vineri, 29 iulie 2016

Comedia Something's Gotta Give

Dacă vreţi să zîmbiţi un pic, poate chiar şi în hohote, păi ar fi bine să urmăriţi comedia Something's Gotta Give. În limba română denumirea filmului a fost tradus ca Ceva, ceva tot o ieși. Deşi filmul e din anul 2003, totuşi, vi-l recomand. 
Filmul e un produs Columbia Picture şi îi are în rol principal pe Jack Nicholson, Diane Keaton, Keanu What Women Want, The Parent Trap).
Reeves și Amanda Peet şi aparţine aparținând scenaristului/regizorului Nancy Meyers (
Harry Sanborn (Nicholson) este un burlac cu experiență care are relații doar cu femei sub 30 de ani. În timpul unui așa-zis week-end romantic cu ultima lui cucerire, Marin (Peet), la casa de pe plajă a mamei sale din Hampton, New York, Harry are dureri toracice. Mama lui Marin, Erica Barry (Keaton), o scriitoare de succes, divorțată, se lasă greu convinsă să îi acorde primul ajutor. Când rămân singuri, Harry descoperă cu surprindere că este atras de Erica, motivele fiind potrivite. În ciuda protestelor ei inițiale în ceea ce îl privește pe Harry, Erica simte că redescoperă iubirea. Complicațiile romantice intervin în momentul în care Erica este de asemenea curtată de fermecătorul medic de treizeci și ceva de ani, al lui Harry, Julian Mercer (Reeves). 
Şi de aici, comedia devine interesantă. După 1h:28 minute.... filmul devine şi mai interesant, plin de umor şi scene cam picante. Deşi l-am revăzut undeva a patra oară, am rîs cu poftă.
Trailer-ul în puteţi vedea aici.

Sursa imaginii: cinemagia.ro

Take the lead, un film inspirat din fapte reale! Vezi cum un grup de adolescenţi ignoraţi de adminstraţia şcolii ajung să câştige premii la campionatul de dans


Care e filmul vostru preferat? Al meu e Take the lead ori Să dansaţi bine, dacă vreţi să ştiţi cum ar fi varianta română. 
L-am descoperit întîmplător, pe facebook. Cineva a dat un link la tangoul lui Antonio Banderas şi a unei profesioniste în materie, Morgan. Dacă v-am stîrnit curiozitatea, urmăriţi tangoul aici. Am căutat şi am găsit. Am găsit deja filmul Take the lead. Mi-a plăcut şi tot l-am privit de vreo 7 ori. Asta poate şi pentru că îmi place foarte mult tangoul. Filmul e inspirat din fapte reale. 

Filmul a apărut în anul 2006, e un musical şi alături de actorul spaniol Antonio Banderas. În film mai joacă şi Rob Brown, Yaya DaCosta, Dante Basco, John Ortiz, Laura Benanti, Marcus T. Paulk, Jenna Dewan şi Alfre Woodard. De regie a avut grijă Liz Friedlander. Este un film educativ pentru adolescenţii din toate ţările şi ar trebui să fie introdus ca temă într-un curs şcolar. Filmul Take the Lead este bazat pe un fapt real, reflectînd povestea adevărată a lui Pierre Dulaine, instructor de dans, inventatorul dansurile sociale. Creaţia sa a fost transpusă în filmul sus-numit. Au fost implicaţi 42 de instructori şi mai mult de 12 000 de studenţi în şcolile publice din New York. Acest stil s-a extins în America.
Instructorul Pierre Dulaine se oferă voluntar să înveţe elevii unei şcoli publice din New York dansurile sociale. Asta după ce observă că un elev distruge maşina directorului şcolii. Este vorba de cîţiva elevi pedepsiţi cu detenţia după ore. În şcolile publice sunt elevi din diverite categorii sociale, în cea mai mare parte din familii cu venituri modeste şi vulnerabile, fapt care impuneau implicarea adolescenţilor în consumul şi vînzarea drogurilor. Disputele dintre grupurile de adolescenţi consumatoare de droguri generau bătăi şi chiar omoruri. Şcoala unde vine Pierre Dulaine, nu este o excepţie. Astfel de adolescenţi sunt elevii şcolilor publice. Învăţămîntul preuniversitar nu întotdeauna perfect şi stereotipurile societăţii marginalizează familiile social-vulnerabile şi copiii acestora. În şcoli, mulţi elevi sunt pedepsiţi cu detenţia, pierzînd timpul fără rost, situaţia înrăutăţindu-se mai mult. Atît în mediul şcolar, cît şi în familie. Un mentor bun, un program bun, ar ajuta cel puţin copiii să se integreze şi să aibă o motivaţie în şcoală şi viaţă.
După o discuţie cu directoarea şcolii, Pierre Dulaine se oferă voluntar să înveţe elevii aflaţi în detenţie să înveţe să danseze ballroom. Sceptică la început, totuşi, acceptă provocarea.
Iniţial, şi elevii îl privesc cu scepticism pe Dulaine, făcînd mişto de el, mai ales că mai avuseseră o persoană responsabilă de ei, dar fără succes. Insistenţa şi tehnica lui de lucru îi motivează să înveţe stilul de dans propus, mai ales că are propriul studio de dans, unde lumea din familiile bune vin să înveţe dansul pentru participarea la concursuri profesioniste, cotilioane ori amator.
Acuma să nu creadă nimeni că dacă vii dintr-o familie bună, neapărat eşti bun în ceea ce vrei să înveţi şi să faci. Din contra, poţi fi descurajat ori impus de situaţie să faci ceva doar de dragul părinţilor. În America, un cotillion este un bal formal și o adunare socială, adesea locul de prezentare a débutantes în timpul sezonului débutante. Cotillionul este, de asemenea, folosit ca şi cursuri pentru a preda eticheta socială, respectul și morala obișnuită pentru vârstele mai tinere, cu posibilitatea de a duce la o minge débutante. Majoritatea acestor evenimente sunt pentru școlile de mijloc ca o șansă de a preda manierele și eticheta și un timp pentru a socializa cu prietenii la petreceri după. După petreceri de la cotillion sunt de obicei alimentate, băuturi și muzică.
În film, vedem pregătirea lui Caitlin pentru cotillion şi dificultatea ei de a învăţa să danseze, deşi părinţii ei insistă, plătind şi o sumă mare de bani. Frustratea adolescentei vine că nu-i reuşeşte să prindă repede mişcările.
Vă recomand să citiţi dialogul dintre Caitlin şi profesorul Dullaine, sfatul acestuia fiind valabil pentru toată lumea, de fapt.
Poate nu sunt făcută să dansez.
Kaitlin, îţi place să dansezi?
... (afirmă din cap).
Atunci, eşti făcută să dansezi.
Domnule Dulaine, vreau să dansez mai mult ca orice. Doar că... ştiu că sunt varză. Părinţii mei au plătit atît de mult pentru lecţii.
Păi asta e şi problema, tu trebuie să dansezi pentru tine, nu pentru altcineva.


Aşa că... să luăm aminte. Dar să revenim la instruirea elevilor aflaţi în detenţie. Este un film al instructorului-profesor care poate descoperi potenţialul unor elevi neglijaţi de sistem şi încurajarea acestora încît să participe la concursul de dans pe oraş. Deşi timpul este limitat. În acelaşi timp, este o poveste emoţionantă care îmbină muzica modernă cu tangoul înflăcărat.
După cum spuneam, elevii nu s-au arătat deloc entuziasmaţi pe ideea de a învăţa stilul de dans pentru că nu este relevant, fiind de părerea precum că aceste dansuri sunt „dansuri slabe”. Răspunsul profesorului este „doamnelor şi domnilor, aţi fost prost informaţi”.
Îniţierea în foxrot a fost o lecţie dificilă, elevii reacţionînd cu scepticism, întrebîndu-se „ce este cu acest zgomot?”
- Acest zgomot este creaţia multor compozitori, le răspunse profesorul.
Paralel, aceste cursuri dezvoltă şi spiritul de echipă a elevilor aflaţi în detenţie; şi pentru că nu le place melodiile pe care le auzeau, ei fiind obişnuiţi cu stilul de muzică hip-hop, cienva trebuia să ia atitudine şi să-şi mobilizeze colegii. Astfel, Ramos, un tînăr capabil de altfel, îşi mobilizează colegii să fie responsabili în ceea ce priveşte cursurile de dans, chiar dacă nu le place ceea ce aud. De aici începe toată epopeea studierii dansului, profesorul Dullaine îmbinînd astfel, teoria cu practica, dar şi bunele maniere. În timp ce demonstrase nişte paşi de dans cu LaRhette Dudley, fusese aşa o discuţie:
- Mulţumesc, domnişoara Dudley!
- Aha!
- Cred că cel mai apropiat cuvînt era mulţumesc!
- Aha!


