marți, 29 septembrie 2015

Pictura spaniolă: de la picturi rupeste, la Guernica lui Picasso

Cînd scriitoarea engleză Rose Macaulay a vizitat Spania în anii ’40, a scris că „zidurile și bazilicile romane, precum și bisericile din secolul X se înalță aici asemeni smochinilor sălbatici, fiind abandonate în cea mai nepăsătoare și trufașă risipă, nemarcate pe hărți și neîngrijite, astfel încît călătorii dau peste ele la voia întîmplării”. Astăzi, afirmația potrivit căreia patrimoniul artistic al Spaniei „este lăsat în ruină” este neadevărată? în întreaga Spanie există muzee și biserici cu cataloage bine puse la punct. Majoritatea capodoperelor spaniole au primit autorizație din partea bisericii, a curții și a înaltei aristocrații de a fi admirate doar de spanioli. ele trebuia să ofere o imagine persistentă asupra unor subiecte precum patima lui Hristos, viața sfinților, noblețea modelelor din tablouri și omnipotența bisericilor. 

Picturi murale primitive
Cele mai vechi capodopere spaniole redescoperite acum 100 de ani sunt picturile rupeste din peșteri (la Altamira) și picturi murale din Evul Mediu timpuriu ascunse inițial sub un strat de var în bisericile spaniole. Stilul viguros și sentimentul spiritual al picturilor rupeste și al celor murale din perioada creștinismului timpuriu a influențat artiștii secolului XX, (Joan Miró și Pablo Picasso). În Evul Mediu, potecile și drumurile comerciale ale pelegrinilor au adus influențele stilistice ale artei franceze și italiene, olandeze și germane, ale Orientului Apropiat și ale Africii de Nord. 
Un ansamblu de picturi murale medievale se găsește în mica biserică preromanească cunoscută sub numele de „Santullano” (ori San Julian de los Prados) din Oviedo, construită la începutul secolului IX. Există picturi murale extrem de bine conservată datînd din 1175. 

Romanesc catalan
Catalonia a fost cel mai important centru de pictură romanească din Spania și există cîteva exemple minunate în Museo de Arte de Cataluña din Barcelona, unde frescele sunt prezentate în încăperi ce copiază forma bisericilor care au fost preluate. Maurii veniți din nordul Africii în secolul VIII au întărit înclinația artiștilor spanioli pentru stilizarea simplă. Talentul oriental pentru tipar a venit  și din Bizanț, via Italia.

Școlile regionale
Pe măsură ce Reconquista  recuperarea Spaniei – a progresat, au apărut școlile spaniole regionale. În secolele XIV-XV, descoperirile tehnice ale școlilor realiste din Europa de Nord și din Italia de Nord au afectat pictura spaniolă. Nu se știe cîți artiști spanioli au vizitat Italia sau Olanda, dar există figuri tridimensionale colțuroase și scene narative care amintesc de Giotto. Piesa de altar a fost cea mai grea sarcină a artistului Reconquistei. 

Hispano-flamand


La Virgen de los Reyes Católicos
Începînd cu 1440, influența flamandă a dominat pictura spaniolă. Catalonul Lluis Dalmau a plecat să studieze la Bruges, iar cînd s-a întors să picteze la Barcelona a transmis învățătura lui Jaime Huguet. Piesa de altar a lui Dalmau aflată la Barcelona, Virgen des Concellers, prezintă o Fecioară spaniolă cu pruncul stînd pe un tron gotic într-un peisaj flamand. Stilul hispano-flamand a culminat la curtea colecționară de artă a monarhilor catolici Fernando și Isabel. Artiștii flamanzi instruiți în stil flamand au realizat portretul acestuia (aflat acum la Castelul Windsor) și pe al reginei (acum la Palatul Regal din Madrid). Fernando Gallego, maestrul castilian al acestui stil, combină decorativitatea goticului internaționalcu monumentalitatea ce s-a dezvoltat începînd cu Giotto.

