu, îmi pare un randament minunat.

Ai clienți permanenți?
Da și îi ador. Îmi place cînd pot propune singură ceva unei cliente, pentru că deja îi cunosc gusturile și preferințele. Nu pot spune că pentru un client nou nu depun tot efortul de care sînt capabilă, dar în lucrările pentru clienții permanenți pun mai multă dragoste. Este o provocare să îi uimești din nou și din nou, și anume ei îmi observă evoluția în timp. Mai sînt și prietenele, ele nu se încadrează în categoria clienți, dar sînt cât se poate de „permanente”, nu le las mult timp fără ceva nou.

Munca ta se rezumă în raza municipiului Chișinău sau ai cumpărători și chiar comenzi și din țară ori alte țări?
Sigur că nu se rezumă la Chișinău. Am clienți și în orașul de baștină, am avut clienți din suburbii sau chiar din alte orașe ale țării. E puțin cam dificil pentru mine să mă descurc cu transportul în așa situații, dar e un motiv de bucurie. Din alte țări am avut câțiva doritori, dar cred că pentru așa provocări am nevoie de vreun ajutor uman, care să se decurce cu poșta. Eu încă nu sânt pregătită pentru așa ceva.

A fost vre-un moment în care ai vrut să renunți?
O, da, de multe ori. De obicei, asta se întîmplă după câteva ore de lucru la un proiect dificil sau când distrug din greșeală ceva, dar îmi trece repede. Am avut pauze de câteva luni, pentru că e un hobby până la urmă și activitățile de bază mă absorbeau, sau descopeream că mă interesează alt domeniu din hand-made și uitam pe o vreme de lutul polimeric, dar m-am întors mereu la el. Nu mă lăsa să renunț cutia cu materiale, care nu se mai termină niciodată dat fiind faptului că mereu fac cumpărături peste necesitățile reale.

Cum te faci cunoscut?
Mmm, de obicei nu o faci tu, o fac clienții. Creez în special accesorii pentru femei, preponderent bijuterii, iar femeile se laudă. Cel mai des clientele noi se adresau la mine după recomandările celor vechi. Desigur, rețelele de socializare joacă și ele un rol important, presupun ca pagina de pe facebook (https://www.facebook.com/adriankajewelry?fref=ts) mi-a adus destul de multe cliente noi, sau cel puțin a arătat lumii ce pot face (inclusiv celor din afara hotarelor țării). Tot pagina de pe facebook mi-a dat șansa să organizez periodic cîte un give-away, iar asta a răspândit puțin vestea că exist. Mai sînt, desigur, și tîrgurile, care se organizează periodic în oraș și unde vin cei care adoră hand-made-ul.

Produsele handmade au cunoscut o apreciere considerabilă în ultimul timp. Care este cerere și oferta?
Când am început, cererea era mai mare, sau cel puțin așa îmi pare mie. Astăzi, știu cu mult mai mulți creatori de hand-made decît cu cîțiva ani în urmă, cel puțin dintre cei care se merită apreciați. Poate au mai evoluat începătorii, la fel ca mine, poate a devenit lucrul manual mai la modă, nu sânt sigură. Dar astăzi purtătorii de hand-made chiar au de unde alege. E un lucru bun, crește și calitatea, concomitent cu decalajul dintre ofertă și cerere.

Sunt mulți creatori de handmade. Colaborați între voi sau există, totuși, concurență?
Cîte puțin din ambele. Cel mai des colaborează oamenii din domenii diferite, de exemplu eu am făcut cîteva flori folosite de altcineva în combinații cu textile și mai cunosc cazuri asemănătoare. Există și echipe din cîțiva artiști care lucrează împreună, de obicei pentru ei aceasta este ocupația de bază, cu asta își cîștigă existența. Eu privesc ceea ce fac ca pe un hobby, asta scade puțin din competivitate, dar îți lasă mai multă liberate. Concurența naște uneori conflicte, de multe ori s-a discutat problema plagiatului, cunosc cazuri în care prieteni buni s-au certat din cauza acesta. Pe mine așa ceva mă inhibă, prefer să mă țin de motto-ul „Singura persoană cu care ai dreptul să te compari ești tu, cel de ieri”.

La ce tîrguri de specialitate ai participat?
La câteva ediții Yard-sale, la a 17 ediție a Winter Charity Bazaar. Am participat la pregătirile pentru Velohora, cu năsturei care au fost împărțiți participanților. Au mai fost târguri la care nu am reușit să particip, dar pe care le-am vizitat. Târgurile sunt minunate, dar de obicei participarea la ele e cam obositoare pentru mine și destul de rar am multe lucrări gata, pe care să le pot scoate la târg, deși atunci când pot, particip cu drag.