În ziua a doua de ore, elevii sunt surprinşi dansînd stilul de dans care obişnuiau ei să-l danseze, fapt pentru care au fost lăudaţi, de profesor care a afirmat că:
- Nu trebuia să vă opriţi. A fost minunat.
- Mulţumesc!
- Cu plăcere!
Aici începe disputa dintre elevi şi profesor, acesta întrebîndu-i:
- Băieţi, de ce nu puteţi pune emoţii şi energie în stilul meu de muzică?
Este imposibil! (Ramos)
Serios? De ce?
Pentru că muzica ta e aiurea. [...] Nu simţi nimic.
Nici un sentiment?
Nu.
Cum poţi spune asta? Lina Horn, Johnny Williams, ... aceste melodii sunt doar despre dragoste.
Poate dragostea ta diferă de ceea ce ştim noi. Uită-te la tine: eşti tot în flori şi chestii, ...
Dragostea e diferită, prietene!
Şi tot aşa, urmînd o discuţie despre ce înseamnă dragostea.
Ca să-şi convingă elevii ce înseamnă un dans profesionist, a invitat-o pe Morgan, colegă de platou şi au dansat un tango. Dansul i-a impresionat atît de mult pe elevi încît şi-au schimbat părerea despre stilul de dans pe care profesorul Dullaine încerca să-i înveţe. În context, instructorul le-a vorbit de concursul anual de dans care se desfăşoară în oraş şi doar cel mai bun cîştigă. O tehnică bună de încurajare şi motivare pentru ceva nou, util şi constructiv pentru nişte adolescenţi care erau consideraţi de instituţia în care învăţau „lepădăturile şcolii”. De cealaltă parte, directoarea deja s-a arătat deranjată de promisiunea lui Dulaine în ceea ce priveşte implicarea adolescenţilor la concursul anual de dans.
După cum a afirmat şi profesorul Dulaine, e important să ştii că „uneori, cea mai bună cale de a cuceri un dușman e să ajungi chiar în fața lui”.
În film putem vedea ironia dintre păturile sociale. Urmărind discuţia dintre profesorul Dulaine şi Rockwell, un adolescent venit dintr-o familie social-vulnerabilă a cărui frate a murit într-o confruntare cu alţi adolescenţi vînzători de droguri, motiv pentru care părinţii au început să consume alcool putem să realizăm că lucrurile nu mai stau chiar aşa cum par. E timpul să privim altfel acest aspect pentru că aceşti tineri au nevoie de susţinere şi încurajare. Ca să nu mai spun de visul adolescentului de a ajunge cineva în viaţă. Chiar dacă asta ar însemna multă muncă.
Cursurile de dans oferă adolescenţilor şansa de a se cunoaşte mai bine atît pe ei înşişi, cît şi pe ceilalţi. Învaţă ce înseamnă responsabilitatea şi încrederea, inclusiv folosirea acestei abilităţi şi în dans.
Cel mai important mesaj a fost încurajarea profesorului să participe la concursul anual, pentru că lumea nu au aşteptări de la ei şi responsabilitatea lor e „să-i surprindă” pe toţi. Curajul şi motivaţia de care dau dovadă adolescenţii poate fi un exemplu pentru toţi. Participă la concursul anual de dans, se fac cunoscuţi şi cele mai importante aspecte sunt intrarea în finală a lui Danjou şi Sasha şi premiul obţinut de Sasha, Ramos şi Danjou la tangoul dansat.
Filmul este o lecţie de viaţă unde aflăm despre faptul că nu e nevoie să ai bani ca să înveţi ceva nou; nu e nevoie să fii sceptic atunci cînd ţi se propune să înveţi ceva, chiar dacă nu te reprezintă. E bine  să lăsăm la o parte stereotipurile şi să dăm tuturor o şansă. Încurajarea adolescenţilor, implicarea lor în studierea dansurilor, dar şi participarea la concurs e un semn de admiraţie. Mai ales că s-au calificat în finală. De învăţat poate să înveţe toată lumea, mai ales dacă e încurajat şi îi descoperi punctele forte.
Filmul Să dansaţi bine ar trebui să fie proiectat în toată lumea şi să fie o lecţie pentru fiecare din noi.
Tangoul din concurs al celor 3 elevi mi s-a părut fenomenal.

Ciorbă de dovlecei a la grec

Ingrediente: 
2 dovlecei medii
1 morcov
1 ceapă
1 rădăcină ţelină mică
2 ouă
1 ceaşcă lapte
1 lămîie
1 legătură de mărar
1 lingură ulei
sare, piper
2 l apă

Mod de preparare:
Dovleceii se rad şi se sărează, se lasă să se odihnească 10 minute. Între timp, se curăţă celelalte legume şi se rad. Se călesc 2 minute legumele, cu excepţia dovleceilor, apoi se adaugă apă şi se duce la punctul de fierbere. Se adaugă dovleceii, se dau în 2-3 clocote şi se opreşte focul. Se lasă să se răcorească. Cînd compoziţia a ajuns la temperatura camerei, se ia un bol separat, se bat ouăle, se adaugă laptele şi puţină zeamă din ciorbă, apoi se adaugă în oala cu ciorba. Se potriveşte cu sare, eventual piper, se acreşte cu zeama de lămîie şi se presară mărar proaspăt tocat. 
Ciorba de dovlecel a la grec se poate servi şi rece.

Sursa: Ciorbă de dovlecei a la grec. În: Timpul, 2016, 29 iulie, p. 24.

Supă cremă de dovlecei cu morcov

Ingrediente (pentru două porţii):
1 dovlecel mare sau 2 micuţi
1 ceapă
2 morcovi
1 pătrunjel rădăcină
2 cartofi potriviţi
1/2 lingură vegeta

Mod de preparare: 
Dovlecelul se curăţă de coajă şi de sîmburi, apoi se taie cuburi, morcovul, pătrunjelul şi cartofii se curăţă şi se taie cuburi, ceapa se curăţă. Se călesc toate legumele, apoi se pun într-o cratiţă şi se acoperă cu apă cît să le cuprindă şi se fierb cu cu vegeta/sare. Se scurge apa şi se opreşte, se pasează legumele cu mixerul vertical (sau ce presa de pireu), apoi se adaugă din apa în care au fiert şi se subţiază pînă la consistenţa dorită. Se gustă de sare şi dacă trebuie se mai adaugă. Supa cremă de dovlecel cu morcov se serveşte cu crutoane de pîine sau pîine prăjită. şidacănu este de post cu o lingură de smîntînă.

Sursa: Supă cremă de dovlecei cu morcov. În: Timpul, 2016, 29 iulie, p. 24.

Dovlecei cu roşii şi ciuperci la cuptor

Ingrediente: 
2 dovlecei
2 roşii
10-15 ciuperci proaspete
3 ouă
o ceapă
o cană caşcaval sau brînză rasă
sare, piper

Mod de preparare:
Curăţim dovleceii de coajă şi îi tăiem rondele subţiri. Îi presărăm cu sare şi îi lăsăm o oră la rece. Ştergem dovleceii de hîrtie şi îi prăjim în ulei încins timp de 1-2 minute, numai pînă se înmoiae puţin. Tocăm ceapa mărunt şi ciupercile feliate apoi le călim în linguri de ulei, pînă cînd scade toată apa pe care şi-o lasă ciupercile. Condimentăm amestecul cu sare şi piper. 
Batem ouăle cu sare şi piper, adăugăm caşcavalul ras şi o lingură de pesmet. Ungem un cas cu ulei şi îl tapetăm cu pesmet. Aşezăm un strat de dovlecei, punem amestecul de ou, apoi alt strat cu dovlecei. Aşezăm şi roşiile decojite şi tăiate felii subţiri. Turnăm deasupra restul amestecului de ou. Dăm vasul la cuptor pentru 15-20 minute.

Sursa: Dovlecei cu roşii şi ciuperci la cuptor. În: Timpul, 2016, 29 iul., p. 24.

