sâmbătă, 30 septembrie 2017

Mănăstirea Ţipova din raionul Rezina

Mănăstirea Ţipova este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe teritoriul Basarabiei. Ea este situată în apropierea localităţii Ţipova, săpată în stânca înaltă de pe malul Nistrului. Ansamblul monastic Ţipova reprezintă un impresionant muzeu. Pe piscul situat între râpa Blănăriţei şi Valea-Satului se păstrează ruinele unui orăşel mort, populat până la era noastră de triburi getice. Râuşorul Ţipova, coborând spre Nistru, formează numeroase cascade cu o înălţime de 10-16 metri.

Braniştea e unică prin diversitatea bogăţiei arheologice: sate şi orăşele străvechi, cetăţi, biserici, schituri şi cimitire sunt săpate în malul abrupt. Mănăstirea, ocrotită de stânca milenară, le-a servit moldovenilor veacuri la rând drept scut de apărare în lupta lor pentru libertate si independenţă. Mănăstirea uimeşte prin dimensiunile ei şi prin mulţimea de încăperi, unite prin treceri interioare.
Mănăstirea este alcătuită din trei complexe monastice. Primul complex, care include biserica cu hramul Sfintei Cruci şi câteva chilii, este cel mai depărtat şi greu accesibil. Se presupune că a fost înfiinţat în veacurile XI-XII. Al doilea complex include biserica Sfântul Nicolae, săpată n stâncă în veacurile XIV-XV, iar al treilea complex – datează din secolele XVl-XVIII şi ruprinde 18 încăperi, care sunt unite prin receri interioare. Biserica Adormirea Maicii Domnului este spaţioasă, cu pereţi tencuiţi şi o boltă semisferică ce imită cupola.
Există multe legende ce țin de înfiinţarea și funcţionarea mănăstirii de la Ţipova. Potrivit unei legende aici, în această mănăstire, şi-a sfârşit viaţa poetul mitologic grec Orfeu, iar mormântul lui se află într-o nişă de la poalele cascadei şi-l poţi recunoaşte după o lespede cu şapte găuri.

Repere istorice
Arhimandritul Visarion Puiu menţionează în lucrarea sa Mănăstirile din Basarabia, editată în 1919 la Chişinău: “Când şi de cine a fost înfiinţat acest schit, nu se ştie. Se presupune că acest schit, ca şi toate peşterile săpate în malurile Nistrului, a slujit creştinilor ca refugiu de frica tătarilor încă de prin veacul al XlII-lea. După ce vremile s-au liniştit, monahii au întemeiat schitul cu gospodăria de astăzi, îndeosebi după 1756, când pământul schitului a fost dă mit de către Radu Racovită mănăstirii Dobrovăt din judeţul Vaslui.” în 1776 schitul a fost reînnoit de monahul Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii Saharna, care, găsindu-1 părăsit, a reparat chiliile şi biserica.
La 1813 moşierul Ioan Sacherlaş a pretins mănăstirii o parte din pământul ei. Stareţul mănăstirii, ieromonahul Laurenţiu, s-a adresat cu o plângere mitropolitului Gavriil.
Schitul a fost desfiinţat în 1842. În acel an pământul îi este luat şi trecut mănăstirii Căpriana, iar schitul – lipit la mănăstirea Saharna.
Din alte izvoare aflăm date despre complexul monastic din deal, înălţat în 1828, în care s-a reînfiinţat actuala mănăstire.
Istoricul Zamfir Arbore, în Basarabia în secolul XIX, editată în 1898 la Bucureşti, relatează că pe atunci schitul Ţipova avea o bibliotecă bogată în cărţi româneşti din veacurile XVII-XVI1I. Obştea era compusă din 16 călugări, toţi români. Moşia schitului număra 420 desetine de pământ, din care numai 20 desetine erau cultivate, restul era pădure şi piatră.
O relatare amplă despre schitul Ţipova conţine şi monografia Bessarabia, tipărită în 1903, la Moscova: “Stânca de piatră scoate în relief spre râu numai faţadele, însăşi mănăstirea, biserica, 15 chilii şi trapeza sunt camuflate în interiorul malului. În stâncă e săpată si clopotniţa, care are patru clopote, cel mai mic cântăreşte 20 de funturi, cel mai mare — 6 puduri.”
Din 1842 până în 1919 schitul Țâpova a fost adminstrat de mănăstirea Sahanra. Biserica din deal a fost reînnoită în 1912, prin strădania mănăstirii Saharna, ieromonahul Inochentie. În 1919, sub conducerea arhimandritului mitrofor Sofronie Neaga, venit de la Saharna, schitul Țâpova devine independent.

