joi, 30 iulie 2015

Spania: o istorie (II)

Pămîntul pe care se întinde astăzi Spania și Portugalia constituie o părticică din fostul continent Hercinic, care s-a frînt în două pe linia Strîmtorii Gibraltar, cu puțin timp înaintea ultimei glaciațiuni. Dintre țările occidentale, Spania este depășită ca întindere doar de Franța, și este după Elveția cea mai muntoasă țară europeană: altitudinea medie a peninsulei este de aproximativ 600 de metri.
Spaniolii întotdeauna au avut tendința de a vorbi despre Europa ca și cum aceasta s-ar afla în altă parte.
Peninsula a fost numită Iberia – Țara Rîurilor – de triburile care au traversat-o mergînd dinspre nord spre Africa. Daor rîurile Ebro și Guadalquivir au un volum suficient de apă pentru a putea fi întrebuințate în navigație și irigații.
Peste 4000 de cuvinte de origine arabă sunt folosite în spaniola modernă. mîncărurile introduse de mauri sunt – azúcar (zahăr), berenjena (vinete), naranjas (portocale) și sandias (pepeni verzi) – alcătuiesc meniul multor spanioli. Cuvinte din administrație, irigație, matematică, arhitectură și medicină îți au etimologia în arabă. În Evul Mediu, Córdoba fusese capitala științifică a Europei. Introducerea numerelor arabe în Spania a determinat realizarea unor progrese în matematică. Fabrica de covoare era renumită, iar țesătorii de mătăsuri din Córdoba au dus faima mai departe. Au fost construite fabrici de sticlă și ceramică, iar vechile vase grele au fost înlocuite cu sticlă sau ceramică smălțuită.
Maurii au influențat Spania prin arhitectura lor. Bisericile romanești din primele secole au fost întrecute de construcțiile maurere, care erau mai simple, mai aerisite și mai luminoase. Cupola, arcadele în formă de potcoavă și cele mai suple  coloane au fost aduse de mauri și pot fi apreciate vizitînd Moscheea din Córdoba (sau Mezquita).

El Dorado
Talentul ibericilor în prelucrarea metalelor a atras atenția popoarelor comerciante din întregul bazin estic al Mediteranei. Se crede că vechea prelucrare a metalelor în Spania a deschis ochii întregii lumi asupra adevăratei valori a aurului. În anul 1100  î.Hr., comercianții fenicieni au descoperit resursele minerale ale Spaniei și au întemeiat porturi de-a lungul țărmului, mai ales la Gadir (Cádiz), care a devenit în scurt timp cel mai cunoscut oraș prosper. Tot fenicienii au adus cu ei în Spania din Tir arta murării peștelui în sare, alfabetului punic și muzica specifică.
Grecii au fost alt popor dornici de a face comerț, în momentul în care un vas grecesc a fost mînat spre Tartessos, un oraș aflat în apropierea Málagăi. Ei au început colonizarea Iberiei în secolul VII î. Hr. la Empúries (Girona) și Mainake în sud. Contribuția grecilor la cultura spaniolă include măslinele, vinul, pasiunea pentru tauri, precum și influența asupra artei.

Romanii și vizigoții
Spania devine cea mai dezvoltată dintre provinciile Imperiului Roman. După 300 de ani de dominație vizigotă ca națiune creștină, aceasta este cucerită de mauri. Cartagina a invadat Spania sub conducerea lui Hamilcar Barca. Cu o armată superioară numeric, Hamilcar a preluat conducerea Andaluziei. A pornit spre nord, de-a lungul coastei Valenciei, nimicind așezările iberice care au i-au stat în cale. Hamilcar a început fortificarea așezărilor cartagineze de pe țărmul peninsulei: Barcelona și-a luat numele de la Hamilcar Barca. Carthago Novo a devenit al doilea oraș cartaginez, Cartagina de azi.
După moartea lui Hamiclar, fiul său Hannibal și-a scos armata formată din 60000 de soldați din Carthago novo și s-a îndepărtat spre nord către Pirinei. În drumul său spre nord, el a încheiat alianțe cu grupuri de celți și de iberici, care au contribuit cu bani și s-au înrolat în armata sa. Cu grupul său de elefanți de război de-acum celebri, Hannibal a trecut în Franța, și s-a năpustit asupra Romei dinspre nord. În anul 216 î. hr., la Cannae, el a înfruntat și a pus pe fugă o armată romană mult mai numeroasă. Victoria decisivă însă avea să-l ocolească pe Hannibal; pentru următorii 13 ani, trupele sale aveau să străbată Italia în sus și în jos, fără a putea să-i învingă pe romani în mod definitiv. În această perioadă, roma a trebuit să țină piept și bazei cartagineze din Peninsula Iberică. În 218 î. Hr., Publius Scipio s-a așezat la Empúries cu o forță gata de luptă. De-a lungul timpului s-a luptat cu cartaginezii, iar în 209 î.Hr., cucerește Carthago Novo. Au urmat mai multe bătălii sîngeroase înainte ca armata lui Scipio să invadeze Gadirul (Cádiz) în 206 î.Hr., învingînd Cartagina definitiv.