Prăjitură cu piersici

Ingrediente:
6 ouă
200 g de zahăr
200 g de făină
100 ml de ulei
50 ml de apă
2 plicuri de zahăr vanilat
6 piersici
sare
1 plic praf de copt stins în oţet
1 pliculeţ de zahăr tos

Mod de preparare:
Se separă gălbenuşurile de albuşuri. Albuşurile se bat cu mixerul şi se adaugă zahărul şi praful de copt. Gălbenuşurile se amestecă cu apa, uleiul, sarea, zahărul vanilat, şi se toarnă peste albuşuri împreună cu făina. Piersicile sespală şi se taie pe jumătate. Compoziţia se pune într-o tavă unsă cu ulei, peste care se aşază piersicile fără sîmburi. Se dă la foc potrivit, circa 30 de minute. Se pudrează cu zahăr tos.

luni, 25 iulie 2016

RED – Greu de pensionat online

Dacă simțiți nevoie de ceva acțiune, păi vă recomand să urmăriți filmul RED - Greu de pensionat.
În acest film numit RED – Greu de pensionat Frank Moses (Bruce Willis), Joe Matheson (Morgan Freeman), Marvin Boggs (John Malkovich) și Victoria (Helen Mirren) sunt agenți speciali care sau retras, si pe care noua administrație de la Washington îi vrea morti. Motivul: ei au fost cei mai buni agenți ai CIA, dar ei știu prea multe.
Și de aici se începe o întreagă epopee. Vor să-l omoare mai întîi pe Frank Moses. Dar în ecuație intră și o tipă cu care Frank tot obișnuia să mai schimbe două vorbe. Pînă una la alta, se reunește toată echipa de la CIA, care la moment s-au pensionat cu toții. Dar sunt nevoiți să-și folosească abilitățile și talentele pentru a supraviețui. Culmea e că că Joe Matheson fusese șeful lui Frank Moses la CIA iar acum ăștia doi... fac, de fapt, echipă bună. Iar Marvin (John Malkovich), fost asasin guvernamental căruia i s-a administrat un drog zilnic timp de 11 ani, e un personaj cel puțin... excentric.
Pensionarii din echipa de șoc nu par a avea prea multe șanse, dar pentru că acum sunt țintele principale ale CIA, sunt nevoiți să își dezgroape toate talentele pentru a supraviețui. Și cum cea mai bună apărare e atacul, ei pornesc într-o misiune incredibil de îndrăzneață. 
După atâția ani în care Bruce Willis a fost greu de ucis, acum ne demonstrează că e... GREU DE PENSIONAT. E și o comedie oferită de MediaPro Distribution.


Sursa imaginii: cinemarx.ro

vineri, 22 iulie 2016

Hotel Riviera de Elizabeth Adler

Celebra autoare Elizabeth Adler pune în scenă, în romanul de mare succes Hotel Riviera, o atrăgătoare și incitantă poveste despre trădare, iubire și familie, totul despre fondul unei intrigi cu implicații polițiste.
Stăpînită de pasiune, Lola March, eroina cărții, hotărăște să se mărite cu Patrick Laforêt, proprietarul
Hotelului Riviera, situat în pitoreasca zonă Saint-Tropez. Ea trăiește o viață de vis pînă într-o zi cînd Patrick, soțul dispare fără nici o explicație. După șase luni, apare un aventurier american, Jack Farrar, care o va face pe Lola să înțeleagă adevăratele dimensiuni ale cuvîntului „atracție”. Suspectată de implicare în dispariția lui Patrick, ea pleacă împreună cu Jack în căutarea acestuia. Cei doi, atrași în mod irezistibil unul de către celălalt, au parte de întîmplări șocante.
Un pic despre eroii principali.
Patrick, fiind patronul restaurantului, „nu-și bătea capul să-și risipească farmecul asupra oaspeților, îl
păstra pentru alte femei și, de fapt, în ultimii doi ani, el nu prea era pe acolo. Și acum plecase. Dacă n-ar fi fost vorba de durerea evidentă a Lolei, domnișoara Nightingale ar fi spus: Drum bun, cale bătută, dar nu-i plăcea să o vadă pe Lola suferind astfel. Ea nu a vrut să aducă în discuție infidelitatea lui Patrick fiindcă știa că dacă o femeie a ales să închidă ochii la asemenea lucruri, nimeni nu putea face nimic. Dar acum Patrick dispăruse și nu o surprindea acest lucru.” De aici vine si faptul că ar fi suspectă de dispariția soțului său.
Jack, însă, „era un solitar, un nomad, un rătăcitor întotdeauna „acasă” în porturile de pescari ale lumii. Îi plăcea această viață și nu era dispus să renunțe la ea pentru nici o femeie. Jacj întîlnise o mulțime de femei în călătoriile sale, ca de exemplu Sugar, blonda care se afla acum pe ambarcațiunea lui: fete frumoase, gata de distracție și fără pretenții, pentru că Jack, desigur, nu era genul care să se căsătorească. Și oricum, care femeie cu mintea sănătoasă ar dori să petreacă un an într-o ambarcațiune care înconjoară globul, luptînd cu furtunile și mîncînd conserve, nevoită să se spele pe cap cu apă sărată săptămîni în șir? Nici una, din cîte știa el. Și, desigur, nu una cu care el să-și poată petrece atît timp singur.”
Dar asta pînă în momentul în care o cunoaște pe Lola. Ce s-a întîmplat, de fapt, aflați citind cartea.
Lectură plăcută dacă ați devenit curioși.


Sursa: metropolis.ro

joi, 21 iulie 2016

Frigărui la cuptor din piept de pui şi legume

Mod de preparare:
Se pregătesc toate ingredientele pentru ca mai apoi aşezatul lor pe beţişoare să meargă repede. Se spală carnea şi legumele. Carnea se taie în bucăţi cam de 5 pe 5 cm, se condimentează, dupa care se dă prin ulei. Cîrnăciorii se taie tot cam la 5 cm. Dovlecelul şi cartoful se curăţă de coaja şi se taie felii potrivite ca grosime. Roşiile dacă sunt cherry se lasă întregi, dacă sunt mari se taie în patru. Ardeiul se taie tot sub forma unor pătrate, ca şi carnea de pui.


Aşezarea pe beţisoare: 
Poţi începe întotdeauna cu o ciupercuţă, deoarece rămîne foarte fixă şi atunci cînd aşează restul ingredientelor deasupra, nu ajungi cu ele pe jos. Aşezi mai apoi o bucată de piept de pui însoţită de una de ardei, ceapa roşie, din nou piept de pui, apoi dovlecel, roşie, cîrnăciorul afumat (deoarece acesta tinde să se usuce, aşa ca roşia îi mai împrumută din sucul ei), ceapa alba, din nou piept de pui, apoi adaugi pe beţişor o frunză de dafin, deoarece îi dă o aromă deosebită cărnii pe pui, apoi din nou o bucăţică de pui, cîrnăcior, roşie, dovlecel, cartof, carne, ciupercuţă şi dovlecel. 
La cuptor pot fi pregătite în felul următor: iau o tava de aproximativ 25 lăţime pe 30 lungime şi pune fiecare frigăruie pe marginile ei, pe laţime (a se vedea fotografia). Beţişorul avînd aprox. 30 de cm, depăşeşte lăţimea tăvii aşa că stă. Şi astfel, circulă căldura excelent şi pe sub preparate. Preîncălzeşte cuptorul pentru 5-10 minute, timp în care presară nişte sare şi piper pe frigărui, pune şi puţin ulei pentru a nu se usca şi dă la cuptorul electric la 180-200 de grade pentru 40-50 de minute. Cu 5 minute înainte le opreşti, scoţi puţin tava din cuptor şi stropeşte cu vin alb. 

Sursa: Frigărui la cuptor din piept de pui şi legume [online] [citat 21.07.2016]. Disponibil : http://www.gustos.ro/retete-culinare/frigarui-la-cuptor-din-piept-de-pui-si-legume.html

miercuri, 20 iulie 2016

Hasta que te conoci de Juan Gabriel

Momentul ăla în care descoperi o melodie și ești un pic obsedată de ea. Și o asculți la infinit. Și nu prea poți face nimic altceva. Nu te poți concentra la citit de exemplu.
Chiar dacă mi s-a zis că melodie prezintă... „tristețe” iată că mie nu mi se pare așa. Deși durează la 7 minute, ultima parte... mă încîntă.
Ascultaţi şi voi - https://www.youtube.com/watch?v=8dilbof04A4

luni, 18 iulie 2016

Chec cu lămîie şi iaurt

Ingrediente
– 4 ouă
– Un pahar de iaurt de 125 de grame
– Două pahare rase de zahăr
– Trei pahare cu vîrf de făină
– Un pahar de ulei
– Coaja rasă de la o lămîie, o linguriţă de suc de lămîie, un praf de sare şi o linguriţă de praf de copt.

Mod de preparare:
– Încălzeşte cuptorul, unge tava de chec cu unt şi tapeteaz-o cu făina.
– Amestecă ouăle cu zaharul, bine, pînă cînd se fac spumă, adaugă uleiul, linguriţa de suc de lămîie şi iaurtul, apoi continuă să amesteci.
– Adaugă faina, coaja de lămîie şi praful de copt şi omogenizează compoziţia încet, ca să nu se lase.
– Răstoarna în tavă şi coace prăjitura 20-30 de minute la 200 de grade.
– Checul cu lămîie şi iaurt este gata cînd capăta o culoare frumoasă şi este consistenta la atingere.
– Este buna rece, simplu, pudrata cu zahar, dar poate fi glazurata cu sirop de fructe sau ciocolata.

