Se afișează postările cu eticheta Marian Keyes. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marian Keyes. Afișați toate postările

marți, 25 octombrie 2016

Pepenaşul de Marian Keyes


Deşi  are un titlul aşa, mai neobişnuit, totuşi, romanul e interesant, un stil demn de CHIC. Romanul e scris în formă de jurnal, Claire fiind cea care vorbeşte şi relatează ea de la sine toate evenimentele. Cei cărora nu le place aşa stil de romane, nu vă ambalaţi prea tare. Se citeşte uşor şi rapid. Plus la asta, te poţi relaxa perfect după o zi grea de muncă.

Pepenaşul, este o comedie romantică plină de umor şi excentricitate, relateaza aventurile lui Claire, o tînără fermecătoare şi dezinvoltă, căreia destinul pare să-i fi oferit tot ce-şi putea dori: un soţ, James, pe care îl adoră, un apartament minunat şi o slujbă de vis. Dar ziua în care dă naştere primului ei copil se dovedeşte a nu fi nici pe departe cea mai fericită din viaţa ei, pentru că James nu o vizitează la spital ca să completeze încîntătorul tablou de familie, ci ca să-i spună că o părăseşte pentru o altă femeie. Cu inima frîntă şi silueta compromisă de sarcină, Claire hotărăşte să se întoarcă la Dublin, la părinţii ei. Aici îşi găseşte nu doar liniştea sufletească, ci şi argumentul suprem pentru a-l refuza pe James atunci cînd acesta încearcă să revină în viaţa ei. 
Acasă, deşi are susţinerea părinţilor, oricum, peripeţiile nu lipsesc. Pentru început e insuportabilă. Mai că nu se îngrijeşte, lăsînd copilul un pic în voia sorţii. Dar asta pînă cînd este luată la pont. Devine paranoică în ceea ce priveşte emisiunile şi filmele televizate ce fac referinţă la dragoste. Şi iarăşi, pînă în momentul în care tatăl o trage deoparte şi îi zice vreo două vorbe mai dure. În ceea ce priveşte creşterea copilului este ajutată şi de părinţi. Ceea ce e un mare noroc pentru ea, asta luînd în considerare că e prima nepoţică. Mai vorbşete la telefon şi cu Judy, prietena ei cea mai bună. Surorile mai mici au aportul lor în această carte, asta luînd în considerare romanul ei ulterior, Vacanţa lui Rachel.
Apropo: în familia Walsh, sunt cinci fete. Tatăl le cumpăra tot felul de reviste pentru femei pretinzînd că le cumpără fiicelor sale, le cumpăra, de fapt, pentru sine. Marian Keyes reuşeşte de minune să descrie viaţa unei familii cu cinci fete. Deşi ăsta e doar începutul. 
Claire e cea mai mare şi părăsită de soţ, murmînd Margaret, Rachel, Helen şi Anna. În momentul relatării evenimentelor, doar surorile mai mici sunt acasă, cu părinţii. Şi după cum afirmă şi Claire, „Anna seamănă bine cu Helen : o faţă mică şi albă, ochi de pisică, un năsuc micşi drăgălaş. Dar asemănările se opreau aici. În primul rînd, nu simţeam nevoia s-o omor pe Anna de douăzeci de ori pe zi. Aşa cum mi se întîmpla în vazul lui Helen. Anna era mult mai tăcută şi mai dulce. Era foarte bună cu toată lumea. Din păcate, era şi foarte vagă şi foarte eterică. De multe ori i-am auzit numele pomenit în aceeaşi frază care era folosită expresia „nebună de legat”. Nu o să dau multe detalii aici legat de fiecare fată în parte, dar o să puteţi vedea ce relaţii sunt între surori, dar şi între părinţi şi surori. 


Fragment din roman

Prolog
Cincisprezece februarie e o zi foarte specială pentru mine. Este ziua în care am născut primul meu copil. Şi este şi ziua în care soţul meu m-a părăsit. De vreme ce a fost prezent la naştere, nu pot decît să presupun că între aceste două evenimente există o oarecare legătură.
Am ştiut c-ar fi trebuit să-mi urmez instinctele.
Am subscris la modelul clasic sau, se poate spune, la rolul tradiţional pe care taţii îl joacă în timpul naşterii copiiilor lor. Şi iată ce înseamnă asta.
Taţii trebuie închişi pe un coridor din faţa sălii de naştere. Unde să nu li se dea voie să intre sub nici o formă. Să li se distribuie patruzeci de ţigări şi o brichetă. Instruiţi-i să se plimbe pînă la capătul coridorului. Cînd ajung înacea fericită poziţie, instruiţi-i să se întoarcă şi să revinnă de udne au plecat.
Repetaţi dacă este necesar.
Conversaţia trebuie să fie redusă. Au nevoie să schimbe cîteva cuvinte cu oricealt viitor tată care se plimbă pe lîngă el.
- Primul meu copil (zîmbet crispat).
- Felicitări... al treilea pentru mine (zîmbet melancolic).
- Bravo (zîmbet forţat - vrea oare să sugereze că e mai viril decît mine?)