În 1923 obştea era formată din 21 slujitori: 3 ieromonahi, 3 monahi, 6 fraţi rasofori și 8 frați de ascultare. S-a mărit şi averea mănăstirii: 2 ha de vie, 1 ha de livadă, 1 ha de grădină de zarzavat, 2 ha de vatră neproductivă.
În arhiva mănăstirii nu s-a păstrat lista stareţilor. Bătrînii din localitatea Ţipova îşi amintesc că în 1940 din biserica din stîncă a fost schimbat iconostasul vechi, cu icoane valoroase, dar nu se cunoaște soarta lor. În anii războiului mănăstirea Țîpova a fost parţial distrusă.


Mănăstirea Ţîpova în perioada sovietică

În 1949 ansamblul monastic a fost închis şi deposedat de pământ. Călugării s-au refugiat la alte mănăstiri.
Complexul monastic din deal a fost preluat de gospodoria agricolă din localitate. Biserica a fost transformată într-un depozit de tutun, iar schitul a fost jefuit şi distrus.
În 1988, cu sprijinul asociaţiei “Fenix”, sălile spaţioase din stâncă au fost restaurate şi transformate în expoziţii de obiecte de antichitate, găsite pe moşiile satelor Ţipova, Horodişte, Lalova. În octombrie 1990 Uniunea Jurnaliştilor din Moldova a donat 5 mii de ruble pentru restaurarea mănăstirii.
În 1990 o grupă de arheologi din Sanct-Petersburg, în urma unor săpături efectuate la schitul rupestru, au descoperit un schelet care datează de la sfârşitul veacului al XV-lea. Istoricii menţionează faptul că Ştefan cel Mare şi Sfânt de multe ori a vizitat aceste meleaguri, în timpul campaniilor sale împotriva tătarilor. O legendă afirmă că marele domnitor s-a cununat în această mănăstire cu una din soţiile sale, care după moarte a fost îngropată în acest loc sfânt. Arheologii au presupus că poate fi vorba de una din soţiile lui Ştefan, Maria Moşanca, ori Eudochia de la Kiev. Este doar o ipoteză, încă neconfirmată ştiinţific. Din nefericire, şansa elucidării acestei enigme este minimă, pentru că arhiologii ruşi, reveniţi în Rusia, au dus cu ei toate descoperirile făcute pe teritoriul nostru.


Reînfiinţarea mănăstirii Țîpova
În 1994 a fost reînfiinţată mănăstirea. Sub conducerea ieromonahului Andrei, numele de mirean Alexei Iascisen, şi cu sprijinul credincioşilor din împrejurimi, a început restaurarea bisericii Adormirea Maicii Domnului şi a două corpuri de chilii vechi. În 1995 obştea mănăstirii număra numai 2 călugări, iar în 1996 – 3 vieţuitori. Din această cauză renovarea complexului este dificilă.
Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost restaurată numai în exterior. Ea are dimensiuni mijlocii. Planul este dreptunghiular, având absidele laterale în fonnă pătrată şi fiind puţin evidenţiate. Absida altarului este, de asemenea, pătrată. Biserica are o tindă, deasupra căreia se înalţă clopotniţa. Pereţii pe alocuri păstrează fresca veche, evidenţiind ornamentele florale.
După doi ani de activitate, în 1996, ieromonahul Andrei a fost transferat la o parohie în raionul Camenca. în locul lui în primăvara anului 1997 a venit ieromonahul Antim. Lucrările de reparaţie, au fost stopate. Toate slujbele se oficiază în limba română, fiindcă toţi călugării şi fraţii sunt români. în septembrie 1998 se aflau aici 2 călugări şi 7 fraţi de ascultare. Viaţa monahală a obştii este foarte simplă, iar rânduiala slujbelor adesea nu este respectată. Un oarecare venit aduce schitul rupestra, căci este vizitat de turişti din republică şi de peste hotare.