Sursa: Chec cu lămîie şi iaurt [online] [citat 19.07.2016]. Disponibil : http://www.andreilaslau.ro/checul-cu-lamaie-si-iaurt-este-cel-mai-bun-chec-din-lume-iar-reteta-este-o-joaca-de-copil?utm_content=buffer4f3c7&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer

Pui umplut

Ingrediente:
1 pui mare (1,8-2 kg)
2 linguri de unt topit
1 lingură de ulei
100 ml smîntînă lichidă
1 lingură de zeamă de lămîie
2 căpăţîni de usturoi
100 g ciuperci champignon

Pentru umplutură:
200 g organe de pui (inimi, ficat)
2 linguri de unt
1 lingură de ulei
2 fire de ceapă verde
2 linguri de pesmet
2 linguri de cremă de bîrnză
1 legătură de pătrunjel verde
1 căţel de usturoi
condimente uscate (tarhon, cimbru)
sare, piper

Mod  de preparare:
Curăţă puiul şi măruntaiele. Pentru umplutură, încinge o lingură de unt şi uleiul, căleşte organele mărunţite şi, după cîteva minute pune ceapa verde, usturoiul şi pătrunjelul. Ia de pe foc, mărunţeşte compoziţia la cuţit. Amestecă untul rămas, pesmetul, brînza,  condimentele, sarea şi piperul. Umple puiul cu această compoziţie, apoi leagă-l strîns cu o sfoară. Freacă-l cu unt, zeamă de lămîie şi puţină sare. Aşează-l într-o tavă, pune ciupercile întregi şi căpăţînile de usturoi. Dă la cuptor circa 80 de minute. Din sfert în sfert de oră, unge-l cu o pensulă îmbibată în smîntînă.

Sursa: Pui umplut. În: Femeia de azi. 2016, nr. 27, p. 17.

Coq au vin

Ingrediente:
1 cocoş (piept şi pulpe)
750 ml vin roşu
2 morcovi
3 cepe
3 căţei de usturoi
1 cub de unt
2 linguri de ulei de măsline
1 crenguţă de cimbru
2 foi de dafin
sare

Mod de preparare: 
Porţionează pieptul şi pulpele în bucăţi mai mici. Pune-le într-o oală mare, cu ceapa tăiată sferturi, morcovii fîşii, crenguţa de cimbru. Acoperă cu vin roşu, pune capac şi ţine la frigider peste noapte. Scoate carnea, scurge-o şi rumeneşte-o în unt şi ulei. Scoate-o deoparte. În aceeaşi tigaie, pune legumele din marinadă împreună cu usturoiul zdrobit. Căleşte-le, răstoarnă-le într-o cratiţă mare, cu tot cu sosul. Adaugă carnea şi lasă la foc foarte mic două ore.

Sursa: Coq au vin. În: Femeia de azi. 2016, nr. 27, p. 17.

Salată de vară

Ingrediente:
400 g cartofi
50 g măsline verzi
1 ceapă roşie
2 linguri de oţet de mere
4 linguri de ulei de măsline
½ linguriţă de muştar 
pătrunjel
sare

Mod de preparare: 
Pune cartofii la fiert întregi, în apă cu puţină sare. Pregăteşte o vinegretă amestecînd oţetul cu puţină sare pînă se topesc granulele. Adaugă muştarul şi încorporează treptat uleiul, amestecînd continuu. Cînd cartofii sunt fierţi, las-i să se răcorească, amestecă-i cu măsline întregi şi cu felii de ceapă. Toarnă vinegreta şidecorează cu pătrunjel.

Sursa: Salată de vară. În: Femeia de azi. 2016, nr. 28, p. 20.

Friptură fragedă cu garnitură

Ingrediente:
350 g cartofi noi
2 morcovi
400 g coaste de porc
200 ml vin alb
3 căţei de usturoi
1 linguriţă mix de condimente
zeama de la o lămîie
1 lingură de unt
2 linguri de ulei
pătrunjel
ardei iute murat (decor)
2-3 căpăţîni de usturoi
sare, piper

Mod de preparare:
Curăţă morcovii şi cartofii, pune-i la fiert în apă cu sare. Pregăteşte marinada amestecînd condimentele, căţeii de usturoi pisaţi şi uleiul frecat cu zeamă de lămîie. Unge coastele cu acest amestec şi lasă la macerat 2 ore, apoi pune-le într-o pungă de friptură în care adaugi vinul şi cele 2 căpăţîni de usturoi. Dă la cuptor pentru 60 de minute. La servire, aşază cartofii pe farfurie, apoi morcovii rondele, stropeşte-i cu unt şi pune deasupra friptura. Presară pătrunjel tocat.

Sfat
Dacă vrei să se rumenească frumos, desfă punga în ultimele 15 minute de coacere.

Sursa: Friptură fragedă cu garnitură. În: Femeia de azi. 2016, nr. 28, p. 20.

Pui înăbuşit, cu sos picant de roşii

Ingrediente:
1 pui
200 ml ulei
800 g roşii decojite (conservă)
1 ardei iute
20 g zahăr
50 zahăr
50 g sare
2 g piper

Mod de preparare:
Pune la înăbuşit puiul frecat în prealabil cu sare.
După ce e gqata şi s-a rumenit, scoate-l pe un platou, iar în grăsimea rămasă adaugă roşiile (decojite) şi lasă-le să fiarbă zece minute. Toarnă, amestecînd bine, piperul, zahărul, ardeiul iute şi usturoiul pisat.
După ce dă în clocot, pune puiul porpoţionat. Serveşte preparatul cu mămăliguţă sau cu pîine, alături de un pahar cu vin roşu.

Truc
Puiul iese mai fraged şi mai gustos dacă adaugi puţin unt cînd îl înăbuşi.

Sursa: Pui înăbuşit, cu sos picannt de roşii. În: Femeia de azi, 2016, nr. 28, p. 18.

duminică, 17 iulie 2016

Răzbunarea se îmbracă de la Prada

Ați citit cartea Răzbunarea se îmbracă de la Prada de Lauren Weisberger? Dacă nu, vă recomand să o citiți. Dar înainte de a citi cartea asta, vă recomand să citiți ori să recitiți cartea Diavolul se îmbracă de la Prada. Tot de Lauren Weisberger. Pentru că Răzbunarea se îmbracă de la Prada e continuare a romanului Diavolul se îmbracă de la Prada.E povestea celor două foste asistente de la Runway, Andrea Sachs și Emily Charton.