Victoria romană
Romanilor le-a trebuit șapte ani pentru a supune Galia, dar cucerirea Hispaniei (Spania s-a prelungit de-a lungul a aproape două secole. Războaiele cu Spania au sărăcit tezaurul roman și au forțat armata să recurgă la recrutări, deoarece nimeni nu dorea să lupte în Spania.Sursa imaginii: www.ricardocosta.com


miercuri, 29 iulie 2015

Mexicul din secolul al XX-lea


Înainte de anul 1910, Ciudad de México a fost o capitală liniștită, cu biserici coloniale, înconjurată de sate tradiționale. Conflicetele din timpul REvoluției i-au facăut pe localnicii mediului rural să caute siguranța în capitală. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Mexicul a intrat în era industrializată, astfel că valuri de muncitori s-au mutat în capitală, pentru a ocupa locurile de muncă disponibile. Președintele Miguel Alemán (1946-1952) a încurajat dezvoltarea infrastructuriii și a atras investițiile naționale și străine în industrie. Partidul Revoluționar Industrial, înființat în anul 1929 a devenit partidul oficial de guvernămînt, adoptînd tricolorul ca drapel mexica și conducînd în maximă sigurnață. Conflictele interne și incapacitatea de a rezolva nemulțumirile țăranilor, dar și ale clasei de mijloc au făcut ca partidele de opoziție să fie complet ineficiente, iar Partidul Revoluționar Industrial nu a fost capabil să mențina starea curentă a lucrurilor.  Din anul 1929 și pînă în 2000, Partidul Revoluționar Industrial nu a pierdut niciodată alegerile prezidențiale.


Economia Mexicului de după cel de-al Doilea Război Mondial a început să crească. Explozia demografică a avut ca urmare și creșterea numărului de cetățeni săraci, iar reformele lui Adolfo Ruiz Cortines (1952-1958) și ale altora nu au reușit să aducă o viață mai bună. Investițiile masive în producția petrolieră au făcut ca economia să fie vulnerabilă la fluctuațiile pieței mondiale pe care se tranzacționau această marfă, iar scăderea prețului petrolului de la începutul anilor ’80 a dus la recesiune și datorii uriașe.
În anul 2000, fostul director de la Coca-Cola, Vicente Fox Quesada a fost ales președinte, din partea ón, care a cîștigat într-o luptă strînsă cu Andrés Manuel López Obrador, un candidat de extremă stînga din partea coaliției dintre partidele muncitorești și cel convergent. 
Partidului Acțiunii Naționale, cu o platformă de centru-dreapta. Reforma politică a avut loc treptat. Fox a urmat în anul 2006 de candidatul PAN Felipe Calder.

Sursa: Mexicul în secolul al XX-lea. În: Onstott, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, pp. 32-33.

Sursa imaginii: www.speakerpedia.com

luni, 27 iulie 2015

Fetița prietenei mele de Dorothy Koomson

Prietenia dintre două femei e un subiect așa, mai delicat. Cîte din noi oare ar recunoaște că s-a certat cu „cea mai bună prietenă”, nu s-a așteptat la așa ceva, venind tocmai din partea „celei, mai bune prietenă” ori mai rău, s-au certat din cauza... unui bărbat.
Dacă bărbații trec mai ușor peste anumite probleme, orice gen de problemă, păi o femeie iartă, dar nu uită. Poate că se împacă cele două, dar nu uită și evident că nu va mai fi prietenia aia care era odată.
După cum spuneam, prietenia dintre femei e un subiect delicat.


Cam așa pare a fi și subiectul acestei cărți, Fetița prietenei mele de Dorothy Koomson. Dacă e să fiu sinceră, am citit-o de vreo 4-5 ori. De ce? E carte cu un subiect delicat, dar de la care avem ce învăța. Deși ne simțim uneori trădate, totuși, fărîma aia de prietenie rămîne. După cum afirmă și cei de la Star Magazine, este „un roman ușor de citit, dar greu de uitat, care îți aduce lacrimi în ochi.”
Dorothy Koomson reflectă în romanul său probleme cît se poate de serioase, cum ar fi prietenia, moarte și iertarea, într-un mod emoționant și plin de umor cald, dar și despre dificultatea adopțiilor interrasile.
Cînd Kamryn Matika, o tînără de culoare, descoperă că logodnicul său a înșelat-o cu prietena ei cea mai bună, o blondă superbă Adele Brandon, ba mai urmează să aibă și un copil, decide să rupă orice legătură cu cei doi. În momentul în care Adele sau Del cum îi spunea Kamryn, îi scrie din spital că e bolnavă de leucemie și nu mai are mult de trăit, ceva se schimbă în Kamryn. Merge la spital, rămîne surprinsă dacă pot spune așa despre situația în care se află Adele și își revizuiește opțiunile. Să adopte un copil era ultimul lucru la care se gîndea.