Influența renascentistă
De la începutul secolului XVI, un nou val de influență italiană a adus în Spania stilul din perioada de vîrf a Renașterii. Febra colecțiilor monarhiei înceăută de Charles al V-lea, a însemnat că pictura spaniolă a fost expusă unei influențe mai largi, pierzîndu-și caracterul provincial. Felipe al II-lea a mutat capitala Spaniei de la Toledo la Madrid, oferind un focar de atracție vieții artistice. Mare patron al artei, a adus și artiști italieni pentru a-i decora palatul El Escorial, care va deveni o școală de instrucție pentru pictorii spanioli.
Proiectul Escorialului lui Felipe al II-lea l-a atras pe pictorul manierist El Greco, care a călătorit din Italia în Spania, în speranța că va găsi de lucru. Figurile bizantine ciudate plutitoare, învăluite într-o lumină stranie albăstruie, nu i-au plăcut lui Felipe care a așteptat ceva diferit de la un discipol al lui Titian, dar portretele li subiectele religioase ale lui El Greco și-au cîștigat admiratorii într-o altă parte a Spaniei. În piesele sale de altar pentru bisericile din Toledo, El Greco a etalat propriul gen de smerenie și o undă de misticism.

Epoca de Aur
Secolul XVII a reprezentat o Epocă de Aur pentru pictura spaniolă, fiind dominată de trei pictori din Sevilla: Francisco Zurbarán, Bartolomé Esteban Murillo și Diego Velázquez și José de Ribera, care lucra în regatul spaniol al Neapolelui. Deși varietatea subiectelor acceptate a crescut, incluzînd domenii ca istoria și mitologia, subiectele religioase au rămas importante. Picturile s-au conformat idealurilor Contrareformei, care decreta că artele vizuale trebuie să prezinte imagini clare, expuneri evidente ale unor subiecte religioase. 

Natura moartă și Velázquez
Secolul XVII a fost perioada în care preferința spaniolilor pentru naturalism a culminat cu înflorirea naturii moarte în pictură. Naturile moarte spaniole sunt compoziții simpliste: cîteva fructe, legume sau vase. Velázquez s-a bucurat de o carieră plină de succes, devenind la vîrsta de 24 de ani pictorul preferat al lui Felipe al IV-lea. Modelele sare variau de la portretul regelui, pînă la piticii de la curte. Tehnica îndrăzneață, impresia de profunzime creată de figurile din oglindă, dar mai ales calitatea de fotografie de moment a portretului regal, au făcut din această pictură o capodoperă a artei universale. La fel ca Velázquez, Goya a fost un pictor de curte, iar portretele reprezentînd familia regală sunt caracterizate de un realism uimitor. 

Secolul XX
Secolul XX a văzut pictori spanioli de mare distincție printre care și Pablo Picasso, care, la fel ca și mulți alți artiști moderni, a trăit cea mai mare parte a carierei în afara Spaniei. Salvador Dali a trăit cea mai mare parte a vieții în exil la Paris și în SUA, iar un Muzeu Dali există la Fugueras, localitatea sa natală. Joan Miródin Barcelona, după o perioadă de început la Paris, a trăit prin împrejurimile Barcelonei, înainte de a pleca la Mallorca.

Sursa: Pictura spaniolă. În: Spania: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ’93, 2012, pp. 87-93.
Sursa imaginii: www.wikiwand.com


luni, 28 septembrie 2015

Șoselele din America Latină și Spania.

Ceea ce impresionează mai întîi este diversitatea lor. O întreagă lume desparte o șosea în serpentine dintr-o țară andină ca Peru, Ecuator sau Colombia, de banda lungă, care sepierde la orizont, a unei șosele naționale din Argentina sau Mexic. Apoi, impresionează distanțele. Puteți merge zeci de kilometri fără să întîlniți nici un cătun. 
Șoselele de munte oferă peisaje admirabile, prăpăstii abrupte și senzații tari, mai ales cînd plouă. Din loc în loc, sunt cruci sau mici capele, multe dintre ele cu flori, care marchează locul unor accidente mortale. În Mexic și în țările andine, schimbările de climă și, în consecință, și de vegetație, de-a lungul șoselelor, sunt spectaculoase: plecați de la Bogota, dimineața, cu un pulover și fular și trebuie să le dați jos după o jumate de oră, dacă mergeți în vale spre Magdalena. Aceasta este atracția pe care o oferă clima de altitudine la tropice sau la Ecuator.

Traficul rutier spaniol, în special cel de mărfuri, este foarte important (superior celui francez, spre exemplu). Pe șoselele naționale se află numeroase puncte de service, multe din ele avînd și un mic complex hotelier (cafenea, restaurant, camere). Vînzarea de benzină este monopol de stat, deținut din 1927 de CAMPSA. M30 este șoseaua de centură a Madridului. 
SEAT: construiește în Spania mai multe modele de mașini, sub patent FIAT; cel mai popular model al anilor 60 a fost FIAT 600. Industria constructoare de automobile, ca fabricile: SEAT (Madrid, Barcelona), FORD (Valencia), FASA-Renault (Valladolid), Citroën (Galicia), și General Motor (Zaragoza) este astăzi un sector primordial al exporturilor. 
La Mancha este situată în inima podișului din provincia Castilla la Nueva, între Toledo și Andaluzia. Aici se practică monocultura cerealelor  și a viței-de-vie. Cervantes a făcut din La Mancha scena aventurilor lui Don Quijote. Celebră pentru podgoriile sale și pentru terenurile de vînătoare și zonele de pescuit, este astăzi un punct de atracție turistică.  