Iată un fragment din roman:
Totul începuse cu Alex, la aproape o lună după ce ea se întorsese din faimoasa călătorie „Du-te-dracului-Miranda – de la Paris. Oh, da, îi crăpa obrazul de ruşine şi acum de câte ori îşi amintea incidentul, îngrozită de propriu-i comportament. Da, credea că modul în care demisionase era cel mai urât şi mitocănesc mod de a părăsi un loc de muncă, oricât de neplăcut ar fi fost. În acelaşi timp, dacă ar fi putut să dea timpul înapoi şi să se afle din nou acolo, credea că probabil n-ar schimba nici un afurisit de amănunt. Prea o umpluse de satisfacţie. Decizia de a reveni acasă – la Lily, la familia ei şi la Alex – fusese cea bună şi nu regreta decât că întârziase atât de mult, dar, spre surprinderea ei, nu era destul să pocnească din degete pentru ca lucrurile să se aranjeze armonios la locul lor. Preţ de un an, Andy fusese atât de prinsă la Runway cu sarcinile ei de găsit oameni şi lucruri şi de a naviga abil prin bazinul acela de rechini care era lumea creatorilor de modă, încât nici nu băgase de seamă ce se petrece
în jurul ei, în afara acelei lumi. Cum ajunseseră atât de înstrăinaţi, ea şi Alex, încât el să nu mai creadă că au destule în comun? Susţinuse că totul între ei s-a schimbat. Spusese că nu o mai recunoaşte. Da, era foarte bine că a plecat de la Runway, dar chiar nu-şi dădea seama că se schimbase complet în răstimpul cât lucrase acolo? Fata de care se îndrăgostise el făcea doar ce considera că e just, dar noua Andy era mult prea dornică să le facă pe plac celorlalţi. Cum adică? întrebase Andy şi-şi muşcase buzele, când tristă, când furioasă. Alex se mulţumise să clatine din cap drept răspuns. O vreme s-au ciondănit încontinuu. Alex părea veşnic dezamăgit de ea. Când a înştiinţat-o în cele din urmă că vrea să se despartă şi, dacă veni vorba, că acceptase un post de profesor în Delta Mississippiului, Andy se simţi nenorocită, dar nu şi surprinsă. Oficial, se despărţiseră, dar nu se simţeau aşa. Se mai vedeau şi vorbeau din când în când la telefon şi aşa au ţinut-o vreo lună. Mereu se ivea un pretext să-şi dea telefoane sau să-şi trimită e-mailuri: un pulover uitat, o întrebare pentru sora ei, idei de vânzare a biletelor cumpărate din timp pentru concertul cu David Gray, la care urmau să meargă în toamna aceea. Până şi momentul în care îşi luaseră adio fusese bizar, prima dată când Andy se simţise nelalocul ei cu Alex. Îi urase succes. Îmbrăţişarea lui fusese frăţească. Dar în sinea ei ea nu voia să creadă că Alex putea să se mute pentru totdeauna în Mississippi. Crezuse că or să rămână o vreme despărţiţi, or să se gândească mai bine la ce se petrecuse, iar el o să ajungă cu siguranţă la concluzia că făcuse o greşeală monumentală (cu plecatul în Mississippi şi cu despărţirea de ea) şi se va grăbi să se întoarcă la New York. Erau meniţi să fie împreună. Toată lumea ştia asta. Era nevoie doar de puţin timp. Dar Alex nu-i dăduse nici un telefon. Nici în timpul celor două zile cât durase drumul cu maşina până acolo, nici după ce ajunsese, nici după ce îşi terminase de amenajat căsuţa pe care o închiriase, întrucât oraşul era prea mic ca să existe blocuri de apartamente. Andy îi tot găsea justificări şi le recita necontenit în gând. E obosit după atâta condus, e copleşit de regrete în legătură cu noua lui viaţă. Preferata ei era: probabil că în Mississippi nu are semnal la telefon. Dar după ce trecură trei zile, apoi o săptămână întreagă fără ca el să-i trimită măcar un e-mail, realitatea o izbi cu putere: totul se petrecuse aievea. Alex o părăsise. Părea hotărât să se îndepărteze de ea şi n-avea de gând să se întoarcă. Andy plângea în fiecare dimineaţă sub duş şi în fiecare seară în faţa televizorului, iar uneori şi în mijlocul zilei, pentru că avea timp. Fusese angajată ca liber-profesionist să scrie la blogul pentru nunţi Şi au trăit fericiţi..., dar asta nu-i era de mare ajutor. Cine se credea ea să recomande viitoarelor mirese numărul potrivit de invitaţi la nuntă sau destinaţia perfectă pentru luna de miere, când propriul iubit o considera atât de respingătoare, că nici măcar nu o suna? – Fostul iubit, o corectase Lily când Andy îi mărturisise ce gândea. Erau în dormitorul lui Lily de la bunica ei, acolo unde copilărise în Connecticut, şi sorbeau un soi de ceai dulceag de lămâie primit de Lily de la manichiurista coreeană la care avusese programare. Andy rămase o clipă cu gura căscată.
– Tu chiar ai spus ce am auzit? – Andy, nu vreau să te amărăsc, dar cred că a venit vremea să accepţi adevărul. – Să accept adevărul? Cum adică? Nu a trecut decât o lună. 
– O lună în care n-ai primit nici un cuvinţel din partea lui. Sunt sigură că o să mai vorbiţi în viitor, dar e destul de limpede ce înseamnă asta. Nu zic că sunt de acord cu ce face, dar n-aş vrea să-ţi închipui că... Andy o opri cu un gest al mâinii. 
– Am priceput, mulţumesc. 
– Nu fi aşa. Ştiu că ţi-e greu. Nu pretind că este floare la ureche. V-aţi iubit mult. Dar cred că ar fi mai bine să mergi mai departe. Andy râse ironic. 
– Asta e cumva o perlă nepreţuită de înţelepciune din programul tău de recuperare în doisprezece paşi, de la Alcoolicii Anonimi?
Lily se rezemă de spetează ca izbită de un pumn nevăzut. 
– Am spus-o pentru că ţin la tine, a zis ea încetişor. 
– Îmi pare rău, Lil, n-am vrut să zic asta. Ai dreptate, îmi dau seama că ai dreptate. Dar încă nu-mi vine să cred că... Se strădui din răsputeri să se abţină, dar i se puse un nod în gât şi ochii i se umplură de lacrimi. Apoi izbucni pe neaşteptate într-un plâns cu sughiţuri. 
– Vino aici, draga mea, îi zise Lily şi se aşeză lângă ea pe canapea. Cât ai clipi, braţele prietenei sale o învăluiră, iar Andy îşi dădu seama că e prima dată de săptămâni întregi când o îmbrăţişează cineva. Îi plăcea atât de mult senzaţia – era de-a dreptul jalnic. 
– E normal pentru un bărbat: stă o vreme cu ale lui, se gândeşte. Pe urmă îi vine mintea la cap. Andy se şterse de lacrimi şi reuşi chiar să zâmbească slab. 
– Ştiu, zise ea şi dădu afirmativ din cap. Dar amândouă ştiau că Alex nu era un bărbat obişnuit şi nu dădea deocamdată nici un semn că s-ar răzgândi vreodată. Lily se aşeză pe covor. 
– Ar trebui să-ţi tragi şi tu o aventură, ceva. 
– Aventură? Păi nu trebuie să ai mai întâi o relaţie stabilă ca să poţi să zici că înşeli? 
– O aventură de o noapte, o chestie trecătoare. Chiar vrei să-ţi aduc aminte când te-ai mai culcat şi tu cu altcineva? Nu de alta, dar pot... 
– Nu cred că are vreo... 
– În clasa a zecea, cu Scott nu-mai-ştiu-cum, cel cu bărbia ieşită în afară exagerat de mult, cu care te-ai cuplat într-o seară la baie în vreme ce eu vomam de mama focului. Ţi-l mai aminteşti? Andy îşi duse o mână la frunte. 
– Of, încetează. 
– Şi pe urmă ţi-a trimis o felicitare, pe care scria „Azi-noapte – pe copertă şi „mi-ai luminat viaţa – înăuntru, şi ţie asta ţi s-a părut lucrul cel mai drăguţ şi cel mai romantic din lume. 
– Te implor, termină. 
– Te-ai culcat cu el vreo patru luni! Nu ţi-a păsat că poartă sandale Teva, că refuză net să-şi spele rufele şi că îţi tot trimitea felicitări aşa, din senin. Ai dovedit din plin că ştii să porţi ochelari de cal când este vorba de bărbaţi. Aşa că eu zic să o faci din nou!
– Lily... – Sau nu. Acum poţi să ţinteşti mai sus dacă vrei. Am două cuvinte pentru tine: Christian Collinsworth. Nu apare mereu în calea ta? – Ba da, dar îl interesa persoana mea numai pentru că sunt cu cineva. Eram. Imediat ce-şi va da seama că sunt liberă, o să fugă mâncând pământul. – Dacă „liberă înseamnă „liberă să-şi caute alt iubit, atunci e posibil să ai dreptate. Dar dacă asta înseamnă „liberă să facă sex fără vreo răspundere, doar din plăcere, cred că de aşa ceva o să fie foarte dornic. – – Ce-ai zice să plecăm naibii de aici? ripostă Andy într-o încercare disperată de a schimba subiectul, cu ochii pe e-mailurile din BlackBerry-ul ei. Ia uite aici: Travelzoo oferă o călătorie de patru zile şi trei nopţi în Jamaica, totul inclus, zbor, hotel şi mese, la preţul de trei sute nouăzeci şi nouă de dolari, în weekendul de President’s Day1. Nu-i rău, ce zici? Lily nu răspunse. 
– Ei, haide, o să ne distrăm grozav. Stăm şi noi puţin la soare, bem margarita – mă rog, tu te-ai lăsat, dar eu o să beau –, poate şi facem cunoştinţă cu ceva bărbaţi? A fost o iarnă urâtă pentru amândouă. Merităm o vacanţă. Andy îşi dădu seama că ceva era în neregulă pentru că Lily continua să tacă, privind ţintă covorul. – Care e problema? Adu-ţi cărţile după tine, dacă vrei, n-ai decât să citeşti pe plajă. Călătoria asta e exact ce ne trebuie amândurora. 
– Mă mut, mărturisi Lily aproape în şoaptă. 
– Ce faci? 
– Mă mut. 
– În alt apartament? Ai găsit ceva? Parcă aveai de gând să termini mai întâi anul universitar, dat fiind că nu ai cursuri decât de două ori pe săptămână, şi să cauţi apartament abia la vară. 
– Mă mut în Colorado. Andy se holbă la prietena ei, fără să mai poată articula nimic. Lily rupse o bucăţică minusculă din cornul ei cu scorţişoară, dar o lăsă pe farfurie. Rămaseră amândouă acolo fără să scoată o vorbă preţ de un minut, care lui Andy i se păru că a durat o oră. Într-un sfârşit, Lily trase adânc aer în piept. 
– Cred că am nevoie de o schimbare. Alcoolismul, accidentul, luna petrecută la clinica de reabilitare... Asociez atât de multe lucruri cu oraşul ăsta, atâtea lucruri neplăcute mi s-au întâmplat aici. Nu i-am spus încă nici bunicii. 
– Colorado? Andy ar fi avut multe întrebări să-i pună, dar era prea şocată să poată rosti mai mult. 
– Cei de la UC Boulder s-au declarat dispuşi să-mi transfere creditele şi să-mi plătească totul dacă predau la rândul meu un singur curs la pre-universitar pe semestru. Au aer curat acolo şi nişte cursuri interesante, în plus o grămadă de oameni care habar nu au de trecutul meu. Lily îşi ridică privirea din covor, iar ochii îi erau plini de lacrimi. 
– Dar tu nu vei fi acolo; ăsta e singurul lucru care mă întristează. O să îmi fie foarte dor de tine. Urmă o sesiune întreagă de plânsete. Fetele au hohotit, s-au îmbrăţişat şi s-au şters la nesfârşit de rimelul scurs pe obraji, incapabile să-şi închipuie cum va fi ca un continent întreg să le despartă. Andy se strădui să o încurajeze, să-i pună un milion de întrebări şi să asculte cu atenţie răspunsurile, dar nu se putea gândi decât la realitatea incontestabilă: peste doar câteva săptămâni va rămâne cu desăvârşire singură în New York City. Fără Alex. Fără Lily. Fără viaţă.

