Se afișează postările cu eticheta România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta România. Afișați toate postările

marți, 9 iunie 2015

Sabina Brândușe: „Mă bucur de ceea ce mi se întîmplă”

Actriță și om minunat. Pe Sabina Brîndușe o poți vedea în distribuțiile telenovelelor românești, Iubire ca în filme, Băieți buni și Războiul sexelor. Mi-a plăcut cum joacă și a devenit una din actrițele preferate.  Am decis să o iau la întrebări în ceea ce privește activitatea ei, respectiv ce planuri are.

De unde vine pasiunea pentru cinematografie?
Pasiunea pentru cinematografie s-a născut subit, odată
cu primul meu rol într-un film (serial), “Băieți buni” (Pro Tv). Am avut norocul de a întâlni un regizor, pe Bogdan Bărbulescu, care-și făcea timp pentru a lucra cu actorii și care m-a făcut să prind încredere. Până în acel moment, filmul era un vis pe care nu îndrăzneam nici măcar să mi-l formulez.

Ai jucat în telenovelele „Iubire ca în filme” și „Războiul sexelor”. Ce ne poți spune despre industria telenovelelor din România?
Nu mă pot pronunța, este un subiect cu care nu mai sunt în contact. Dar, ca actriță care s-a regăsit în distribuția acestor seriale, pot spune că ele reprezintă un bun prilej de exersare a talentului, un antrenament de care am avut nevoie la început de drum.

Cu ce impresii ai rămas de la prima telenovelă la care ai filmat?
Am rămas cu impresia că făceam parte dintr-un proiect de proporții, un proiect în care se investea mult timp – 6 zile de filmare pe săptămână, 14 ore pe zi, multă muncă, foarte mulți bani, un proiect
în care fiecare minut de întârziere costa. Am înțeles rolul și importanța fiecărui om care alcătuia echipa, în jur de 150, dintre care: peste 100 actori, 2 regizori, asistenți de regie, producători,
scenariști, operatori, scenografi, mașiniști, sunetiști, costumiere, stiliști, catering. Am lucrat cu profesioniști în domeniu, cu actori mari și am rămas cu o rigoare și cu o disciplină indispensabile
unui actor.

Cum crezi, care e viitorul telenovelelor în România?
Nu sunt la curent cu producțiile din ultima lungă perioadă, însă, senzația este că și-au trăit punctul culminant și pică într-un con de umbra.

Ai accepta să joci în vre-un film/telenovelă?
Depinde de genul filmului și de alte aspecte: regizor, scenariu, distribuție, numărul de proiecte în care sunt implicată…

Mai faci teatru? Cu ce te lauzi în acest sens?
Da, în ultima perioadă numai asta am făcut: am jucat în spectacolul “Dom Juan” (direcția de scenă - Victor Ioan Frunză, scenografia- Adriana Grand), am făcut împreună cu doi colegi (Rareș Lucaci și Alex Unguru) un spectacol de teatru independent, “Declick”, pe care l-am jucat atât în București, cât și prin țară, iar de trei săptămâni lucrez la spectacolul “Revanșa”, în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Ce îți este mai aproape de suflet: teatrul ori cinematografia?
Nu pot să fac un clasament pentru că pendulez între ele, în funcție de proiectul la care lucrez.

Veți mai juca în telenovele?
Eu știu ce-mi rezervă viitorul? :)

Ai jucat în „Ghost Rider 2-Spirit of Vegeance”. Ce ne poți spune despre această experiență?
Da, am jucat în două producții americane și am avut ocazia să le fiu parteneră lui Nicolas Cage, în “Ghost Rider- Spirit of Vengeance” și lui Steven Seagal, în “Absolution”. M-am bucurat să
descopăr doi profesioniști, nu niște “staruri”; mi-am satisfăcut curiozitatea referitoare la felul în care decurge o zi de filmare la o astfel de producție cinematografică, dar și asupra modului în care
se derulează castingul. Pe lângă asta, am simțit mai mult respect și mai multă considerație pentru munca și pregătirea mea.

Filmul „California Dreamin” a fost premiat la Cannes. Ce emoții ai avut?
Emoțiile și bucuria au fost amestecate cu părerile de rău legate de dispariția lui Cristi Nemescu
(regizorul si co-scenaristul filmului) și de faptul că după ani de zile în care a pregătit turnarea lung-metrajului, n-a apucat nici măcar să-l vadă în variantă finală.

Cu ce proiect te mîndrești cel mai mult din cariera ta la moment?
Cu proiectul la care lucrez acum (spectacolul „Revanșa”, în regia lui Vlad Cristache, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț), pentru că mă găsește mai pregătită și mai încrezătoare ca oricând. Fiecare rol, fiecare atelier, workshop și master-class, fiecare experiență, relație și întâlnire a contribuit la dezvoltarea mea profesională și toate astea mă fac astăzi să fiu mai stăpână pe meseria mea.