Mai multe imagini vedeți aici.


Sursa: Mănăstirea Țîpova. În: Locașuri sfinte din Basarabia. Chișinău : Editura Alfa și Omega, 2001, pp. 98-99.
Sursa imaginilor: moldovenii.md, crestinortodox.ro, ortodox.md

miercuri, 20 septembrie 2017

Doamnele şi domnişoarele Moldovei

Pentru Republica Moldova stereotipurile sunt pe prim plan. Dacă o ea e măritată – e doamna X, chiar dacă această doamnă e mai mare decît tine cu 2-3 ani. În schimb dacă e necăsătorită (chiar dacă are pe cineve) e pur şi simplu X. Dar dacă X mai are şi o funcţie... cu atît mai mult, e doamna X. Ceea ce nu putem spune de o tipă necăsătorită. Ea va fi doar X. Fără doamnă şi cel mai important, fără DVS! Va fi chiar tutuită.
La întrebarea mea de ce îi spune şefei doamna X, că e doar cu 2 ani mai mare decît dînsa, mi s-a răspuns: păi e măritată. Şi e mai mare.
La care îi răspund: - păi şi eu sunt mai mare decît tine. Şi mult mai mare decît tine în comparaţie cu ea decît tine. De ce nu îmi spui dvs ori doamnă? 
–  Păi nu eşti căsătorită şi eşti de a noastră.
Am rămas fără replică. (Altă replică a unei doamne de vreo 60 de ani a fost ceva de genul –  tu eşti mai modestă).
Într-o discuţie ulterioară, întreb o tipă - uite, eu dacă mă voi căsători curînd, să înţeleg că deja îmi vei spune doamnă, respectiv vei vorbi cu Dvs!?
– Nu, că noi două deja suntem prietene şi tot aşa îţi voi spune (de parcă noi am stabilit de comun acord că suntem şi vom fi prietene pe viaţă, mai ales dacă nu o să mai lucrăm împreună). 

Şi asta nu e un caz singular. 

Eu nu înţeleg logica asta a moldovenilor. De unde aşa mentalitate. De unde aşa stereotipuri. De unde s-a decis că eu sunt „de-a noastră”? 


marți, 12 septembrie 2017

Fata de hîrtie de Guillaume Musso

Iată că am citit şi romanul Fata de hîrtie de Guillaume Musso. O carte foarte bună cu un final imprevizibil. Pentru cei care nu au citit această carte să ştiţi că o carte mai reuşită... nu cred că există. „Dintre toate personajele pe care le-am creat, Billie este preferata mea. Îi simt atît de tare lipsa, după ce am terminat de scris romanul, încît s-ar putea spune că sunt îndrăgostit!” afirmă Guillaume Musso.


Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie, iar Billie este o tînără frumoasă şi rebelă. Billie este eroina romanelor lui Tom. Doar că ea, pînă la urmă e o actriţă plătită de cel mai bun prieten al lui Tom ca să apară în viaţa acestuia şi să îl inspire. Dar ăsta e un amănunt pe care Tom îl află la final, fapt pentru care se supără, pentru că, vezi tu, ajunsese să se îndrăgostească de Billie, eroina romanelor sale. Pentru a avea un imbold în ceea ce priveşte continuarea volumului 3 din serie, se presupunea că Billie urma să moară din cauza unei diagnoze şi unica salvare e ca Tom să scrie cel de-al treilea volum. Aflînd adevărul, Tom merge în căutarea lui Billie. Află că se înscrisese la o facultate de literatură, merge pînă acolo să o vadă, vede că e prinsă în activităţi şi nu are curajul să se apropie, fapt care se întoarce şi scrie un nou roman, intitulat, misterios, Fata de hîrtie. De unde şi pînă unde (fapt pe care îl veţi afla citind romanul), Billie află de faptul că Tom a fost în căutarea ei şi deşi a găsit-o, nu s-a apropiat de ea. Ce urmează, ce se întîmplă şi ce emoţii veţi avea la final, nu mai spun. Citiţi romanul şi nu veţi regreta!