Șosele din America Latină. În: GARAVITO, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, p. 15, 16.
Sursa imaginii: cienciageografica.carpetapedagogica.com

Prăjitură cu ananas

Ingrediente:
4 ouă, 250 g ananas tăiat în bucățele mici, 70 g zahăr pudră, 50 g de stafide, 30 g pesmet.

Mod de preparare:
4 gălbenușuri se freacă spumă. Apoi se bat albușurile spumă cu puțin zahăr pentru a fi tare, În gălbenușuri se pune pesmetul, apoi albușul spumă și stafidele. Se amestecă încet și fin. Compoziția se toarnă în tavă, deasupra se presară ananas. Se coace la foc potrivit. 

După ce s-a mai răcorit se taie și se scoate din formă.



Sursa rețetei: Prăjitură cu ananas. În: Prăjituri și torturi.Oradea, Editura ’93, 1999, p. 9.
Sursa imaginii: c-est-quoi.com

duminică, 27 septembrie 2015

Despre limbile străine și utilitatea lor

O altă limbă înseamnă o viziune diferită asupra vieții. 
Federico Fellini

Poate altă viziune nu, dar cunoștințe mai bogate cu siguranță da. Dacă știi o limbă străină, ai acces la cultura țării respective, poți citi articole la o anumită temă, comunica cu alți vorbitori ai limbii respective, îți oferă posibilitatea de a cunoaște mai multe lucruri, de lecturare a cărților autorilor din țara aia și tot așa mai departe.
Deși o limbă străină se studiază încă din școală, din păcate nu  profităm la maxim de această posibilitate. Deși, aici depinde și de profesor, cum reușește să cîștige încrederea și dorința pentru învățarea limbii străine pe care o predă.


Atunci când vorbești cu un om într-o limbă pe care o înțelege, atunci vorbele tale ajung la mintea lui. Dacă, însă, îi vorbești în limba lui natală, atunci cuvintele tale ajung la inima lui. 
Nelson Mandela

Deși am studiat limba franceză din clasa a doua, din păcate nu o știu la perfecție. În clase primare nu îmi plăcea, între timp am reușit să o îndrăgesc, iar în clasele VIII-IX, am avut norocul de a avea un profesor foarte bun. Din păcate doar doi ani de zile. Și asta, încă, la o limbă străină. Nu că la alte materii nu am avut parte de profesori buni. 
Filmele englezești incluse în grila de emisie a posturilor de televiziune m-au făcut să îndrăgesc limba engleză. Deși nu o știu la perfecție, e „ok” și așa. Și mă ajută în multe lucruri.  Deși, îmi pare rău că nu o știu mai bine. Nu știu de ce, consider cunoașterea unei limbi străine un atu în viața noastră. Ai nevoie să știi o limbă străină, cel puțin, la nivel de comunicare.

Mai ales de cei tineri. Care au la moment mai multe posibilități decît cei trecuți de o anumită vîrstă.

Nu știu de ce, dar așa mi-e straniu lipsa de cunoștințe a unei limbi străine a unei limbi de circulație internaționale. Recent fusese o situație în care un vorbitor de limbitor de limbă italiană avea nevoie de o informație; văzînd că persoana nu înțelege ce și cum încearcă altfel - întreabă în engleză. În încercarea de a oferi o informație relevantă, tipa a murmurat ceva sub nas, încît am impresia că nici ea nu a înțeles ce vroia să zică. :) :/
Am intervenit. I-am dat informația de care avea nevoie.

Soarta!

Dar e ironia sorții că așa exemplare, care nu știu o limbă străină, au un sentiment de invidie pură față de persoanele care știu. Deși nu ți-o zic direct în față, printre cuvinte înțelegi frustrarea lor că tu știi și ele nu. La fel, că ești un pic mai bună decît ea sau el. Iar dacă mai ai și un avantaj în sensul ăsta... cu atît mai mult.


Sursa imaginii: costel.info


joi, 17 septembrie 2015

Căsătoria: cînd, cum și cu cine o facem?