Deși Adele urmase niște proceduri la spital, nu era numai ea implicată în povestea asta, trebuia să nu scape din vedere persoana cea mai importantă din viața ei, Tegan, fetița de 5 anișor. Așa că, făcuse pasul:
 După ce n-o să mai fiu... Del se opri, trase adînc aer în piept și continuă: Vreau să o adopți pe Tegan.
 Ce?
 Vreau... Nu, trebuie să o adopți pe Tegan după ce mor eu.
Simțeam cum mi se așterne o încruntătură pe frunte și cum mi se contorsionează fața într-o grimasă gen: „Ai înnebunit?” Se uita țintă la mine de parcă aștepta un răspun la ce se spusese mai devreme.
– Glumești, nu?
– Arăt eu de parcă glumesc? replică ea exasperată. Dacă aș glumi, ar fi fost o poantă la sfîrșit și ne-am fi amuzat. Nu, Kamryn, nu glumesc. Vreau să-mi adopți fiica după ce mor.
– Bine, Adele, dacă vorbești serios, o să-ți dau un răspuns. Nu. În nici un caz.
– Nici măcar nu te-ai gîndit.
– Nu am la ce să mă gîndesc. Știi foarte bine că nu vreau copii. Ți-am zis de o groază de ori, n-o să fac niciodată copii.
– Nu-ți cer să faci copii, doar să ai grijă de al meu. Eu am dus tot greul, greața de dimineață, pierderea siluetei, douăzeci și patru de ore travaliu... Tu trebuie doar să ai grijă de ea. Să fii mama ei. Să o iubești. 
„Doar” să am grijă de ea. „Doar” să fiu mama ei. De parcă era floare la ureche. Și oricum... 
– Del, n-am mai vorbit de ani buni și acuma îmi ceri să adopt un copil? Chiar nu vezi scîrție ceva? Nu înțelegi de ce mi-e greu să înghit toată povestea asta? 
– Tegan nu-i „un copil”, mîrîi ea, înfuriindu-se la loc. 
Dintre toate lucrurile groaznice pe care i le spusesem de cînd am ajuns, tocmai ăsta a scos-o din sărite. Era fina ta. Ai iubit-o odată, refuz să cred că asta s-a schimbat.
Nu puteam s-o contrazic. O iubisem pe Tegan. Încă o iubeam. [1]
Asta cam așa fusese. Știind cît de mult ținea Kamryn la Tegan, Adele nu putea să manipuleze cu asta. Știa ea ce știa.
Adele și Kamryn se cunoscuse la facultate. Trebuia să facă un proiect. Merseseră la barul colegiului pentru a vorbi detalii legat de proiectul dat. Kamryn nu era tocmai genul de persoană sociabilă. Adele sesizase ce persoană era încît comentă:
– Nu ești prea prietenoasă, nu?
– Cred că nu, am încuviințat.
După patru pahare, îți dădea și ea seama că nu eram genul care se confensa. Prea mulți își deschideau inimile cît ai clipi din ochi, cel puțin așa vedeam eu lucrurile. 
[...]
– Cel puțin recunoști, spuse ea. [...] Și totuși îmi placi.
– Sunt onorată. 
– Nu, eu sunt. Sincer.
Se uita la mine cu o privire atît de prietenoasă și de deschisă, încît n-am avut cum să nu mușc din momeală.
– De ce? am întrebat-o.
– Ești adorabilă. Chiar părea sinceră. Nu prea am întîlnit oameni adorabili în viața mea. Așa că, atunci cînd mi se întîmplă, mă simt onorată. Cînd te-am văzut prima dată în clasă, m-a izbit pe loc cît de adorabilă ești. Faci tu pe ariciul, dar, dacă sapă omul doar puțin, ești minunată. [...] Am avut o prietenă ca tine la școală. Atîta au terorizat-o încît nu mai avea pic de încredere în ea și și-a îndepărtat toți prietenii pentru că nu credea că poate să aibă încredere în ei. De fapt, nu eram chiar prietene. Sincer, nu prea am prieteni. [2]  Și tot așa. A urmat o discuție, așa, ca între fete, ca în cele din urmă să descopere că au multe în comun. Și imediat au devenit cele mai bune prietene. Unicul lucru pe care le putea despărți era... un bărbat. Ceea ce se și întîmplă, de fapt. 
În fine. Adele moare, din păcate. Acest fapt lasă urme adînci în mintea lui Kamryn, deoarece lăsase lucruri nespuse și nerezolvate între ea și Adele. Adopția lui Tegan, dar și grija ce trebuia să i-o oferă, fuseseră două lucruri nu tocmai ușoare. Trebuia să facă față și multor altor cerințe: problema adopției, întîlnirea cu fostlu logodnic, iubitul actual, problemele de serviciu, banii.
După cum zice și Kamryn, „îmi doream să fi fost un om mai bun, în stare să facă față situației cu curaj, să fie stăpîn pe situație și pe viața lui. Să accepte fără ezitare ideea de a lua un copil sub aripă.” [3]

Responsabilitatea și curajul de care a dat dovadă Kamryn e ceva de admirat. Poate că nu știi ce te așteaptă, nu știi cum să faci față unor lucruri, dar uite că unii par să se descurce. Într-o situație în care prietenia dintre două fete „scrîție”, totuși, bunătatea își face loc.  Asta demonstrează că prietenia dintre femei există. Totuși.

Referințe critice:

„Încă de la primele pagini, rîdeam printre lacrimi: în Fetița prietenei mele, Dorothy Koomson scrie depsre probleme cît se poate de serioase, cum ar fi prietenia, moartea, trădarea și iertarea, într-un mod în același timp emoționant și plin de un umor cald.”
Adele Parks


„O carte cu scene pe cît de mișcătoare, pe atît de amuzante - o poveste impresionantă.”
 Closer

„Un roman ușor de citit, dar greu de uitat, care îți aduce lacrimi în ochi.”
Star Magazine



NOTE:
[1] Koomson, Dorothy. Fetița prietenei mele / D. Koomson; trad. din lb engleză: Ștefania Țîrcomnicu. Iași, Polirom, 2009, pp. 25-27.
[2] Koomson, Dorothy. Fetița prietenei mele / D. Koomson; trad. din lb engleză: Ștefania Țîrcomnicu. Iași, Polirom, 2009, pp. 35-38.
[3] Koomson, Dorothy. Fetița prietenei mele / D. Koomson; trad. din lb engleză: Ștefania Țîrcomnicu. Iași, Polirom, 2009, p. 132.