Referinţe critice:
„Un roman ca un spectacol de magie. O pendulare delicata ca zborul unei pasari intre real si imaginar. Cand ne asteptam mai putin, scriitorul ne striga din oglinda, ca sa ne aminteasca un lucru esential: viata este un roman.”  (Le Parisien)

„Cel mai bun roman al lui Guillaume Musso de pana acum. O intriga perfecta si un final uluitor!” (Le Figaro Litteraire)

Ca de obicei, am selectat cîteva afirmaţii care mi-au plăcut foarte mult:

Construită în formă de L, casa avea două niveluri şi o piscină subterană. În ciuda dezordinii, ea degaja o atmosferă liniştită graţie mobilelor din lemn de arţar parchetului deschis la culoare şi abundentei lumini naturale. Vintage şi actual în acelaşi timp, decorul în care Malibu nu era decît o simplă plajă pentru surferi şi nu devenise încă un bîrlog aurit pentru miliardari.(Iată aşa o casă vreau si eu.  Deşi îmi place ordinea).

- Ce naiba faci la mine-n casă? am mormăit ei.
- Îmi fac griji, Tom! De luni de zile stai închis aici drogîndu-te cu calmante.- E problema mea! am decretat ridicîndu-mă.
- Nu, Tom: problemele tale sunt şi problemele mele. Credeam că asta înseamnă prietenia, nu?

- Avem totul ca să fim fericiţi, Tom! Sănătate, tinereţe, un job care ne pasionează. Nu poţi distruge totul pentru o femeie. E prea stupid. Nu merită. Păstrează-ţi suferinţa pentru zilele în care adevărata nenorocire va bate la uşă.

Frica de depresie mă ţinuse treaz, obligîndu-mă să lupt pas cu pas împotriva descurajării şi a amărăciunii. Dar şi frica mă abandonase şi, odată cu ea, demnitatea şi chair simpla dorinţă de a salva aparenţele.

Munca este cel mai bun medicament. Şi apoi, scrisul e viaţa ta. ASTA e soluţia ca să ieşi din această toropeală!

E mai uşor să te distrugi la foc mic decît să ai curajul s-o iei de la capăt, nu-i aşa?

Unele lucruri sunt uşor de început, dar nu-şi capătă adevăratul sens decît atunci cînd le-ai dus la bun sfîrşit.

Celebritatea face rareori mai bună personalitatea celor care acced la ea. Ea adînceşte rănile narcististe în loc să le aline.

... în spatele imaginii semeţe se ascundea o femeie lipsită de încredere căreia îi era greu să găsească un echilibru interior şi care trăia angoasele printr-un surplus de activitate...

Ştiu că nimic nu este niciodată dobîndit, că nimic nu este niciodată promis...

Fragment din roman (mi-a plăcut foarte mult):