Se spune că familia este foarte importantă. Cică cariera nu te asteaptă acasă, banii nu-ți șterg lacrimile iar faima, nu te îmbrăţişează noaptea! Și cum mai era acolo că eu nu țin minte?
Cariera nu te așteaptă acasă, e și logic. Ea te așteaptă la serviciu. Dacă nu ai serviciu  nu ai bani. Dacă nu ai bani, nu ai pe ce-ți cumpăra produse alimentare, haine și pentru a te întreține. Banii cică nu aduc fericire, dar de ce subiectul banilor e o problemă în familii? Şi de ce multe familii ajung să divorţeze din cauza lor? Că eu idee n-am.
Așa că... hai să fim serioși. Fiecare din noi are o casă, chiar dacă în prezent tot mai mulți stau prin chirie sau cu părinții. Dar ce să-i faci? Soarta.
Deși din discuțiile mele cu moldovenii de ai noștri stabiliți în alte țări europene, ori care lucrează „la negru” mi-au zis precum că europenii nu se grăbesc la măritat și însurat. Ei își fac mai întîi o carieră, se maturizează, iar faptul că trăiesc... prin chirie ori în credite bancare, pentru ei asta nu e o problemă. Se căsătoresc după 30-35 de ani, fac vreo 2-3 copii și totul e bine și frumos.
La noi, în Republica Moldova dacă nu te căsătorești pînă la 30 de ani, dacă nu ai casă, ești blamat, și consideră precum că ar fi ceva în neregulă cu tine.

Care ar fi, totuși, vîrsta potrivită pentru a te căsători? De unde vine obligația de a te căsători pînă la 30 de ani? De ce ești privit/ă straniu dacă ai +30 de ani și nu ești căsătorit/ă?
Personal, privind în urmă, mă bucur că nu m-am măritat la 20-25 de ani. 
Cred că la vîrsta asta nu cred că ești pregătit moral (de ce nu și financiar) de a întemeia o familie. Plus la asta, ca să faci un copil, trebuie să fii tu însăți pregătit pentru așa ceva. Inclusiv financiar. După ce apare bebele - toată lumea se plînge că... „sunt cheltuieli mari”. Păi tu la asta nu te-ai gîndit deodată? 
Recent, două cunoștințe s-au căsătorit (la o vîrstă de +30 ani). Și cum rețelele de socializare sunt o sursă de informații, repede afli noutățile, iar comentariile nu întîrzie să apară. Cînd citești un comentariu de genul „în sfîrșit”... ai senzația că a venit sfîrșitul lumii. Ce înseamnă „în sfîrșit” te-ai căsătorit? Personal, mi se pare lipsă de educație să faci așa un comentariu. Nu înțeleg de ce se face așa mare problemă că precum că te căsătorești la 34-35 de ani. De ce e așa de grav în asta? „În sfîrșit!” Consider că cei care fac așa gen de comentarii au o minte cam încețoșată și sunt limitați în gîndire.
Mai ales că trăim în secolul XXI, și cînd așa un comentariu vine din partea unei persoane tinere, de 30-35 de ani. Aș înțelege un bătrîn de la țară, crescut și educat în spirit sovietic să facă așa un comentariu, dar nu tu? 
Sunt cupluri care se întîlnesc cîțiva ani și tot nu mai ajung să facă pasul cel mare, pentru că se dezamăgesc în persoana în cauză, afirmînd că „nu e persoana potrivită”. Ori mai rău  se întîlnesc 4-5 ani, se căsătoresc și după 2-3 ani de căsnicie divorțează, pentru că... „nu e persoana potrivită”, ori o sarcină nedorită a fost „organizatoare” mariajului între cei doi. Motive sunt multe. 
Inclusiv rata divorțurilor. În special a celor ce se căsătoresc la 20-25 ani.

Așa că... pînă a comenta pe cineva că uite, „în sfîrșit” te căsătorești, ai grijă de tine. Nu știi ce întorsătură poate lua viața ta. Dacă ai fi dește(a)pt(ă) nu vei face comentarii tembele.
Tindem să fim parte a Uniunii Europene, dar rămînem la mentalitatea sovietică. Păcat de noi.

Sursa imaginii: www.publika.md

Plăcintă cu căpșuni

Mai mult e prăjitură decît plăcintă, dar e gustoasă. Și e de sezon. 

Ingrediente:
3 ouă, 3 linguri de zahăr pudră, 3 linguri făină, 1 lingură margarină, 200 g căpșuni.