Sursa imaginii: www.elefant.ro

vineri, 24 iulie 2015

Liniștea dinaintea furtunii sau dramele unora

Gîndirea pozitivă are beneficii asupra deciziilor pe care le vom face sau, mă rog, ne-ar ajuta să trăim bine, sau... relativ bine. Mă rog, nu că aș fi eu acuma mare psiholog, dar după anumite experiențe trăite aș zice că modul cum privim o anumită problemă ne ajută să o soluționăm. 
Citisem undeva că problema nu e o problemă; problema e atitudinea ta asupra problemei. Și cred că are dreptate. Deși această afirmație conține un pic de umor negru, totuși consider că e plină de adevăr. 
În viața de zi cu zi, am trecem cu toții prin diferite situații și circumstanțe care ne lasă răni. Chiar dacă trecem peste ele, sau dacă vedem cît de urît se vede dintr-o parte un lucru, ne străduim noi să nu facem acel lucru, aceeași greșeală. Dar, din păcate, avem prostul obicei să învățăm din greșeli doar dacă dăm noi cu nasul.
Petrecem o mare parte a timpului la școală ori la serviciu. Și avem parte de „norocul” de a vedea multe și mărunte... O situație ar atunci cînd vezi pe cineva căruia îi place să dramatizeze... Și dramatizează la orice pas, fapt pe care nu îl înțeleg deloc.
 impresia că unii, dacă ar putea să dramatizeze 24 din 24 ar face-o, mai ales dacă l-ai lăsa-o să turuie. De fapt, dacă stau să mă gîndesc bine, ar dramatiza 25 din 24. Dacă nu și mai mult. Și în final să se plîngă că nu reușește, nu se încadrează în timp. Păi, vorbește mai puțin, dramatizează mai puțin și o să reușești.
Așa o situație e telenovelă curată, fără a mai nevoie să urmărești telenovele mexicane sau de altă origine. Faptul că nu reușești să te încadrezi în termenii necesari e problema ta și nu trebuie să transformi asta iarși, în dramă.  Liniștește-te! Pînă la urmă, asta e problema ta, nu a celor din jur.
Dar, uneori mă bucur de insuccesele istericilor și nesimțiților. Nu vreau să par insensibilă dar asta e.
Cînd ai în jurul tău o isterică care dramatizează fiecare fleac și fiecare lucru care nu-i reușește ori nu i se întîmplă în favoarea ei/lui... e culmea.
O perioadă de timp dacă nu ai de a face cu astfel de persoane e foarte bine. Mai mult decît bine. Chiar e ideal. Ca și cum ar fi liniștea dinaintea furtunii.

Sursa imaginii: oanakovacs.com

joi, 23 iulie 2015

Caracteristicile poporului spaniol

Și iarăși despre Spania. De data această, vă ofer niște informații ce fac referință la caracteristicile poporului spaniol.

Un spaniol se simte cel mai bine într-o mulțime, pentru că acolo unde nu e gălăgie nu este nici viață.
În Spania a te distra înseamnă a te afla într-o mulțime gălăgioasă. Din multe motive, cel mai important fiind vremea însorită, ceea ce îi ține pe oameni afară. Dacă grupul e mare, auditoriul crește și posibilitatea de a te da în spectacol. Pilonul „joie de vivre” al spaniolilor este o mîndrie și nu necesită nici un sprijin auxiliar, asta fiind demonstrată prin inteligență, înfățișare, politețe, generozitate și mîndrie. 
Cel mai bun loc de a exersa arta adorației de sine este barul. Acel „ambiente” adică gălăgia și oamenii din jur este de o importanță majoră. Acolo unde nu e gălăgie, nu este viață, iar spaniolii fug de liniște. Este greu de spus cine face mai multă gălăgie într-un bar; clienții care îți strigă unul la altul sau chelnerii care trîntesc paharele pe masă. Zgomotul e asurzitor, încît ai putea auzi cu greu televizorul, deși volumul e dat la maxim. Orice subiect poate deveni o conversație, iar pentru spanioli asta nu e o problemă. Deși numărul de cititori a scăzut, conform standartelor europene și americane, cei care preferă cititul fac alegeri bune. 
Ampudia (restaurant madrilean)
O treime din cîștigul spaniolilor este cheltuită pe mîncare, băutură și țigări. Cînd vine vorba de mîncare, fast-food-urile și pizzeriile sunt apreciate de motocicliștii adolescenți și funcționarii grăbiți. La nivel general, spaniolii preferă mîncarea tradițională. Ideea națională de masă copioasă include șunca serrano rece, cîrnații și moluștele stropite cu vin de Xeres sec, rece și cu bere. Generozitatea spaniolului îi uimește pe vizitatori aflați pentru prima dată în Spania. Dacă un localnic și un străin încep o conversație, ea se va termina cu cel puțin o invitație la cafea sau o bere. În sud, barmanii oferă atîtea băuturi din parte casei, încît e de mirare că mai au vreun profit. Dacă un străin se interesează de o adresă, adeseori va fi însoțit pînă la adresă. Un spaniol nu vrea să dezamăgească și mai degrabă ar indica un frum greșit, decît să admită că nu cunoaște adresa. 
O parte din salariul lunar al spaniolului este cheltuit pe haine. În zonele rurale, obiceiul de a te îmbrăca în negru mai mulți ani după moartea unei rude se menține la generațiile vîrstnice, care se văd nevoite să petreacă toată viața îmbrăcate așa din cauza numărului mare de membri de familie. Se termină o perioadă de doliu, începe altul. În orașe acest obicei a dispărut.
Familia spaniolă este un clan numeros în care toleranța reciprocă și sprijinul necondiționat sunt lege. E suficient să te plimbi după-amiaza prin parc pentru a-ți da seama că spaniolul este un om fericit și integrat. 

Sursa: Poporul spaniol. În: Spania: ghid complet. Oradea: Editura Aquila '93, 2002, pp. 71-74.
Sursa imaginii: www.eltenedor.es

miercuri, 22 iulie 2015

Nicolae Balan: „Mă simțeam un adevărat fotograf”



L-am „cunoscut” pe Nicolae din discuțiile pe care le-am avut cu soră-sa, Ana. Îmi spusese că la absolvirea facultății la rugat pe Nicolae să vină să le face niște poze. Vezi tu, e fotograf. Îmbină pasiunea fotografică cu meseria de fotograf. Și din pozele văzute pe o anumită rețea de socializare aș zice că sunt reușite. Produsele sale le puteți vedea pe profilul de facebook al lui Nicolae.