Da, iată așa o situație. Andrea se desparte între timp de iubitul ăla al ei, Alex, Lilu, cea mai bună prietenă a ei se mută în Colorado, colac pe deasupra și părinții ei divorțează.
Andrea, după ce a trimis-o dracului pe Miranda Pristley în prin centrul Parisului începuse să scrie la un blog. Între timp se împrietenește cu Emily Charlton, cea care fusese prim-asistentă a Mirandei Pristley de la Runway. Tot cele două erau și dușmance de moarte. Asta pînă în momentul în care se înscriu la un curs de gătit. Acolo sau împrietenit, chiar dacă inițial se evitau din priviri. Dar în final au fost nevoie să facă echipă, pentru că instructorul se apucă să citească lista ingredientelor pentru felul de mâncare pe care urmau să-l gătească, după care le puse pe cele două duşmance declarate să lucreze împreună ca „partenere de lucru în bucătărie – Emily trebuia să pregătească ingredientele, iar Andy să le prăjească. Ochii li se întâlniră pentru prima dată, apoi căutară cu repeziciune în altă parte. O singură privire fusese suficientă: Andy îşi dădu imediat seama că Emily era îngrozită la fel de tare ca ea. Emily și Andrea sau Andy, cum vreți voi, în timp ce pregăteau mîncarea au avut și o discuție referitor la plecarea lui Andy de la Runway.
– Te referi la felul în care te-ai fofilat să-mi iei locul în călătoria la Paris, deşi ăsta fusese visul meu de când mă ştiu şi deşi eu am muncit dintotdeauna neobosit, mult mai mult decât tine –, şi pe urmă ai avut tupeul să-ţi pui coada pe spinare şi să demisionezi fix în mijlocul călătoriei? Nu te-ai gândit o clipă la cât de prost dispusă o să fie Miranda sau cât o să dureze până reuşesc să angajez şi să instruiesc pe altcineva – aproape trei săptămâni, dacă vrei să ştii, ceea ce înseamnă că am fost singură cu gâtul în jug, zi şi noapte, la dispoziţia ei.
Din momentul în care au depănat amintiri, Andreea află că Emily fusese concediată de la Runway fără un motiv anume, merg la o cafea, se împrietenesc, fac schimb de informații care și unde lucrează, ca în final Emily să o laude pentru ceea ce face Andreea și să-i propună să pună bazele unei reviste de nunți, pe care o numesc The Plunge. Toate bune și frumoase pînă în momentul în care cei de la Elias-Clark le propun să le cumpere revista. 
Totodată vreau să vă spun că ambele sunt căsătorite, iar Emily fusese cea căreia îi făcuse cunoștință Andreei cu soțul său, Max. La scurt timp după căsătorie, Andreea află că e însărcinată și 7-8 luni mai tîrziu, naște o fetiță, Clementine.
Toate bune și frumoase pînă în momentul luării unei hotărîri referitor la vînzarea revistei The plunge trustului EliasClark. Andreea categoric nu vroia să vîndă ceea ce îi aparținea, ca în final să descoepră că soțul ei și Emily au decis respectiv semnat actele. Și asta nu e tot. Andreea se simte ofensată de ce descoperă și... demisonează, divorțează de Max și rupe orice legătură cu Emily. 
Deși Emily tot îi expedia sms-uri și email-uri să o țină la curent cu ce se mai întîmplă în viața ei. Tot Emily a fost cea care a informat-o pe Andreea că a fost concediată de Miranda, din nou. Personalul revistei The Plunge s-a descurcat care și cum poate. Deși o fată a ajuns să fie asistența Mirandei. 
Să nu credeți că fostul iubit al Andreei dispare complet din peisaj. Cei doi s-au mai întîlnit, ca în final, după divorțul Andreei să se întîlnească cică întîmplător și... să filtreze. Și să fie împreună. 

Iată așa. O cartea frumos scris. Cu evenimetne neașteptate deși recunosc că nu m-am așteptat la așa final. Nu cred că o semnătură pe la spate trebuia chiar așa să o supere pe Andreea. În fine! Lectură plăcută tuturor. 

Pdf-ul cărții îl descărcaţi din grupul de facebook, Colecţia CHIC, editura Polirom - impresii de lectură.
Lectură plăcută!

Sursa imaginii: ro.serialreaders.com

Filmul Our Brand is Crisis (2015)

Sau în românește ar fi Brandul nostru e criza.
Iar dacă vreți să vedeți cum merg lucrurile cînd vine vorba de o campanie electorală la prezidențiale, păi obligatoriu trebuie să priviți acest film. Filmul este regizat de David Gordon Green, cu Sandra Bullock, Billy Bob Thornton, Joaquim de Almeida și Anthony Mackie în rolurile principale. Gen filmului e comedie și dramă.
Da! Pare un pic ciudat, dar veți găsi multe momente comice.
Filmul este bazat pe documentarul din 2005 al lui Rachel Boynton, ce a urmărit aplicarea strategiilor de campanie politică americane folosite în Bolivia de către foștii consultanți ai președintelui american Bill Clinton.
SUA la sfârșitul lui 2015 a cărei acțiune se desfășoară într-o țară din America de Sud, Bolivia, și e legată de viața politică tumultoasă a acesteia.
Joaquim de Almeida sau Castillo în film, candidează la funcția de președinte a Boliviei. Sondajele arată că are un rating mic și din cauza asta, angajează niște experți din Statele Unite ale Americii. Jane Bodine este o strategă inteligentă. Deși a ales să se retragă în urma unui scandal care i-a adus și porecla de „Calamitate” această este puțin sceptică la început. Deși acceptase oferta. Era pasivă la început deși ajusnese deja pe pămînt bolivian. Spre frustrarea candidatului la electorale Castillo. Care deja era la limita răbdării și începuse să comenteze atitudiena lui Jane. Dar, Jane e atrasă înapoi în acțiune de posibilitatea de a-l înfrunta pe competitorul ei dintotdeauna, detestabilul Pat Candy, care s-a angajat să îi facă campanie electorală candidatului opoziției.
După cum spuneam - e un film bun. De acțiune, intrigă, drame pe alocuri, dar neapărat cu multe situații comice. Ca să nu mai zic de Sandra Mullock, care e fenomenală. Ca și în alte filme ale ei, de fapt. Se joacă și aici murdar. Cu multe provocări. Totodată, puteți face diferența cum e o campanie electorală la noi și cum e în alte părți. 
Trailer-ul poate fi văzut aici.

Sursa imaginii: cinemagia.ro

Misiune: Imposibilă (1996), film de acțiune

Dacă simțiți nevoia de ceva acțiune, cred că filmul Misiune: Imposibilă e filmul perfect. Chiar dacă filmările primului film din serie au avut loc în anul 2016, nu ar fi o problemă pentru voi ca să-l urmăriți. Oricum, e interesant. Și bun. Foarte bun, de fapt.
Misiune: Imposibilă (1996, Mission: Impossible) este un film de acțiune regizat de Brian De Palma, fiind primul din seria Misiune: Imposibilă. Genul filmului e acțiune, aventură și thriller.
Ethan Hunt (Tom Cruise) este acuzat de asasinarea unor colegi agenți ai IMF în timpul unei misiuni eșuate la Ambasada din Praga. De asemenea, mai este acuzat pe nedrept că a vândut secrete de stat unui misterios criminal internațional cunoscut doar ca „Max”.
Actorii care au jucat sunt Tom Cruise, Jon Voight, Jean Reno, Emmanuelle Béart, Henry Czerny, Jean Reno, Ving Rhames, Kristin Scott Thomas și Vanessa Redgrave. Deși mi-a fost neobișnuit să-l văd pe Tom Cruise așa, mai tînăr decît în filmele în care sunt eu obișnuită să-l văd... filmul e interesant. Plin de suspans și acțiune. Cu agenți CIA, secrete de stat și tot așa mai departe. Sunt momente, în care, practic, intri în piele personajelor principale și tu însuți dorești să se termine cu bine. Chiar dacă actorii joacă exxcepțional. Te regăsești cumva în film și în pielea personajelor. 