Ce planuri de viitor ai?
Să fac ce îmi place și să evolez. Există multe tehnici pe care nu le-am încercat încă și este o continuă provocare să creez. Aș vrea să trec la lucrări mai complexe, admir lucrările pe care le privești și înțelegi că au luat zile, poate saptămîni de lucru, sper să găsesc timp pentru așa ceva. De fiecare dată cînd îmi reușește ceva, găsesc un lucru nou pe care vreau să-l încerc. Așa că planurile mele de viitor sînt să învăț mai departe și să fac lucruri frumoase.


Sursa foto: facebook.com

duminică, 7 iunie 2015

Francesco Brusa: „Este foarte simplul faptul că ei nu au putut înțelege complexitatea umană”

Să vorbim un pic despre Italia. Ce prezintă ea ca țară, cultură, cinema și tot așa. L-am luat la întrebări pe Francesco Brusa, voluntar în Moldova. Iată ce spune el.

Ce poți să ne spui despre Italia în cîteva cuvinte?
Italia a cu siguranță o țară aparte. După căderea Imperiului Roman, s-a divizat în regiuni mici, limbi și culturi spre deosebire de alte țări care au devenit regate puternice. Asta a fost interesant deoarce a fost simil Greciei Antice unde democrația s-a născut mulțumită dificultății de centralizare a puterii.  După cel de Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii permanent era cu un ochi pe Italia, asta atîta cît era la frontieră cu „spațiul sovietic”. Am avut multe istorii de spionaj, teroriști, încercări de control al politicii din exterior. De asemenea, în anii '60 protestele au fost destul de puternice și au permis schimbarea mentalității în țară și a înfloririi unei culturi variate și interesante.

Din ce zonă a țării ești? Ce părere ai despre reforma în învățămîntul universitar semnată în Bolonia?
De fapt, sunt din regiunea Cremona, în nord. Am studiat, respectiv am stat în Bolonia șapte ani și am îndrăgit acest oraș datorită atmosferei și mediu dinamic. Dar, uneori, dacă tragi o linie asupra mentalității unor oameni, aceștia pot fi destul de înguști la minte. Procesul de la Bolognia, după părerea mea, este ceva ce trebuia să se întîmple. Structura unui sistem educațional european este importantă și necesară dar, desigur, riști să pierzi unele particularități.

Ce poți să zici despre Italia de azi?
Am impresia că Italia a cam renunțat din procesele internaționale importante. Societatea nu mai este atît de dinamică și comunitatea inconștientă este medie (mai ales datorită guvernului și televiziunii lui Berlusconi). Dar sper că angajarea în cîmpul muncii temporară și condițiile de lucru generale pot schimba paradoxal situația. Mulți oameni înțeleg că singura opțiune de îmbunătăți condițiile de lucru este de a întruni și crea noi oportunități. Aceasta ar putea fi modernizare rapidă de la individualismul care există și va putea să ne permită să recăpătăm o abilitate colectivă să acționam ca societate.

Care este mîncarea tradițională a Italiei?
Sunt sigur că străinii știu mai bine mîncarea tradițională din Italia. Pot să adaug că este o varietate mare de la regiune la regiune în funcție de ceea ce cultivi acolo.

Care sunt atracțiile turistice ale Italiei?
Aș zice că avînd un „grand tour” nu e cea mai bună opțiune. Cu siguranță este recomandat să te axezi pe o zonă specifică și să încerci să sapi adînc pe cît e posibil, poate conform sărbătorilor folcloristice care au loc. Poți descoperi diferite lumi în Italia și detaliile mici sunt cele mai importante.

Ce ar trebui să știe un turist despre Italia?
Păi, destul de multe. Ceea ce îmi place mie la Italia e că poți găsi diferite atracții turistice (orașe, munți, mare, peisaje, sate istorice mici). Plus la asta, dominațiile diferite au lăsat diferite moșteniri artistice și arhitectonice.

Ce ar trebui să aibă un turist cu el în Italia?
Nu pot să vorbesc în numele italienilor, dar pot să afirm că e un subiect pe care niciodată nu am auzit să-l fi auzit, așa că presupun că sunt foarte puțini oameni care să se simtă „mîndri” de asta. Este mai probabil să vorbești cu oamenii care se plîng că nu sunt cei mai buni muzicieni pe care îi avem (și eu personal sunt de acord cu asta).