De unde vine pasiunea pentru arta fotografică?
A început totul  dintr-o propunere a unui prieten să încerc să fac cîteva poze. Mi-a  plăcut foarte mult. Ținînd un aparat de cîteva mii de lei în mînă, mă simțeam un adevarat fotograf, chiar daca nu aveam idee despre arta fotografică.
Ai fotografiat direct cu aparat digital sau și cu cel clasic?
De la început  mi-a dat un prieten  niște lecții da  nu a fost de ajuns pentru mine si de aceea am facut școala.
Spune ceva despre primele tale experiențe cu paratul de fotografiat?
Este nu numai o pasiune dar si un job.
Arta fotografică este o pasiune sau mai pozezi și pentru evenimente?
Îmi place foarte mult sa  pozez  diverse evenimente dar  mai mult mă atrag evenimentele cum ar fi nunțile.
Faci fotografii pentru evenimente gen fashion, beauty, aniversări?
Da, fac, dar prefer evenimentele cum ar fi nunțile.
Cum te faci cunoscut? Sau cum află lumea de tine?
Pe site-urile de socializare, dar și de la lucrările care le fac la nunți, cumetrii.
Ce aparat de fotografiat folosești?
Contează  mult  aparatura, dar fără parametri  nu ai face o poza bună chiar daca ai tehnică bună.
Care este secretul unei fotografii reușite?
Să  fie redate emoțiile personajului care îl pozezi.
Ai participat la vre-un concurs de artă fotografică?
Pînă la momentul de față nu am participat  pentru că nu mi-am dat interesul dar  nici nu am avut timp pentru asta, deoarece fac și o facultate.
Ce planuri fotografice pe viitor?
Pe  viitor plănuiesc să deschid un salon foto.

Grupul cu fotografiile pe care le face, vedeţi aici.

luni, 20 iulie 2015

Cafeaua britanicului și meseria de bibliotecar

Presupun că în ultimul timp am observat cu toții prezența străinilor în Chișinău. Vin fie în interes de afaceri, fie în scop turistic. Mă rog, în fine...
Astăzi, a fost o situație mai deosebită și mai neașteptată. Adevărul e că eu nu lucrez într-un departament relații cu publicul și ceea ce urmează să zic ar putea fi o părere nu tocmai corectă. Lucrez la o bibliotecă publică și am fost rugată dacă pot spune așa, să merg la colegii de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova să iau niște cărți. Ok. Toate bune și frumoase pînă aici. Deși sunt o angajată a biblioteci, evident că am acces la toate cărțile posibile și imposibile. La cea națională merg în situații din astea excepționale, doar dacă la noi nu e cartea de care ai nevoie sau dacă te roagă cineva. 
După ce am trecut de toate formalitățile necesare Bibliotecii Naționale, așteptam să mi se aducă cărțile necesare. La un moment dat, se apropie un britanic, cu doua cafele în mîine și ne servește; într-o limbă română amestecată cu engleza zicînd că într-o mînă ține o cafea și cealaltă capucino, dar și foarte încurcat și un pic emoționat aș zice. Observînd deja că e britanic i-am zic că poate să... speak in English. S-a luminat la față cînd am început să vorbesc pe limba lui. Probabil că nu a avut de-a face cu prea mulți moldoveni vorbitori de engleză (nu că m-aș lăuda acuma eu cu engleza mea). Deși i-am zis politicos că nu e cazul să-și facă griji, a insistat. Am luat deja cafelele, mulțumindu-i. I-am dat o cafea și colegei de la Națională, zîmbind și aceasta la rîndul ei.

Mda! 

E pentru prima dată cînd mi se întîmplă așa ceva. Nici nu știu de cîte ori se întîmplă situații de genul ăsta. Indiferent de ce naționalitate e tipul/a. Adevărul e că în Occident, opinia publică are și o altă părere despre bibliotecari și ceea ce fac ei. De aici poate și gestul britanicului. La noi, în schimb, ce se întîmplă? Toată lumea crede că noi, bibliotecarii stăm toată ziua citind ziare, reviste și cărți, le dăm respectiv le luăm de la utilizatorii de bibliotecă. Și încă primim bani degeaba. Atunci cînd ești întrebat unde lucrezi?, unii îți fac o privire de parcă zici că am ucis un om (sau ceva de genul). E depășita faza asta cu părerea pe care o are lumea. Lumea s-a schimbat. Respectiv s-a schimbat și biblioteca. Serviciile de biblitoecă s-au schimbat și modernizat. Fișa postului a bibliotecarului mai presupune și altceva decît... „cititul cărților toată ziua și datul cărților”. Nu mai are rost să zic acuma ce s-a schimbat că oricum nu o să credeți și nu o să înțelegeți prea multe, dar chiar și așa, o să vă gîndiți în mintea voastră „ce e așa mare lucru să faci aia sau aia?”
Dar gestul britanicului a fost plăcut. Unul mai mult sau mai puțin memorabil. Iar părerea moldoveanului referitor la meseria de bibliotecar, probabil va rămîne mult timp înrădăcinată în stereotipurile țării. Și încă te va întreba „ție chiar așa tare îți place să lucrezi la bibliotecă?” 
(Poate da, poate nu. Hwo knows?)

sâmbătă, 18 iulie 2015

Mexicul azi (II)

Eseistul și poetul Octavia Paz, cîștigător ar Premiului Nobel, în lucrarea sa The Labyrinth of Solitude (Labirintul solitudinii), afirmă despre compatrioții săi că sunt reticenți și singuratici. Cei mai mulți turiști, însă, spun despre mexicani în calitate de gazde, că sunt simpatici.