Referinţe critice:
„Marian Keyes are talentul de a scrie despre lucruri obişnuite pri ncare trec oameni obişnuişi. Însă în Pepenaşul reuşeşte să compice firele poveştii cu o ingeniozitate extraordinară.”
The Star

„Marian Keyes transformă nenorocirile personajului principal într-o comedie romantică plină de excentritate, de un umor care rareori dă greş.”
The New York Times Book Review


Sursa imaginii: http://www.cartepedia.ro/

joi, 20 august 2015

Vacanța lui Rachel de Marian Keyes

Nu e o vacanță obișnuită. Este, de fapt, o „vacanță” la o clinică de dezintoxicare. Este vorba despre Rachel Walsh, care, la cei 27 de ani, e internată de părinți la o clinica de dezintoxicare Cloisters.
Este o mare fană a distracțiilor și... drogurilor. Deși este din Dublin, locuiește în New York, într-un apartament închiriat cu cea mai bună prietenă a ei, Brigit, irlandeză și ea.
consumul de droguri este un rău necesar pentru Rachel, de multe ori mințea și fura de la prieteni și colegi pentru a putea să-și cumpere droguri. Permanent, mințea și șeful, pretinzînd că e bolnavă, deși în realitate, nu era chiar așa. Asta pînă într-o zi cînd a luat mai multe pastile, somnifere, pentru că nu putea adormi. 
Și de aici începe povestea. Brigit, văzînd flaconul de pastile lîngă pat și că Rachel nu se trezește, a sunat la spital. Iar cînd i s-a zis că e dependentă de droguri, a deranjat-o, pentru că după cum afirmase și ea, „era o fată din pătura de mijloc a societății, fusese educată la mănăstire, iar droguri nu luam decît în scop recreativ. Și, cu siguranță, oamenii dependenți de droguri erau mult mai slabi.” Poate așa și este. Dar chiar și așa, nu iei droguri în... scop recreativ. :)
A fost internată la o clinică de dezintoxicare, unde, Rachel credea că e o „fermă de sănătate” cu jacuzi, masaje, vedete.  Citise o „grămadă despre Cloisters și părea un loc minunat. Mă și vedeam petrecînd ore întregi înfășurată într-un prosop din alea mari. Visam la camere pline de abur, la o saună, la masaje, la tratamente cu iarbă de mare, la alge și alte chestii din astea. Mi-am jurat că o să mănînc o mulțime de fructe. Și o să beau găleți de apă. Cel puțin opt pahare pe zi. Ca să se ducă totul din mine, să mă purific. Ar fi fost bine să trăiesc o lună și ceva fără să beau nimic fără droguri.”
Dar pînă la urmă s-a dovedit o dezamăgire pentru ea. Acolo fusese internați oameni simpli: unii dependenți de alcool, alții dependenți de mîncare, alții de droguri ca și ea. Și toți au acceptat să fie internați la clinică doar ca să le facă pe plac cuiva.
Prima ei reacție cînd i-a văzut pe ceilalți alcoolici și dependenți de diverse alte substanțe a fost „bieții nenorociți”.
Dar, a acceptat situația în care s-a aflat și a tratat-o ca atare. S-a obișnuit cu regimul de la clinică, a făcut parte dintr-o echipă în care trebuia să facă micul dejun la toți, participa la ședințele de terapie și... a reușit pînă la urmă să facă față cerințelor. Ședințele de grup la care participa și Rachel au speriat-o la început. Deși ele făceau parte din tratamentul de recuperare a dependenților de droguri și chiar alcool. Josephine, era terapeutul. Deși era dură în ceea ce privește clientul, totuși, reușea să-l aducă pe drumul cel bun.
Autoare, Marian Keyes, reușește de minune să trateze problema drogurilor. E o carte ce conține mult adevăr. E o carte ce merită a fi citită. O recomand. Chiar dacă are aproape 700 de pagini. Nu o să vă plictisiți de ea.

Sursa imaginii: www.elefant.ro