Mod de preparare:


Se freacă spumă gălbenușurile cu zahărul. Se adaugă făina și margarina topită! Se amestecă bine, apoi, se adaugă albușul bătut spumă tare. Se toarnă într-o tavă bine tapetată cu margarină și făină, după care se așează căpșunele curățate, bine spălate și scurse. Se introduc în cuptorul prealabil încălzit și se coace pînă ce prinde culoare aurie.

Poftă bună!

Sursa: Plăcintă cu căpșuni. În: Prăjituri și torturi. București: Editura Aquila ’93, 1999, p. 6.
Sursa imaginii: www.voceatransilvaniei.ro

miercuri, 16 septembrie 2015

Sfaturi și lucruri pe care nu vreau să le aud

Lumea îmi tot felul de sfaturi pe care nu vreau să le aud. De ce? Pentru că știu și eu ce am de făcut, ce să cumpăr, ce alegeri să fac și tot așa mai departe. 

  • Faptul că tu ai făcut ceva și eu nu, asta nu înseamnă că nu știu ce am de făcut.
  • Dacă eu nu am făcut ceva anume în comparație cu tine, asta nu înseamnă că nu gîndesc. 
  • Dacă nu îmi place un fel de mîncare, asta nu înseamnă că sunt alintată la mîncare.
  • Dacă nu vreau să vorbesc cu tine la o anumită temă, asta nu înseamnă că sunt secretoasă.
  • Dacă am lăsat impresia că m-am supărat, asta nu înseamnă că m-am supărat pe tine. Chiar și dacă m-am supărat, înseamnă că mi-ai dat motive de supărare. Chiar și dacă m-am supărat  îmi va trece.
  • Dacă nu m-am măritat odată cu tine la 20-25 de ani cu un prost și un bețiv asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu mine. Eu decid cînd și cu cine să mă căsătoresc, nu tu. Să înțeleg că tu de asta ai divorțat ori ai probleme în familie, de bine ce te-ai măritat, da?
  • Dacă nu știi unde îți este capul, e problema ta. Nu mă compara cu tine.
  • Dacă nu știi ce vrei de la viață, asta nu înseamnă că nu știu nici eu ce vreau de la viață.
  • Dacă am pretenții, e problema mea. Fiecare cu pretențiile lui. Deși nu sunt mai pretențioasă și nici mai puțin pretențioasă decît tine. Poate din cauza asta ai eșuat, pentru că nu ai pretenții.
  • Dacă nu îți place ceva la mine  zi-mi direct în față, nu pe la spate. Dacă alegi să mă bîrfești, ai grijă să nu ajungă la urechile mele ce ai spus. Deși asta mai devreme sau mai tîrziu oricum se va auzi. Și multe lucruri spuse le-am auzit, totuși
  • Înainte de a-mi da vre-un sfat, gîndește-te dacă viața ta e perfectă. Dacă tu ai dat-o în bară, asta nu înseamnă că și eu voi face la fel.
  • Faptul că îmi dai sfaturi, asta nu înseamnă că îmi dai un sfat bun cu adevărat.

E viața mea și fac ce vreau cu ea.
Fiecare om e individual în felul său și înainte de a-ți permite să-mi dai sfaturi ce să fac și cum să fac, uită-te la tine ce viață ai, respectiv dacă ești un exemplu demn de a fi urmat.