Ca relief, Mexicul pornește în mod radial de pe platoul Valea Mexicului (Valea Anáhuac), centru fizic și politic, unde locuiște mai mult de o cincime din populația totală a țării. Construit  pe rămășițele fostei capitale aztece Tenochtitlán, 1521, Ciudad de México este înconjurat de cele mai fertile terenuri din țară. Deși cel puțin jumătate din suprafața sa este aridă ori semiaridă, în Mexic se cultivă porumb, grîu, soia, orez, fasole, cafea, cacao, fructe și legume. 
Sierra Madre, lanț muntos în Mexic
Mexicul este dominat de munți. Mergînd spre sud, de la granița cu Statele Unite, pe aproximativ 1.200 km, există două grupe ale lanțului muntos Sierra Madre (Munții-Mamă): grupa orientală și és, Peninsula Baja California este formată deopotrivă din deșert și munți, cu opt lanțuri muntoase importante, o mulțime de insule și o linie de coastă unită, de aproape 4.800 km. Una din cele mai lungi și mai izolate peninsule din lume, a fost legată de la un capăt la altul de drumuri abia în snul 1970.
grupa occidentală. Între ele, platoul mexican cuprinde o serie de munți mai mici și văi înalte. În Nord se află deșerturile Chihuahua și Sonora. Înconjurată de Oceanul Pacific și de Marea Cort
Mineralele sunt o sursă imprtantă de venit. Mexicul se află pe primul loc în lume în ceea ce privește minereurile de argint; cuprul, plumbul, zincul și sarea fiind resurse importante. În Mexic se află arbori de mahon, nuci, lemn de trandafir, dar și alți copaci cu lemn de esență tare, cum ar fi pinul (pentru hîrtie și pastă de lemn).
Amatorii de drumeții montane sunt atrași de unul din cele mai înalte vîrfuri muntoase de pe continent - Pico de Orizaba, Iztaccíhuatl și La Malinche, care se grupează în jurul paralelei 19.
Aproape 30% din mexicani sunt băștinași, iar două treimi sunt metiși. Mai mult de șapte milioane de mexicani vorbesc limbi sau dialecte indigene, în special mayașă, mixtecă, náhuatl, otomí, purépecha și zapotec. 
Înființat ca o consecință a Revoluției, Partidul Revoluționar Instituțional (RPI - Partido Revolucionario Institucional) a fost partidul oficial de guvernămînt începînd cu 1929. În sondajele din 2000 au arătat că oamenii din majoritatea zonelor rurale cred în acest partid și guvernul înseamnă același lucru. Partidul a cîștigat toate alegerile prezidnețiale și s-a aflat de cele mai multe ori la guvernare în periaoda 1929-1994. Evenimentele din anii ’90 au continuat să mobilizeze publicul publicul cu privire la schimbarea politică. Președintele Luis Donaldo Colosio a fost asasinat în 1994, iar Carlos Salinas de Gortari, avînd un mandat de 6 ani (1988-1994) a lăsat în urmă un haos economic, inclusiv deprecierea monedei peso și împrumuturi neperformante. 
În ciuda dificultăților politice, Mexicul a început să fie un jucător important în economia mondială. În anul 2008 a ocupat locul 2 în topul celor mai dinamice economiii din America Latină, după Brazilia, cu un produs intern brut mai mare de 17.000 $ pe cap de locuitor.
Mexicul este o țară catolică și se celebrează zilele sfinților și alte sărbători religioase. Mexicanii 
apelează la focuri de artificii ori de cîte ori este posibil. Arareori de culcă devreme în noapte în care se celebrează vreo sărbătoare sau chiar în noaptea de dinainte. Locuitorii din zona de coastă a Mexicului sunt recunoscuți pentru petrecerile exuberante și pentru faptul că iubesc muzica și dansul. Cel mai renumit carnavaluri din țară (prin care se sărbătorește intrarea în Postul Paștelui) se desfășoară în Veracruz, cu baluri mascate, parade fastuoase cu petreceri și costume care țin toată noaptea. Un festival ar fi Festivalul Fecioarei din Guadalupe desfășurat în Ciudad de México.

Sursa: Mexicul azi. În: ONSTOTT, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, pp. 14-19. (Colecția National Geografic Traveler).
Sursa imaginilor: en.wikipedia.org și www.formula-as.ro

luni, 13 iulie 2015

Ce mai citesc moldovenii

Iată așa un articol în ziarul Adevărul Moldova, ce cărți au citit moldovenii noștri la început de vară.
Într-o țară în care lumea cică nu citește, e binevenit un astfel de articol. Totuși, nu mai este chiar așa gravă situația precum că moldovenii nu citesc. Conform clasamentului, cele mai vîndute cărți sunt „Sectanții. Mică trilogie a marginalilor” de Vasile Ernu, „Rusia la răspîntie” (carte digitală) de Oleg Serebrian, „Albinuța” de Grigore Vieru, „Frunze de dor” de Ion Druță etc. 
Se pare că autorii autohtoni rămîn o prioritate printre cumpărătorii/cititorii moldoveni ;). Ei, și cam cum să nu cumperi o operă a scriitorului Ion Druță dacă lucrările sale sunt studiate în școală, respectiv, elevii sun obligați să citească așa ceva. Nu că unii nu ar dori să-i citească opera așa, din plăcere. Deși lucrez la o bibliotecă municipală unde am acces liber la fondul de carte, îi citesc și eu operele. Dacă nu aș avea un astfel de serviciu, pînă cînd și eu aș cumpăra cărțile lui Druță.
Cartea „Rusia la răspîntie” a lui Oleg Serebian e pe suport digital. Modul cum se dezvoltă tehnologiile în prezent, mi se pare ceva firesc să dai prioritate cărților pe un astfel de suport. Ș-apoi, subiectul în sine mi se pare unul interesant și la moment. Asta în condițiile social-politice în care se află Rusia. 
E o strategie de marketing bună cred eu de a-ți promova librăria și editura, respectiv cărțile pe care le editezi. Ei bine, de fapt, și editura în sine e una bună și știe de a alege „cu cap” (vorba aia) autorii și subiectele. Promovarea unor astfel de articole cu cele mai cumpărate cărți sunt ok. Poate așa ne mai informăm și nou un pic. 
Recent, venise o prietenă de a mea în Chișinău. Vroia să cumpere o carte pentru copii. I-am recomandat o librărie a Editurii Litera. Deși i-am dat și un card de reducere, plătise bani buni pentru carte. Deși i-am zis că, virgulă, cărțile pentru copiii dintotdeauna au fost, sunt și vor fi scumpe, oricum a menționat faptul că „pentru o țară unde nu se citește, prețurile la cărți sunt mari”. 
Asta cam așa e. Dar chiar și așa, dacă o carte pentru maturi depășește cifra de 100 lei, ce să mai zici de cărțile pentru copii?! Mai ales că-s colorate. 
Tot la Cartier aduc cărți a diferitor edituri din România și pot găsi romane din colecția CHIC
de la Editura Polirom. Deși am citit toate cărțile din colecția respectivă, aflate în bibliotecă, am mai cumpărat cîteva cărți. Prețul cărților dacă e să fiu sincer, mi s-a părut cam exagerate. Chiar dacă mi-au plăcut cărțile cumpărate. Într-o postare anterioară, Eu și soacră-mea e o carte cumpărată, am scris niște impresii de lectură. E valabil și pentru cartea La cumpărături cu Minnie de Sophie Kinsella. O altă carte ar fi Fetița prietenei mele. Voi reveni cu niște impresii referitor la acest roman.