Ieşea cu Marieke Van Eden, un top model olandez de douăzeci şi patru de ani care, de doi ani, era pe coperta tuturor revistelor de modă.- Bună ziua, zise el intrînd în prăvălie.
- Pot să vă ajut, domnule? îl întîmpină Kenneth Andrews.
- Autograful lui Marilyn este autentic?
- Bineînţeles, domnule, este furnizat cu certificatul de autenticitate. Este o piesă frumoasă...
- ... care face cît?
- Trei mii cinci sute de dolari, domnule.
- De acord, acceptă Oleg fără să încerce să se tîrguiască. Este un cadou. Puteţi să mi-l împachetaţi?
- Imediat.În timp ce librarul rula afişul cu precauţie, Oleg îşi scoase cardul Platinium şi îl puse pe tejghea, chiar lîngă o carte cu coperta din piele albastră.Tom Boyd - Trilogia Îngerilor. E autorul preferat al lui Marieke...Îşi permise să deschidă romanul pentru a-l răsfoi.
- Cît cereţi pe cartea asta?
- Ah, îmi pare rău, nu este de vînzare.
Oleg zîmbi. În afaceri, el nu era cu adevărat interesat decît de lucrurile care nu erau "după cum se pretindea" de vînzare.
- Cît? repetă el. Faţa lui rotundă îşi pierduse bonomia. Acum, avea în ochi o strălucire neliniştitoare.
- Este deja vîndută, domnule, îi explică calm Andrews.
- Dacă e vîndută, ce caută aici?
- Clientul o să vină după ea.
- Deci, n-a plătit-o încă.
- Nu, dar i-am dat cuvîntul meu.
- Şi cît costă cuvîntul dumneavoastră?
- Cuvîntul meu nu e de vînzare, răspunse cu fermitate librarul.
Andrews se simţi brusc jenat. Tipul ăsta avea ceva ameninţător şi violent. Încasă banii de pe cartea de credit şi îi întinse rusului pachetul şi chitanţa, uşurat să pună capăt acestui schimb.Dar Oleg nu gîndea aşa. În loc să plece, el se înstală într-un fotoliu din piele roşcată aşezat în faţa tejghelei.
- Totul este de vînzare, nu?
- Nu cred, domnule.
- Ce zicea Shakespeare ăla al domneavoastră? întrebă el încercînd să-şi amintească un citat. Banii îl fac frumos pe cel urît, tînăr pe cel bătrîn, cinstit pe cel necinstit, nobil pe cel ticălos...
- Este o viziune foarte cinică despre om, cred că sunteţi de acord cu mine, nu-i aşa?
- Ce nu se poate cumpăra? îl provocă Oleg.- O ştiţi foarte bine: prietenii, dragostea, demnitatea...Oleg respinse argumetnul:
- Fiinţa umană este slabă şi coruptibilă.
- Recunoaşteţi că există nişte valori morale şi spirituale care scapă logicii interesului.
- Orice om are un preţ.De data asta, Andrews îi arătă uşa:
- Vă doresc o zi excelentă.Dar Oleg nici nu se clinti:
- Orice om are un preţ, repetă el. Al dumneavoastră care e?

duminică, 3 septembrie 2017

Soroca şi frumuseţea ei

De mult timp intenţionam să vizitez oraşul Soroca, mai ales că cetatea de la Soroca fusese restaurată. Deşi oraşele Moldovei nu se compară cu alte oraşe ale lumii, în Moldova ai ce vedea, atît doar că moldovenii nu ştiu să aprecieze ceea ce au şi nu ştiu să păstreze ceea ce au. Nu mai zic de faptul ca să mai aibă grijă de ce se află în jur.
Pe lîngă cetate, evident că oraşul Soroca are şi alte obiective turistice: Lumînarea Recunoştinţei, parcul Petru Rareş care vine în completare cu cetatea Soroca, Dealul Ţiganilor, Defileul lui Bechir etc.Totodată, satul Cosăuţi şi cariera din localitate sunt binecunoscute şi duc faima. 
Din păcate nu am reuşit să vizitez tot ce mi-am propus, dar cel puţin, am reuşit să vizitez cetatea, parcul din apropiere, care se numeşte Petru Rareş, frumuseţea rîului Nistru şi Dealul Ţiganilor. Din discuţii, am înţeles că nu e bine să intri în discuţie cu ei. Te pot invita în casă şi să înceapă a cere bani de la tine. De ce? Nu ştiu. Mai ales că au aşa case frumoase şi luxoase. Ori... pentru ei, ăsta e un mod de a face bani...
Cetatea Sorocii


Cetatea Sorocii
Parcul Petru Rareş

Parcul Petru Rareş
Rîul Nistru e o frumuseţe. Este o panoramă deosebită. De asemenea, e frontieră între Moldova şi Ucraina. În zona asta a rîului, am observat că apa este curată, ceea ce nu pot spune acelaşi lucru, despre zona rîului din preajma hidrocentralei de la Dubăsari şi Tiraspol. 
Rîul Nistru. Vedere din oraşul Soroca.

Rîul Nistru. Vedere din oraşul Soroca.

Rîul Nistru. Vedere din oraşul Soroca.

Rîul Nistru. Vedere din cetatea din oraşul Soroca.