Ce poți spune despre cinematografia italiană?
După cum se știe, cinematografia italiană a anilor 50-60-70 a fost extrem de bună din moment ce a revoluționat și inspirat mulți regizori americani. În prezent, alte țări au alte procese similare de renovare (cazul Turciei ori României) în timp ce cinematografia italiană e cam blocată (cu mici excepții). Aș zice că arta se dezvoltă din momentul în care nu poți să zici că cinematografia nu se dezvoltă ceea ce obișnuia odată să fie.

Ce poți spune despre Leonardo da Vinci și Dante Aligieri, două figuri importante în cultura italiană și universală?
Ei sunt o expresie a unui perioadei specifice și am încercat să descriu în primul răspuns. Ceea ce ma surprinde la ei (în special la Dante) este că au găsit un mijoc simplu de a înțelege complexitatea ființei umane. E destul de complicat să privești lumea, ceea ce presupune o societate diferită și o diferență de cunoștințe pe care le avem. Unele descrieri pe care ei le-au făcut (din domeniul literaturii și al picturii) în comportamentul uman și mintal sunt, încă, nespuse.




This is English version of the interview with Francesco Brusa, volunteer in Republic of Moldova.

What can you say something about Italy?
Italy has certainly been a peculiar country. After Roman Empire, it was divided into little reigns, languages and cultures unlike other countries that had strong kingdom. That was interesting because was similar to ancient Greek where a sort democracy born thanks to the difficulty to centralise power. After Second World War USA always kept an eye on Italy, since it was at the border with ‘Soviet territories’. We had many stories of spies, terrorists, foreign attempt to control politics. As well, ‘the long sixties’ protests were particularly strong and they allow the country’s mentality to grow up and a manifold and interesting counterculture to flourish.

Where are you from? What do you yhink about the reform of education signed in Bolonia?
Actually, I’m from Cremona area, in the north. I’ve been studying and living in Bologna for seven years and I loved that city because of atmosphere and dynamic environment. But, sometimes, if you scratch the surface mentality of some people there can be really narrow-minded. Bologna Process in my opinion is something that had to happen. Having a European organization system of education is important and needed but, of course, you can risk to lose some peculiarities.

What can you say about Italy of nowadays?
I feel like Italy is today cut off from important international process. Society is not dynamic anymore and the collective unconscious (thanks mainly to Berlusconi’s televisions and governments) is mean. But I hope temporary employment and generally bad work conditions can paradoxically change the situation. Many people are understanding that the only way to face nowadays work conditions is to gather and create new opportunities. That could be a massive upgrade from individualism we are used to and it maybe will allow us to regain a collective ability to act as a society.

What is traditional food of Italy?
I’m sure a foreign knows better typical dishes from Italy. I can add that there is a lot of variety from region to region according to what you can grow there.


Which are tourist attractions of Italy?
I would say that having a ‘grand tour’ is not the best option. It is surely recommended to focus on a specific area and try to dig as deep as possible into it, maybe according also to folkloristic celebrations that are taking place. You can really discover many different worlds trough Italy and small details are the most important.

What should know a tourist about Italy?
Well, too many. What I like about Italy is that you can find really diverse touristic attractions (cities, mountains, sea, flat landscapes, small historic villages). Plus, different historical dominations left different artistic and architectonical legacies.

What should have a tourist with him in Italy?
I cannot speak on behalf of ‘Italians’ but I can say that it is a topic I never listening speaking about so I assume very few people feel really ‘proud’ about that. It is more probable to talk with people who complain about since they’re not the best musicians we have (and I personally agree).

What can you say about cinema of Italy?
As everybody knows, Italian cinema in 50-60-70 was extremely good at the point that it was revolutionary and it inspired lots of famous American directors. Nowadays, other countries are having a similar process of renovation (like Turkey or Romania) while Italian cinema is kind of stuck (except for some authors). But I would say that art is developing at the point that you cannot consider cinema as you used to do before. There are lots of good artists who are experimenting with hybrid video forms that deal with painting or theatre or music and that should be considered in the same way we use to consider classical movie directors.

What can you say about Leonardo da Vinci and Dante Aligieri? Two public figures in italian culture.
They are an expression of the peculiar environment I tried to depict in the first answer. What it astonishes me (especially for Dante) is the simple way they could understand human complexity. It is a totally different way of staring at the world, which entails a different society and a different form of knowledge from the one we now have. Some descriptions they made (trough literature and trough painting) of human behaviours and mental processes are still unsurpassed.

vineri, 5 iunie 2015

Pădurea norvegiană de Haruki Murakami

Am început să citesc opera lui Murakami, la recomandarea unei colege. Prima carte citită a fost Kafka pe malul mării. Interesantă.