Vă invit să urmăriți aici trailerul filmului. Cei care nu au văzut încă filmul, nu mai așteptați mult.



vineri, 15 iulie 2016

Ciuleandra de Liviu Rebreanu

Marea dimensiune a operei lui Rebreanu este tragicul
Al. Protopopescu

Iată că am recitit şi Ciuleandra lui Liviu Rebreanu. Nu ştiu de ce, dar în adolescenţă subiectul romanului mi-a plăcut mai mult decît acuma. Chiar dacă romanul trebuia citit pentru că era în programa şcolară la literatura română (deşi, acum am recitit cartea în interes de serviciu, pentru că vrem să facem o discuţie/dezbatere pe baza acestui roman, plus proiecţia filmului Ciuleandra.
E un roman psihologic, iar dansul ăsta, Ciuleandra, e foarte frumos şi foarte ritmat. Filmul nu l-am văzut încă dar dansul... pe net, da. Ciuleandra ca dans este de origine din Muntenia, este un dans dionisiac care începe lent și cumpătat, apoi ritmul creşte. Dansatorii sunt cuprinşi de frenezia dansului, sun captivaţi şi duşi pe ritmul muzicii.
După cum descrie Rebreanu acest joc, Ciuleandra porneşte ca o horă oarecare, foarte lent, foarte
cumpătat. Jucătorii se adună, se înşiră, se îmbină, probabil după simpatii, ori la întîmplare, indiferent. Pe urmă, cînd se pare că oamenii s-au încins puţin, muzica prinde a se agita şi a se iuţi. Ritmul jocului accelerează, fireşte. Jucătorii, cuprinşi de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsuceşte şi tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cît se cuprind mai tare jucătorii, cu atît şi muzica se aţîţă, devine mai zvăpăiată, maisălbatică. Picioarele flăcăilor scapără vijelios, schiţează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvîcniri de veselie. Apoi deodată, cu toţii, cu paşii săltaţi de spaimă, pornesc într-un vîrtej. Zidul viu, se avîntă cînd încoace, cînd încolo, lăutarii pişcă vehement strunele, însă înăsprind şi ascuţind sunetele cu cîte un chiot din gură, la care se încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă şi înghiţit de năvala ritmului... 
Foarte frumos e scris. Atît descrierea jocului, cît și ideea romanului în sine. Situația lui Puiu Faranga se dovedește a fi una stupidă, încît ajunge să înnebunească pînă la urmă ca să învețe acest joc, Ciuleandra. Obsesia lui față de cifra 13, de moarte soției sale Mădălina, faptul că doctorul îi cunoștea nevasta și tot așa. Este internat într-un ospiciu de tatăl său, Policrap Faranga, ex-ministru al justiției românești, din păcate Puiu Faranga ajunge întradevăd nebun.
Puiu Faranga, în discuție cu doctorul i se confesă că și-a ucis soția fără nici un motiv anume. Îi spunecă a făcut cunoștință cu ea la un joc numit Ciuleandra, într-un sat undeva în Argeș. Acolo el s-a îndrăgostit de ea. Tatăl său, sceptic la început, a aranjat ca fata să fie adusă la București, unde i s-a oferit o educație bună prin Elveția, Franța și Anglia. Revenind în țară, Mădălina era de nerecunoscut.
De asemena, în timp ce se afla în ospiciu, Puiu Faranga află întîmplător că doctorul era din același sat cu Madalina. De aici se întîmplă o adevărată epopee, Puiu afirmînd că și-a ucis soția din cauza lui, a doctorului, pentru că simțise că în inima Mădălinei era un alt barbat. Acesta fiind doctorul, care în urmă cu ceva timp, cînd ei o găsiseră pe Mădălina în satul cela din Argeș, era un simplu student, îndrăgostit de ea, și care visa că într-o bună zi, cînd va termina facultatea și va găsi o slujbă o va lua de soție și va avea împreună o familie. Dar, nu a fost să fie așa. Din păcate. Pentru nici unul.


Sursa: elefant.ro

joi, 14 iulie 2016

Andy's Pizza din Chişinău

Cine nu a mers la Andy's Pizza din Chişinău, ar face bine să meargă. Chiar dacă pizza nu mai e o prioritate pentru ei, totuşi, părerea mea că cea mai gustoasă pizza din oraş se face la Andy's Pizza. Şi asta nu neapărat că tare i-aş lăuda pe ei sau aş fi eu mare expert în materie de pizza, dar aşa cred eu. Un italian aflat în vizită la Chişinău, gustînd acest produs de la Andy's Pizza, ar fi afirmat că o fac... gustoasă. Aşa că... La fel de gustos mi se pare şi crema-supă cu pui. Iar despre lazanie nici nu mai vorbesc, deşi vă recomand lazagne cu carne de pui. Sau pastele carbonara.Supa "Mexica" pe cît de gustoasă e, pe atît de condimentată e.
Deşi meniul lor s-a diversificat în ultimul timp, mi se pare un pic straniu să includă în meniu burgerii. La fel şi vinurile, care o perioadă erau doar vinuri italiene. Albe. Seci. Excepţie ar fi preţurile la pizza, care mi se par cam exagerate. 
Deşi meniul lor e variat deja cu mîncare italiană şi mexicană e bine la ei. Decor nou. Personal amabil. Deservire ok, iar dacă mai ai şi cardul lor de reducere... în genere. :) :) Îmi place ideea că au deschis filiale şi în multe oraşe ale ţării. 

Imagine: fest.md

sâmbătă, 9 iulie 2016

Ip Man 1, o recomandare de film

Dacă ești fan al artelor mațiale, dar și a culturii chineze, neapărat trebuie să privești filmul Ip Man,
filmat în anul 2008, bazat pe viața lui Ip Man, un expert în arte marțiale Wing Chun și profesor al lui Bruce Lee. Filmul s-a focusat pe viața lui Ip din orașul Foshan în timpul războiului chinezo-japonez.
Filmul a fost regizat de Wilson Yip, iar actorul în rol principal a fost Donnie Yen (Ip Man), coreografia artelor marțiale aparținînd lui Sammo Hung. Alți actori principali sunt Simon Yam, Lynn Hung, Lam Ka-tung, Xing Yu și Hiroyuki Ikeuchi.

Ideea de a realiza un film biografic bazat pe profesorul de arte marțiale a lui Bruce Lee apare în anul 1998 cînd Jeffrey Lau și Corey Yuen au discutat despre a produce acest film, Ip Man. Producătorul Raymond Wong a decis să producă el singur Ip Man cu consimțămîntul deplin al fiilor lui Ip și pentru asta a fost nevoie să cerceteze viața lui Ip. Ip Man, fiul cel mai mare alături de cîțiva expeți în arte marțiale Leo Au-yeung și cîțiva practicanți Wing Chun au fost consultanți pentru film. Filmările principale pentru Ip Man au început în martie 2008 și au finalizat în august; filmările au avut loc în Shanghai.
Fo Shan era cunoscut ca orașul cel mai celebru unde se practicau Artele Marțiale din plăcere, maestrul Ip Man fiind cel mai respectat din comunitate fiind cunoscut ca expert în arta Wing Chun, dar și modest în același timp. Răspundea foarte rar la lupte, dar fără a-și răni adversarii. Le dădea doar o lecție de onoare, pînă cînd în oraș apare un străin, Jin Shan Zhao, care nu are același respect pentru adversari, provocînd toți maeștrii la lupte. Cîștigînd duelurile, el spera să-și deschidă o școală a artelor marțiale și să se îmbogățească. Din păcate pentru el, Ip Man îl învinge. 
Pe data de 7 iulie 1937, Japonia invadează China, jefuind totul. Din acest moment, acțiunea filmului devine și mai interesantă, respectiv m-a motivat să privesc altfel istoria celor două țări de mai sus. Artele marțiale chinezești au rămas la fel de respectate. Însă colonelul japonez Sato organizează lupte între japonezi și chinezi, într-o oarecare măsură, cam făcea mișto de chinezi. Participă și Ip la acest duel, provocînd 10 japonezi. Învinge. 
Dar, în final primește propunerea generalului japonez Miura să învețe japonezii tehnica Wing Chun, respectiv viața îi va fi cruțată. Ip refuză, dar îl provoacă pe generalul Miura să se dueleze. Ip îl învinge pe acest general japonez. Ip Man a refuzat să îngenuncheze în fața armatei japoneze și s-a folosit de toate mijloacele ca să țină poporul chinez unit. La 15 august 1945, împăratul Japoniei, Hirohito, a anunțat capitularea necondiționată a japonezilor. Într-un final, poporul chinez a încins, iar războiul care a durat opt ani a luat sfîrșit. În anul 1949, Marele Maestru Ip Man s-a stabilit în Hong Kong. A fost întemeietorul primei clase de Wing Chun, avînd ca sediul Hotelul Kowloon, lucru care a produs o mare schimbare în viața lui. În anul 1967 a deschis primul club de Wing Chun prin care se dorea transmiterea mai departe a spiritului artei Wing Chun, fiind ajutat de un mic grup de practicanți ai acestei arte, reușind să-și îndeplinească un vis al său un an mai tîrziu. Pînă în prezent Wing Chun a devenit o artă recunoscută și apreciată în lumea artelor marțiale. Practicanții acestei arte depășesc peste două milioane de persoane. Au fost o mulțime de oameni talentați care au ales să practice arta Wing Chun, printe aceștia și cel mai strălucit star a filmelor de acțiune, Bruce Lee. 