Sursa imaginii: groups.yahoo.com

marți, 15 septembrie 2015

Restaurantul Don Taco din Chișinău

Am fost de cîteva ori la un restaurant mexican din Chișinău, Don Taco. Am aflat de el întîmplător.
O colegă de serviciu m-a îndemnat odată să mergem la Malldova să ne plimbă, să vedem ce mai e pe acolo, mai privim un film, mai mîncăm... Fusesem de acord, că na, ce poți face, mai ales dacă îți planifici așa ceva într-o zi de week-end?
Deși „acțiunea” a avut loc acu vreo 4-5 ani, evident că în Chișinău erau localuri cu specific nu știu de care și de care nu auzisem. Atîta doar că... nu m-am gîndit să fie un local cu un specific atît de departe nouă. În fine.
Pe cît de neașteptat, pe atît de plăcut. Din start, localul mi-a lăsat o impresie bună: mîncare, muzică, anturaj. Deși, inițial, era o frică nu știu cum ce să comand, pînă la urmă - am comandat, totuși, ceva. 
Am comandat mîncăruri specific mexicane. Ce pot să zic? Quesadilla este extraordinară (atît cu ciuperci, cît şi cu pui și cu șuncă). Le-am gustat pe toate. Burrito, la fel, e gustos. Mi s-a părut un pic cam gras, dar... Cu o altă ocazie aș dori să știu cum e chimichanga.
Am rămas surprinsă că nu au în meniu tortilla, enchiladas și supă mexicană. Consider că dacă tot au specific mexican ar fi bine să aibă în meniu rețetele în cauză. Supa mexicană... am descoperit-o în rețeaua Andy's Pizza (un pic cam picantă dar asta deja e partea a doua).
În ceea ce privește deserturile, un adevărat deliciu. Deserturile Cheița de Aur, Banana Mamma și Churros... sunt cele pe care le-am comandat și mi-au plăcut. Dacă sunteți amatori al prăjiturilor cu ciocolată atunci prăjitura Zorro e special pentru Dvs! Consumatorii de înghețată pot comanda ciocolată prăjită cu ciocolată și înghețată cu topping la alegere.
Localul are sală pentru fumători și nefumători. Nu știu dacă ar trebui de îmbunătățit ceva. Mie mi se pare un local bun, atîta doar că ar fi bine dacă ar mai deschide o filială într-un alt sector al orașului Chișinău, cu atît mai mult că aici funcționează un sistem de parteneriat cu Star Kebab, Trattoria dela Nona, Muz Cafe, La Roma Club etc. Dar de ce nu? Pe viitor ar putea deschide filiale și în orașele din țară, în orașele mai mari, cel puțin, așa cum o fac cei de la Star Kebab și Andy's Pizza.

Pagina lor de facebook o vedeți aici.
Site-ul oficial în vedeți aici.
Sursa imaginii: www.dontaco.md

luni, 14 septembrie 2015

Prăjitură cu lămîie

Acum ceva timp eram în căutarea unor rețete de prăjituri. Am luat o carte de la bibliotecă și mă uitam peste ea. Inițial am selectat cîteva rețete care meritau a fi încercate. Asta, s-a dovedit a fi cea mai delicioasă din toate. Recomand!

Ingrediente:
4 ouă, 200 g zahăr pudră, 1/2 pachet praf de copt, 100 ml lapte, 200 g făină, 1 lingură unt.

Mod de preparare:
După ce frecăm bine cele 4 ouă cu zahărul, se adaugă praful de copt, laptele, făina, spuma de la cele 4 albuşuri şi se amestecă bine. Compoziţia se toarnă în tava tapetată cu unt. Se coace în cuptorul înainte încălzit la foc mic. După ce s-a copt, se lasă să se răcească apoi se taie în două şi între ele se pune cremă de lămîie. Se taie felii mai lungi.

Cremă de lămîie: 150 g unt, 150 g zahăr pudră, zeama şi coaja de la o lămîie.
Se freacă bine untul cu zahărul pudră. Zeama şi coaja de lămîie se adaugă treptat.

Sursa rețetei: Prăjitură cu lămîie. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’
93, 1999.
Sursa imaginii: www.teoskitchen.ro