Am încercat să ajung şi la Cosăuţi. La cariera din localitate nu am putut ajunge, pentru că trebuia o programare, asta din motive de securitate, fapt pentru care voi şti pe viitor. În ceea ce priveşte localitatea în sine, de asemenea, din păcate, nu am reuşit să ajungem în centrul localităţii. Fie că am greşit drumul, fie că nu am înţeles corect drumul ca să ajungem la destinaţie. Asta chiar dacă am utilizat GPS-ul. Pe viitor, voi lua şi o hartă pentru a fi de ajutor în context. Totodată, şi mănăstirea Rudi a fost în plan pentru a o vizita
Îmi pare rău că nu am vizitat Lumînarea Recunoştinţei şi dealul lui Bechir. Pe viitor, sper să pot dedica timpul meu doar oraşului Soroca şi să vizitez mai multe obiective turistice din raion (mănăstiri şi localităţi, Vărăncău, spre exemplu). De asemenea, am citit despre Havuzul Popasul îngerilor. Evident, că e trecut pe listă. Regret că am aflat despre asta abia recent. 



Bălţiul şi clătitele cu halva

Recent, am avut ocazia să trec prin oraşul Bălţi. Nu am avut ocazia să-l vizitez conform obiectivelor turistice pe care le poţi vedea în oraş, dar din ce am văzut, mi-a plăcut ce am văzut. E un oraş liniştit, fără mult trafic şi fără multe troleibuze.
Ţin să menţionez că Bălţi este un oraş cu statut de municipiu, reşedinţa Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova. Se învecinează cu oraşele Făleşti, Glodeni, Rîşcani şi Sîngerei, care se află la o distanţă de 20–40 km. Municipiul Bălţi este al treilea centru urban după mărime şi populaţie în Republica Moldova, surclasat doar de Chişinău şi Tiraspol. În context teritorial oraşul se împarte în 3 sectoare planimetrice: Centru (inclusiv cartierele Ţigania, Teioasa şi Berestecico); Pământeni (inclusiv cartierele Jubiliar şi Dacia); Slobozia şi două formaţiuni locuibile Molodova, Bălţii Noi. iar cele mai importante râuri care trec prin oraş sunt Răut şi Răuţel.

Catedrala Sfinţii Constantin şi Elena, Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi, Aleea Clasicilor şi Teatrul Naţional Vasile Alecsandri sunt doar cîteva obiective turistice din Bălţi. Dar, în căutările mele legat de ce putem vedea în acest oraş, am găsit două articole scrise de blogeri români care au vizitat acest oraş. Din impresiile lor, am găsit şi citit mult mai multe informaţii cu referire la ce se poate de văzut şi de ce nu, dacă merită să vizitezi Bălţiul. Vă recomand să citiţi articolul O jumătate de zi în Bălţi şi Ce poţi vizita în oraşul Bălţi.
Panoramă a oraşului din vest

Râul Răuţel în cursul inferior


Am mers în oraş cu nişte amici. Ne întorceam în Chişinău. Ne-am oprit la restaurantul Noroc din Bălţi (am oprit la o cafea). Un local modern, frumos, bine amenajat. Cu excepţia celor doi chelneri care au ţinut neapărat să vorbească în rusă, deşi noi vorbeam în română şi a muzicii care răsuna, tot, în limba rusă. Dacă Chişinăul a depăşit faza cu muzica rusească în localuri, în Bălţi, limba rusă e la putere. Chiar dacă am cerut să schimbe muzica, au răsunat vreo 2-3 melodii în română, după care s-a revenit la muzica rusească.


Meniul e cu un design reuşit, modern şi color. Am cerut clătite cu sirop. Şi pentru prima dată am văzut clătite cu halva. Niciodată nu m-am gîndit la aşa ceva, clătite cu halva. Chişinău, i-a exemplu!
Clătite cu sirop




Pentru a ne şti valorile şi personalităţile noastre, vă recomand şi cartea Oraşul Bălţi şi oamenii lui scris de Gheorghe Baciu. Cartea a fost editată în anul 2010 în oraşul  Chişinău. Cartea o puteţi găsi la Biblioteca Hasdeu din Chişinău şi nu numai.

Sursa primelor trei imagini: wikipedia.orghttps://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83l%C8%9Bi