Recent, am citit o altă carte, Pădurea norvegiană. Afirmația precum să nu judeci o carte după titlu e o bună recomandare. Mi-a plăcut foarte mult. Toru Watanabe, naratorul cărții, își amintește de anii studenției și de cele două relații care l-au marcat: cu Naoko, prietena lui din copilărie, frumoasă, dar instabilă, și cu Midori, sociabilă și plină de viață. Evenimentele descrise în carte, reflectă viața anilor '60 din Tokio, capitala Japoniei, elementele psihologice se fac prezente mai tot timpul, despre dragoste și mai ales moarte.
Pădurea norvegiană poate sta alături de celebrul roman al lui Scott Fitzgerald, Dincoace de Paradis.
Citind această carte, poți afla pshilogia japoneză, viața de studenție japoneză, și dacă intri în elementul cărții, parcă participi și tu la evenimentele ce au loc în Tokio, în vremea respectivă. 
Inițial, romanul poate lăsa o impresie nu prea bună, dar dacă intri în esență... vrei să citești romanul pînă la urmă, deja nu ai răbdare să vezi cu ce se termină șirul evenimentelor. Pădurea norvegiană are ca laitmotiv melodia Norwegian Wood a formației Beatles, care îl însoțește pe personajul principal, Toru Watanabe, pe tot parcursul rememorării unor evenimente dureroase petrecute cu optsprezece ani în urmă. Într-o altă postare de a mea voi face referință la romanul Kafka pe malul mării.

Melodia formației Beatles o ascultați accesînd linkul https://www.youtube.com/watch?v=kvTnX-KzmTY. Tot în acest context, vă mai recomand o părere referitor la această carte, http://exde601e.blogspot.com/2012/09/haruki-murakami-padurea-norvegiana.html

Au fost cîteva afirmații care mi-au plăcut și le-am dat mai jos:

Moartea nu se află la polul opus al vieții, ea face parte din viață.

Luptam din răsputeri să nu pun totul la inimă, să nu fiu prea serios.realizam vag faptul că a fi prea serios și a te apropia de adevăr sunt lucruri oarecum diferite, dar moartea era un adevăr foarte serios, indiferent din ce unghi o priveai.

Cînd am întîlnit, în sfîrșit, pe cineva care citise Marele Gatsby, ne-am împrietenit pe loc. Îl chema Nagasawa și era student la Facultatea de Drept din cadrul prestigioasei Tōdai. Era cu doi ani mai mare decît mine și locuia în același cămin, așa că ne știam din vedere. Într-o zi stăteam pe un scaun de la cantină, la soare, și citeam. Cel care se așezase lîngă mine m-a întrebat ce citesc.
– Marele Gatsby, am răspuns.
– Îți palce? m-a întrebat.
– Este a treia oară cînd îl citesc din scoarță în scoarță. Cu cît îl citesc mai mult, cu atît găsesc mai multe pasaje care mi se par interesante.
„Individul acesta zice că a citit Marele Gatsby de trei ori”, a spus el ca pentru sine. „Ei bine, va fi prietenul meu.” Și așa ne-am împrietenit. Asta se întîmpla în octombrie. 


Times Literary Supplement

Sursa iamginii: exde601e.blogspot.com

joi, 4 iunie 2015

Cartea El e cu minciunea, ea vorbește într-una de Allan și Barbara Pease

Ne naștem goi, uzi și flămînzi. Pe urmă lucrurile încep să se înrăutățească.
Proverb chinezesc

Deși proverbul reflectă adevărul adevărat iată așa începe cartea El e cu minciunea, ea vorbește într-una. E o carte interesantă, pentru că autorii, soții Allan și Barbara Pease care au reunit 40 dintre cele mai frecvente întrebări primite de la cititori și public. Cartea este editată de Editura Curtea Veche, iar în anul 2012 a ajuns la cea de a treia ediție. În carte sunt oferite tot felul de soluții viabile în ceea ce privește comunicarea cu sexul opus. 

O femeie își faci griji în privința viitorului pînă își găsește un soț. Un bărbat nu își face 
niciodată griji în privința viitorului pînă cînd nu-și ia o soție. 