duminică, 13 septembrie 2015

Arta mexicană

Inspirată deopotrivă de teme spaniole și băștinașe, arhitectura mexicană barocă denotă o pasiune pentru bogăție. Unele trupe de dans au readus în zilele noastre mișcările din dansurile prehispanice, în timp ce cultura mestizo transpare din dansurile locale - fiind o îmbinare între instrumentele și pașii de dans ale imigranților și sensibilitatea mexicanilor.
Arhitectura
Înainte de cucerirea spaniolă, cele mai vechi orașe, dar și centrele de ceremonii din Mezoamerica se asemănau cu orașele moderne. Templele și palatele încadrau o piață principală numită zócalo, aflată în centrul orașului. Pe de o parte se afla o biserică, iar de cealaltă, cele mai importante clădiri publice, inclusiv sediul adminstrației locale. Clădirile importante erau decorate cu picturi murale elaborate și sculpturi în piatră. Gusturile și tehnicile europene au influențat arhitectura Mexicului începînd din secolul al XVI-lea, cînd cuceritorii spanioli au folosit băștinașii pe post de sclavi la ridicarea palatelor și a bisericilor, construite din piatra templelor ruinate.
În ce privește construcțiile, spaniolii și-au concentrat eforturile în zonele populate, unde forța de muncă era ușor de exploatat. În perioada de început a epocii coloniale, bisericile și mănăstirile au printre primele concepute în stil preponderent european. Multe dintre cele mai frumoase catedrale au fost ridicate pe parcursul mai multor secole și conțin elemente din stilurile baroc, gotic și plateresc, dar și cu influențe mexicane. Pentru ornarea catedralelor au fost folosite arcuri butane, gargui, vitralii și tavane din lemn, sculptate în stil Mudejar.
În prezent, orașele coloniale, cum ar fi San Miguel de Allene, din Guanajuato, sunt considerate moșteniri moșteniri istorice naționale de către UNESCO. Mănăstirile impresionante ca mărime din Querétaro și Oaxaca au fost restaurate, iar unele dintre cele mai frumoase haciendas din Yucatán găzduiesc acum hoteluri de primă clasă.Arhitectura mexicană modernă încorporează elemente de design introduse de constructorii prehispanici, coloniali și mexicani. Primul zgîrie-nori mai important din Ciudad de México, proiectat de către Leonardo Zeevaert, a fost ridicat în anul 1956, în apropiere de Palacio de Bellas Artes, în stil art nouveau. Juxtapunerile de stil nou și vechi pot fi regăsite și în lucrările arhitectului Pedro Ramirez Vásquez, care a proiectat Museo Nacional de Antropología, din Park Chapultepec. O îmbinare asemănătoare elementelor naturale cu cele fabricate este caracteristică și clădirilor elegante proiectate de arhitectul de origine germană Mathias Goeritz. Cel mai influent arhitect din sec. XX a fost Luis Barragán (1902-1988). Art arhitect de succes este Ricardo Legorretaf (născut în 1931). Colaborarea dintre arhitecții Ricardo Legorreta și Luis Barragán a dat țării Hotelul Camino Real din Ciudad de México, cu pereți și nișe vopsite în roz-aprins, galben-auriu și mov-închis. Arta
În anul 790, artiștii mayași au decorat zidurile Templului din Bonampark, din sud-estul regiunii Chiapas, cu scene murale înfățișînd bătălii dure sau tablouri armonioase ale familiei regale. În jurul anului 1150 î. Hr., sculptorii olmeci au cioplit în bazalt capete rotunde, de dimensiuni impresionante, iar în ce privește picturile rupeste descoperite în Baja California, acestea au o vechime de 5.000 de ani. Sosirea conchistadorilor spanioli a schimbat semnificativ arta mezoamericană. Biserica catolică a devenit forța dominantă în viața de zi cu zi. Sfinții și Fecioarele au înlocuit zeii și zeițele. Arta religioasă a sec. XVI a înlocuit pictura murală și sculpturile cu forme șerpuite, deși artiștii indieni nu și-au uitat niciodată complet originile. Cei mai buni pictori mexicani au studiat în Sevilla și Florența, iar arta în perioada viceregală mexicană avea tonuri europene. Pe măsură ce au apărut artiștii criollo și mestizo, în sec. XVII, arta mexicană a început să capete o savoare distinctă. Fecioada din Guadalupe cu piele închisă la culoare, care se spune că i-a apărut conveertitului indian Juan Diego, în 1531, a fost doar o invenție pur mexicană, care s-a răspîndit peste tot în țară. Mexicanii s-au inspirat din istoria lor veche, iar pictorii au început să creeze scene în care erau înfățișați războinici spanioli și azteci în luptă.
Prima școală oficială din Mexic, Real Academia de las Bellas Artes, a fost înființată în capitală, în anul 1731. Sculptorii și pictorii europeni au avut însărcinarea să îi instruiască pe artiștii mexicani. Portretele lui José María Estrada (1830-1862) și picturile peisagistice, ce a înfățișat cu pricepere lacurile și vulcanii din Valea Mexicului sau cactusul candelabru din Oaxaca. Cele mai bune opere pot fi admirate la Museo Nacional de Arte din Ciudad de México. Sub dictatura lui Porfirio Díaz, care idolatriza tot ce provenea din Europa, mexicanii școliți în stil european au început să fie tot mai prezenți. În timpul acestei influențe europene, În timpul acestei influențe europene,, artiții mexicani s-au folosit de impresionism, simbolism și art nouveau pentru a încadra temele mexicane. Artiștii tineri se concentrau pe nedreptățile dictaturii și cereau revitalizarea culturii mexicane. Gerardo Murillo (1875-1964), unul dintre cei mai influenți pictori și intelectuali ai vremii, a protestat față de influențele europene din Mexic, schimbîndu-și numele de familie Atl, care în dialectul aztec Nátuatl, înseamnă „apă”. Lucrările lui constau în mare parte din peisaje. O mare parte dintre cei mai renumiți artiști din Mexic au studiat cu Atl, care a fost și lider spiritual. El a propus pentru prima dată ideea, la începutul anilor 1900, de acoperire a clădirilor publice cu picturi murale ale artiștilor plastici mexicani, dar revoluția din 1910 i-a amînat planurile. Acest episod a consilidat pasiunea tinerilor artiști față de țara lor și mai ales dorința de a crea opere de artă pur mexicană. În anul 1921, ministrul educației, José Vasconcelos, i-a cerut lui Atl să realizeze cîteva opere de artă picturi murale (acum distruse) la Escuela Nacional Preparatoria. În anul 1922, Vasconcelos a inițiat mișcarea muralistă, care a dominat scena artelor timp de aproape 50 de ani. Diego Rivera (1886-1957) și José Clemente Orozco (1883-1949), au început să înfățișeze istoria Mexicului pe pereții celor mai importante clădiri din țară, fiind pictate teme precolumbiene, Cucerirea spaniolă și revoluția, în niste storyboarduri masive.Muraliștii, care aveau ca temă principală politica, au devenit imediat cei mai renumiți artiști din Mexic. Artiștii mexicani ai secolului XX-lea erau devotați conceptului de mexicanidad, adică celebrarea originilor, a mediului natural înconjurător și a moștenirii culturale. Picturile lui Diego
Frida Kahlo și Diego Rivera
Rivera înfățișează mexicanii în toată splendoarea și demnitatea lor. Soția lui Rivera, Kahlo (1907-1954), cunoscută pentru autoportrele ei, obișnuia să se îmbrace în costume naționale splendide. Antonio M. Ruíz (1895-1964), un pictor mai puțin cunoscut, se concentra pe scenele din viața de zi cu zi, adesea pline cu umor. Lumea din afară a început să aprecieze arta mexicană, odată cu apariția lucrărilor muraliști. Sursa: Arta. În: Onstott, Jane. Mexic. București, Adevărul, 2010,  pp. 38-44.
Sursa iamginii: www.wikipedia.org