Sursa imaginii: ww.olx.ro

duminică, 12 iulie 2015

Mexic: planificarea călătorie (I)

Deși toată lumea pare să știe cîte ceva din această călătorie, Mexicul este mult mai greu de înțeles din cauza diversității sale. Invadatorii spanioli, imigranții europeni și populația indigenă, cu o mare varietate de tradiții etnice , au creat, de-a lungul secolelor, un caracter național complex și un lexicon cultural. Din această diversitate au apărut arta și muzica populară, pictura și poezia.
Mexicul este un adevărat magnet pentru turiști. Foarte mulți se opresc în Ciudad de México, pentru ca apoi să aleagă între o stațiune de vacanță sau să exploteze interiorul colonial al țării. Pentru o vacanță la mare poți alege Cancún sau Los Cabos sau orașe precum Puerto Vallarta, Ixtapa sau Huatulco. Mexicul are un sistem excelent de transport în comun și o rețea de autostrăzi cu taxă, care fac legătură între principalele orașe. Au apărut și o serie de companii aeriene mai mici, care îi servesc pe cei care nu fac escală în Ciudad de México, transportul cu avionul devenind mai ieftin și convenabil.
Cele mai multe zboruri sunt, totuși în Ciudad de México, care este, de fapt, supraaglomerată și supraîncărcată și are multe locuri de oferit. Trebuie să îți planifici cel puțin trei zile aici și încă vreo patru zile pentru împrejmuirile ei. Restaurante, biserici coloniale, muzee și ruinele capitalei aztece de la Tenochtilán ne oferă posibilitatea de a ne distra și să ne îmbogățim cunoștințele referitoare la această țară.
Situat între piscurile muntoase a masivului Sierra, Capitala Mexicului este înconjurată de orașele Puebla, Cholula Tlaxcala și Tepotzotlán fondat de spanioli, dar și de situride la civilizațiile preaztece. Locuri ce merită a fi văzute sunt și situl arheologic de la Teotihuacán (la nordul capitalei) și ruinele toltece de la Tula (la 98 km spre NE), piramida Tepanaoa din Cholula (130 km de oraș). La fel și Xalapa, capitală străjuită de munți, dar și Golful Mexic, a statului Veracruz, este la patru ore distanță, în partea de est a Capitalei de México, (prin Puebla) sau Șoseaua 136. Cele mai multe locuri pot fi vizitate în excursiile cu ghid turistic.
Dacă îți planifici cîteva zile pe plajă, atunci Cancún și Riviera Maya de pe coasta caraibă a Peninsulei
Yucatán, sunt cele mai populare destinații turistice. În Cancún vei găsi stațiunile mari, cu restaurante variate, dar și scumpe și discoteci extravagante. La 68 km spre sud, se află orașul Playa del Carmen. Deși este un oraș mic este oarecum sofisticat. Aici se află hotelul luxos Maroma Resort & Spa și minimalistul Cabañas Paamul, cu magazine pentru pasionații de scufundări) este destinat pentru cei ce caută locuri mai izolate, în special diguri de pe plajele coastei arabe. O altă destinație turistică este parcul în aer liber Xcaret, care este în regiune, avînd ca temă civilizația mayașă, el este așezat într-un gol la sud de Playa del Carmen. Mai este recomandat și situl arheologic precolumbian de la Tulum, la 130 km de sud de Cancún și Chichén Itzá, la 179 km spre vest ( 2 ore distanță cu avionul de la Ciudad de Mexico la Cancún. Zboruri directe disponibile și în Átatele Unite, Canada și cîteodată din Europa.
Sejururile la Pacific pot fi făcute în orice stațiune, începînd cu Mazatlán și pînă la Huatulco (o oră de zbor cu avionul din Ciudad de Mexico). Sunt și alte orașe: Puerto Vallarta (zbor direct din SUA, în sezonul turistic și din Canada), Mazatlán (cu un restaurant mai recent deschis), Huatulco (cu două golfulețe minunate), Ixtapa, chintesența satului mexican, situat pe plaja Zihuantanejo, dar și Puerto Vallarta, cu poziționare într-un golf extrem de pitoresc, încadrat de munți. Baja California atrage locuitorii deșertului care adoră apa, avînd ca principală atracție turistică Los Cabos, la capătul peninsulei, cu posibilități de pescuit, shopping, golf, viață de noapte pe măsură. Sunt zboruri directe din Ciudad de Méxic și din principalele orașe din SUA.

Autobuzele sunt o opțiune foarte bună de a călători în Mexic. Autobuzele de la clasa I din țară au băi, scaune rabatabile și aer condiționat. Autobuzele de la clasa business au scaune mai mari și loc în care să îți întinzi picioarele. Unele companii acceptă plata cu cardul și rezervări în avans.