Autorii abordează 14 subiecte ce ține de psihologia relațiilor dintre femei și bărbați, cum gîndesc bărbații și femeile, chestii de comportament, dar și sfaturi. De exemplu, este un subiect ce face referință la șapte lucruri pe care le fac bărbații scoțîndu-le din sărite pe femei. O afirmație care mi-a plăcut „astăzi, circa 50% dintre femeile din lumea occidentală lucrează, indiferent dacă doresc sau nu acest lucru”. Deși cred că femeile lucrează de nevoie, pentru întreținere. 
Fiecare capitol include un set de întrebări parvenite la redacția celor doi autori, respectiv sunt oferite și niște soluții a îtrebării, a problemei. La fel, sunt incluse diferite studii de caz care scot la iveală anumite întrebări și situații de cuplu.
Cred că primul capitol, Cicăleala ar fi pe interesul și curiozitatea tuturor, pentru că acest termen este „folosit aproape de bărbați pentru a descrie femeile” deși majoritea femeilor „neagă faptul că i-ar cicăli pe bărbați”.
În cel de-al doilea capitol, Șapte lucruri pe care le fac bărbații, scoțîndu-le din sărite pe femei veți afla cele mai frecvente nelămurii pe care femeile le au în legătură cu bărbații. Care sunt ele - citiți cartea ;)

Tăcerea unui bărbat nu denotă că nu-și iubește partenera, ci faptul că are nevoie de liniște.

Ce se poate spune despre un bărbat bine îmbrăcat? Că soția lui știe să-i aleagă hainele.

Dar... pentru a judeca de ce un bărbat insistă să ofere soluții pentru orice fleac, trebuie să înțelegi cîteva lucruri despre felul despre cum le funcționează creierul.
E o carte utilă ce vă va ajută să înțelegeți psihologia masculină și feminină și de ce nu să vă îmbunătățiți relația de comunicare în cuplu.

Vă mai recomand o părere despre această carte, scrisă de Doina Sîrbu, ceea ce trebuie să faceți e să accesați linkul https://doinasirbu.wordpress.com/2011/07/22/el-e-cu-minciuna-ea-vorbeste-ntruna-allan-barbara-pease/

Sursa imaginii: www.elefant.ro

marți, 2 iunie 2015

Miss-ul moldovenesc și inteligența masculină

De cînd am un blog personal parcă altfel privesc deja cei ce au un blog personal, respectiv am devenit așa, mai curioasă și atentă la ce postează lumea. Nu neapărat pentru statistici, dar pentru subiectul în sine. Deși, unii scriu ceva dor de dragul postărilor. În fine.
Miss-ul moldovenesc e un subiect foarte interesant. Pentru unii. Asta luînd în considerare felul cum abordezi subiectul, organizarea, candidatele, jurizarea și tot așa mai departe. Cel mai interesant e criteriul în care cîștigă cine cîștigă. Citisem articole la temă cine a cîștigat dar mare atenție nu i-am acordat evenimentului respectiv.
Azi un blogger comentează modul în care a fost jurizat concursul și hai să zicem „meritele” după care fata a cîștigat. Cică a fost aleasă după „țâțe, cur și picioare lungi”. Bine că fata e dotată și are ceea ce are. Oare nu asta contează la un model, la o fată care participă la un astfel de concurs? Chiar dacă e siliconată, nu înțeleg care e problema lui Vitalie Cojocaru? Hai să ne uităm la frumusețea bărbaților!
Unde e? Oare cîți bărbați de la noi știu a se îngriji, a se spăla și a fi niște domni? În Moldova predomină bețivii, needucații și nespălații. Ca să vezi un bărbat ca lumea trebuie să-l cauți cu lumînarea ziua în amiaza mare. 
Mult contează și bunele maniere la un bărbat, ce educație a primit de la părinți, inclusiv limba pe care o vorbești. Nu mai cred în părinți cărora le spun fetelor sale că doar frumusețea contează și că bunele maniere nu ar conta. Probabil că autorul n-are femeie la casă, nici cu țîțe, nici cu cur, nici cu picioare lungi, de materie cenușie nu mai spun și deja e invidios că altele au ceea ce el nu are.
Tare bine ar fi dacă bărbații ar avea un pic de cultură, vocabular, igienă personală și tot așa mai departe. Cînd ești prin transportul public și stă lîngă tine un bărbat de la care pute, chiar pute a țigară și transpirație... mori. Pur și simplu mori. Dar altcineva ne vorbește despre inteligența feminină. Care inteligență dacă voi bărbații sunteți de cîteva ori mai proști decît femei. Mai uitați-vă în oglindă și analizați-vă.