joi, 3 septembrie 2015

Teatrul britanic


West End din Londra nu este totdeauna locul unde poți găsi perlele artei dramatice. Tradiția tine atît de teatru, cît și de interpretare. Oricum, West End este locul unde companiile aspiră să-și organizeze reprezentanțiile deoarece acolo sunt banii. Pentru a fi pe gustul tuturor, impresarii organizează musicaluri, remake-uri și piese noi. Ca rezultat, persoane creative cum ari compozitorul Andrew Lloyd Webber, precum și dramaturgul Alan Ayckbourn au devenit faimoși și bogați.
Shakespeare este cu siguranță încă viu. Compania regală Shakespeare, cu sediul în Stratford-upon-Avon și la Barbican în Londra, se află sub conducerea noilor regizori cum ar fi Deborah Warner Și Katie Mitchell. Puterea teatrului este scoasă în evidență prin ridicarea cortinei pentru a treia generație de mari familie de mari actori, Cusak Redgrave și Richardson, în timp ce tradiția tradiția companiilor de teatru independente, după cum s-a făcut de Ziua lui Shakespeare, a fost reintrodusă de Ian McKellen și Kenneth Branagh.

Producții notabile pot fi cu regularitate la Young Vic, Gate, Almeida și Royal Court, locul de origine al piesei Privește înapoi cu mine și pepinieră de dramaturgi radicali cum ar fi David Hare și Caryl Churchill.
Coloana vertebrală a teatrului britanic se află însă în companiile din provincie. Manchester Excange, Leicester Pheonix, Glasgow Citizens‛ și Edinburg Traverse sunt reputate.
La Fringe Festival din Edinburg din august se adună numeroși actori și comici pentru a-și expune noile creații. La începutul anilor ’90, existau predicții sumbre cu privire la industria britanică de film. Dar aceasta a revenit datorită succeselor de unor filme ca Patru nunți și o înmormîntare și Gol pușcă, precum și datorită infuziei de capital din profitul obținut de la loteria națională.

Treptat, televiziunea nu numai că a unit prăpastia între film și teatru, dar a și dus dramaturgia în noi zone interesante. Canalul 4 și BBC-ul au finanțat ecranizări care altfel n-ar fi fost niciodată făcute. Uneori acestea sunt prezentate și la televizor și la turnee, cum ar fi piesa lui Peter Greenaway Contractul omului secetei. Altă prezentare ar fi cazul eranizării de pe Granada Television, Piciorul meu stîng, care a adus starului acestuia, Danirl Day-Lewis, aprecieri internaționale.  

Sursa: Teatrul dramatic. În: Marea Britanie: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ’93, 2000, pp. 79-80.
Sursa imaginii: www.partyearth.com