Sursa: Onstott, Jane. Mexic. Bucureși, Biblioteca Adevărul, 2010. pp. 8-10.
Sursa imaginilor: www.capital.cl, www.browsetravel.ro și www.ofertelitoralturcia.ro

joi, 9 iulie 2015

Spania, un pic de istorie (I)

Pentru vechii greci, reprezenta tărîmul unde creșteau merele de aur ale lui Hercule; pentru arabi, erau întruchiparea Raiului pe pămînt; pentru scriitorii George Orwell și Ernest Hemingway era o arenă în care oscila între fapte eroice și tragedie, cînd toreadorii flirtau cu moarte pe parcursul unei după-amieze. În ciuda traficului susținut spre stațiunile de pe țărm, Spania a rămas în ochii necunoscuților,  o țară misterioasă. Cei mai cunoscuți spanioli în lumea întreagă sunt personaje e roman: Don Juan, Don Quijote și Carmen. Fiestele și flamenco sunt seducătoare pentru exotismul lor cu influențe din afara Europei.
Izolarea Spaniei de restul Europei a început prin așezarea ei peninsulară: celor 700 de ani de ocupație maură le-a urmat un puternic imperiu care a colonizat Lumea Nouă și a cărui cădere a dus prin intermediul Războiului Civil la instaurarea regimului opresiv al generalului Franco. În mod obișnuit spaniolii vorbeau despre țara lor numind-o Las Espanas - o idee de pluralitate, însumînd patru limbi și șapte dialecte, precum și zone climatice variate. 
În secolele XI-V î.Hr. fenicienii și grecii debarcă de-a lungul coastei peninsulei deja ocupate de iberici; ei întemeiază centre comerciale și colonii. Celții invadatori se amestecă cu ibericii. În secolele III și I î. Hr. cartaginezii cuceresc Spania de sud-est. Luarea ca ostatic a lui Santugo va duce la Al Doilea Război Punic (218-201 î. Hr.). Roma iese învingătoare și își începe campania de cucerire a Spaniei care va dura 200 de ani. Tot în secolul I are loc răspîndirea creștinismului în Spania.

Monarhii catolici (1474-1516)
În anul 1474 Isabel, soția lui Fernando de Aragón, îi urmează lui Henry al IV-lea al Castililei. 
În anul 1478 are lor înființarea Închiziției prin Bula Papală. 
În anul 1479 Fernando devine rege de Aragón; Spania este unită sun o singură coroană. 
În anul 1496 Juana, fiica Isabelei și a lui Fernando, se căsătorește cu Philip, fiul Împăratului Maximilian al Austriei. În 1504 Isabela moare iar Fernando domnește în numele Juanei La Loca, iar apoi ca regent al nepotului Carlos. După moartea lui Fernando din anul 1516, nepotul său devine Charles I al Spaniei, iar în 1519 este numit Charles al V-lea, împărat Sfânt al romanilor. 
Secolul XVII este epoca de aur a artei și a literaturii spaniole care continuă și în timpul domniei lui Felipe al II-lea, Felipe al IV-lea și Charles al II-lea, dar Spania va intra în declin economic și politic.

Sursa: Spania: ghid complet. Oradea, Editura Aquila '93, 2001., pp. 15-19.
sursa imaginii: www.portalturism.com



miercuri, 8 iulie 2015

O călătorie în Marea Britanie (I)

Britanicii sunt mîndri de solidaritatea lor pe timp de război dar, pe timp de pace, se bazează pe un sistem de diviziune socială. Ei sunt faimoși pentru toleranță și pentru simțul umorului, și totuși, așa cum observa scriitorul Paul Gallico: „nimeni nu poate fi mai calculat în grosolănia sa decît britanicul,
ceea ce îl uimește pe american, care nu înțelege insulta fină și nu poate oferi în schimb doar un abuz” Cei mai apropiați vecini ai britanicilor sunt la fel de uimiți ca și americanii. André Maurois își avertizează compatrioții: „În Franța este nepoliticos să nu termini o conversație; în Anglia este nechibzuit să o continui. Acolo nimeni nu te va învinui pentru tăcere. Dacă nu ți-ai deschis gura de trei ani, ei se vor gîndi: „Acest francez e un tip simpatic și tăcut”. Deoarece Britania este o insulă, oamenii de aici și-au păstrat imaginea de burlaci în ciuda mariajului lor cu Uniunea Europeană. Pentru că nu a mai fost invadată de aproape 1000 de ani, Britania rămîne profund individualistă.
Scoțienii sunt văzuți de englezi drept „aspri”, deși această părere ar putea fi contestată într-un local zgomotos din Glasgow. Nemulțumirea principală a scoțienilor este că parlamentul de la Londra îi tratează ca cetățeni decategoria a doua, în special cînd e vorba de politica economică. Asta nu înseamnă că scoțienii nu pot coopera cu englezii cînd au nevoie de ei: etica muncii și ingeniozitate scoțienilor au jucat un rol major în crearea Imperiului Britanic. În anul 1997 scoțienii au votat pentru a-și întemeia propriul parlament în Edinburg, ceea ce le va da o doză de independență.


Galezii li se par englezilor un grup mult mai omogen decît ei înșiși; exuberanți, calzi și afectuoși, dar destul de șmecheri și guralivi. În Țara Galilor, oamenii nu sunt deloc omogeni. Cei din nord, care mai vorbesc galeza, se uită cu dispreț la cei din sud al căror sînge e mult mai amestecat și ale căror obiceiuri se crede că sunt prea anglicanizate. Indiferent că preferă engleza sau galeza, majoritatea galezilor sunt extrem de vorbăreți. 



Sursă: Caracterul britanic. În Marea Britanie: ghid complet. Oradea, Editura Aquila '93, 2000, pp. 15-20.
Sursa imaginilor: www.canal2.mdwww.traveleuropa.ro