Trailerul îl puteți vedea aici.

Am tradus un pic și din engleză

Rîul Bîc din Chișinău

Demult vroiam să scriu o părere despre rîul ăsta. Ieri cîn am văzut un reportaj la tema dată... sincer m-a cam apucat fiorii. Aici vedeți un reportaj la temă. :(
Ecologiștii dau alarma: Bâcul este în mare pericol și se impun măsuri urgente pentru a-l salva. Pe
Podul de cale ferată peste rîul Bîc
multe porțiuni, râul semănă mai mult cu o râpă, cu un pârâu înnămolit, ce abia se vede din stufăriș și buruieni, sau cu un canal de scurgere a deșeurilor. Are apa tulbure și murdară, în care nici măcar broaștele nu rezistă, iar malurile îi sunt năpădite de gunoaie…
Nu înțeleg că ce e așa greu de făcut ceva cu ameliorarea calității apei. Și de ce nu se face ceva în acest sens, inclusiv cu educația ecologică. Cînd mai merg pe jos și văd de pe podul ăla ce murdară e apa... îmi pun întrebarea: ce fac și organizațiile astea care pretind că-s ecologice. Bine că țin o gură precum că sunt pentru drepturile animalelor și tot ce ține de mediu. Dar de ce nu fac aceste organizații ceva? Să facă vreun proiect ceva și să se ocupe de rezolvarea acestei probleme. La fel și autorițățile responsabile... Ministrul Mediul a afirmat ceva precum că va folosi niște bani din grantul oferit de România pentru a rezolva această problemă. De parcă în Moldova n-ar fi bani. Sunt doar că nu sunt utilizați cred cum ar fi cazul. De ce se așteaptă neapărat granturi din exterior? Mă rog, în fine. Oricare ar fi motivele, fie lenea, fie lipsa de interes, fie așa zisa lipsă de bani, sper într-o zi să se rezolve problema asta a Bîcului. 
Am citit cartea Vinil a lui Igor Guzun. Mi-a plăcut întrebarea lui (deși retorică), Сum să spui altfel: „Chișinău, tu ești râul саre te traversează?” Chiar așa? Cum spui altfel?
Chiar dacă denumirea rîului este cum este, sper într-o zi să ne mîndrim cu acest rîu, Bîc. Și să devină un obiectiv turistic al Chișinăului. Un rîu curat și frumos. Un rîu cu care să ne mîndrim. Un rîu cu apă curată.
Despre rîul Bîc mai citiţi şi aici.

Sursa imaginii: moldovenii.md

Rush Hour, o impresie despre film

Am privit pentru a nu știu cîta oară filmul Rush Hour 1. Sau Ora de vîrf cum a fost tradus în românește. Da, știu, e un film vechi, filmat încă în anul 1998. Dar asta nu e scuză să nu-l privesc ori
de cîte ori vreau eu. E comedie ușoară și dacă vrei să îți ridici dispoziția, vizionarea unei comedii - e o soluție bună. Mai ales dacă un personaj principal mai e unul din actorii tăi preferați, Jackie Chan, de exemplu. Filmul a fost regizat de Brett Ratner, în anul 1998 și a cunoscut un succes imens pe plan internațional. Cu Jackie Chan și Chris Tucker în rolurile principale, acest film conține o groază de situații comice. Exact ce simțeam eu nevoia zilele astea. Totodată, dacă îți plac artele marțiale, neapărat trebuie să privește acest film. De asemenea, e obligatoriu să urmărești și celelalte filme, Rush Hour 2 și 3.
Jackie Chan este un inspector în Hong Kong, fiind și un bun prieten al consulului Han Solon. Simpaticul actor Jachie Chan, maestru în arte marțiale reușeste să preîntîmpine scoaterea ilegală a unor antichități chinezești, orchestrată de un clan mafiot asiatic.
Peste doi ani, în Los Angeles, șeful acestui clan, înfricoșătorul lord al crimelor, Juntao, mînat de răzbunare, pune la cale răpirea fiicei de 11 ani a consulului. Deși FBI-ul îl asigură pe consul că îi vor găsi fiica în cel mai scurt timp posibil, acesta, neîncrezător în promisiunile lor, apelează la antrenorul personal de arte marțiale al fiicei sale, nimeni altul decît Lee. Acesta se apuca imediat de investigatie, dar trebuie sa-l accepte partener pe James Carter (Chris Tucker). Succesul imens al acestui film a determinat producătorii să realizeze alte trei filme, unul aparut în 2001, altul apărut în 2007 și al treilea în 2015. Deși am privit toate filmele, toate sunt pline de umor și acțiune, ridicîndu-ți un pic moralul și buna dispoziție.
Filmul ăsta face referință și la cultura chineză. Dacă ești fan al artelor marțiale, dar și a culturii chineze... privește filmul.
Cine nu a privit filmele, să le privească. Cine e într-o dispoziție proastă - recomand să urmăriți filme. 

Sursa imaginii: spacemov.com

vineri, 8 iulie 2016

Prăjitură cu zmeură

Ingrediente

Blat:
280 g făină albă
120 g zahăr
250 g unt rece
1 priză sare

Umplutură:
450 g zmeură
3 ouă
200 g zahăr
150 smîntînă acră
75 g făină albă
coajă rasă de la 1/2 lămîie
1 priză sare

Mod de preparare:
Se pune făină, sarea şi zahărul în robot şi se mixează 10 secunde la viteză mare. Se adaugă untul tăiat cuburi şi se mixează scurt (cca 3-4 secunde) la viteză medie doar pînă arată ca un pesmet grosier. Se presară jumate din "pesmet" pe fundul unei tăvi de 18 x 28 cm. Restul "pesmetului" se introduce în frigider pînă veţi avea nevoie de el. Se coace baza la 180C, timp de 15 minute. Se scoate tava din cuptor ţi se lasă să se răcorească pînă preparaţi umplutura. Se freacă cu mixerul ouălele şi zahărul pînă aveţi o compoziţie galben pal (cca 3 minute). Se adaugă smîntîna şi coaja de lămîie şi se amestecă tot cu mixerul pînă se omogenizează. Se adaugă făina şi sarea şi se amestecă uşor cu ţelul. Veţi obţine o compoziţie moale, care curge, ca cea de clătite. Se adaugă zmeură în aluatul de mai sus. Se toarnă peste blatul semicopt. Se nivelează zmeura. Se presară restul "pesmetului" peste zmeură. Se coace prăjitura la 180C pentru 45-50 minute. Se taie abia după ce s-a răcit complet.

Sursa: Prăjitură cu zmeură. În: Timpul, 2016, 8 iul., p. 24. 

Spumă de zmeură

Ingrediente:
2 albuşuri de ou
200 g zmeură
4 linguriţe zahăr

Mod de preparare:
Se bat bine albuşurile pînă se obţine o spumă tare. Se adaugă apoi treptat zahărul şi se bate în continuare. Într-un bol se pisează zmeura pînă se obţine o pastă. Se adaugă peste albuşuri şi se amestecă uşor. Se păstrează la frigider. Se serveşte rece. Poate fi pusă în pahare "îngheţate" pe care le ţii 10 minute la congelator. 

Sursa: Spumă de zmeură. În: Timpul, 2016, 8 iul., p. 24.

vineri, 1 iulie 2016

Salată rapidă

Ingrediente:
1 dovleac mic
60 g telemea de vacă
1 conservă mică de porumb dulce
½ ceapă roşie
1 lingură de măsline negre
1 lingură de condimente uscate
1 lingură de ulei
sare, piper

Mod de preparare:
Taie dovlecelul în fîşii subţiri, dă-le cu puţină sare şi piper, trage-le la tigaie în ulei încins. Scurge porumbul din conservă, pune-l într-o farfurie, aşază deasupra brînza tăiată cubuleţe, rondelele de ceapă roşie, fîţii de dovlecel şi măsline. Presară condimente uscate.

Sursa: Salată rapidă. În: Femeia de azi. Bucureşti, nr. 25, p. 21.