Ce ne poți spune despre proiectul Ideo Ideis?
Ideo Ideis este cel mai mare festival național de teatru tânăr, se întâmplă în Alexandria- singura reședință de județ care nu are nici teatru, nici cinematograf. Ideo Ideis este o tabăra de teatru, un loc de
întâlnire al liceenilor din toate colțurile țării, o revelație pentru toți cei care ajung acolo, o sursă de
autocunoaștere (prin intermediul masteclass-urilor, a atelierelor de actorie, dramaturgie, coregrafie, muzică și ritm, scenografie, educație vizuală- toate susținute de nume mari în domeniu), dar și o „platformă” de mentorat.

Mass-media obișnuiește să facă referință la viața personală a actorilor, care de multe ori, poate fi și un fals. Tu cum reaționezi la știri… mai puțin plăcute la adresa ta?
Până acum nu am fost subiectul unor astfel de știri. Dar, cu siguranță, n-ar fi o bucurie.

Ce planuri ai în viitor?
Nu am planuri, m-am educat să nu-mi mai fac. Alegând o meserie liberală, am ales și un stil de viață aflat sub semnul întâmplării, al schimbărilor de ultimă oră. Nu susțin că este liniștitor, căci îmi lipsește stabilitatea, dar mă bucur de ce mi se întâmplă.


Mulțumesc pentru interviu și mult success în viitor.


Să fie! Mulțumesc și eu!



Surse foto: www.facebook.com, http://ideoideis.ro

joi, 24 iulie 2014

Concertul lui Julio Iglesias ori cum m-a prins ploaia în București


22 iulie 2014. Concertul lui Julio Iglesias în București. Firește că mi-am luat bilet. Trebuie să recunosc că asta a fost prima dată cînd mi-am luat bilet la un concert în București. Ce să mai... Deși a fost o investiție dacă post spune așa, pînă la urmă plăcerea costă.
În fine, deși nu am fost prea stresată cu evenimentul în sine, totuși, impresiile sunt mult mai bune în ceea ce privește concertul lui Iglesias susținut în București în comparație cu cel din Chișinău. A fost mai deschis cu publicul, a cîntat piese mai bune și  chiar a fost pus pe șotii. Deși l-am văzut la concert acum 2-3 ani, totuși, vîrsta îți lasă amprenta pe interpret. Probabil că mai are și niște probleme de sănătate căre îl afectează oarecum.
A cîntat live, avînd orchestra în spate, patru back-vocaliste hot și sexy în spate, dintre care una era de culoare și un cuplu care a dansat 2-3 tangouri.
Sala a fost plină pînă la refuz, deși cu o oră înaintea concertului a plouat torențial în București. M-a udat toată, practic. Dar chiar și așa, nu a reușit ploaia sa-mi strice buna dispoziție. Ș-apoi ce nu faci tu pentru ceva ce îți place la nebunie. Doar plăcerea costă! Ori ploaia a fost un semn de bun-venit pentru mine că am mers în București pentru prima dată în viața mea?
După cum spuneam public a fost; de toate vîrstele: de la mic la mare veniți din mai toate colțurile României (sincer am impresia că eu eram unica din Republica Moldova). Dacă e să fac o comparație între publicul din București și cel din Chișinău... aș avea ce să spun. Dacă în București publicul a fost mai animat în ceea ce privește emoțiile revederii lui Iglesias, păi în Chișinău lumea a venit îmbrăcată la patru ace. Recunosc că au aplăudat și au fost entuziasmați de concertul acestuia dar... Cred că asta a fost prima dată cînd m-am convins că moldovenii noștri pun așa mare accent pe haine la evenimente mondene.


Ei, pînă la concert am avut ceva timp liber pentru plimbare prin București. E oraș drăguț pînă la urmă. Am mers pe un bulevard central și în final am mers într-un local unde chelnerii nu sunt așa egoiști în materie de meniuri cînd vine vorba de clienți. Fiecare client are meniul lui în timp ce la noi... un meniu la patru clienți. Și, totuși, cele mai bune clătite sunt la Chișinău ;)

Totodată în România am remarcat două fapte ce merită a fi luate în considerare:
1. drumuri naționale de calitate. Am putut ațipi pe drum și citi o carte de circa 600 pagini. Drumul a fost lin și ușor.
2. am făcut un popas la un restaurant. Era un restaurant 100% românesc cu mîncare tradițională românească, muzică românească și chelneri îmbrăcați în haine naționale. Pînă și vasele erau autentice. E un mod bun de a promova valorile naționale românești. În acest context, cred că noi, moldovenii avem încă de învățat. În orașele și localitățile mai mari se poate face ceva în acest senst pentru cursele lungi, mai ales cei cu pasageri. S-ar face bani buni pe seama asta, plus că am putea să ne promovăm. 
Personal, am observat că străinii care vin în Moldova le place mîncarea tradițională și tot ce e autentic. Așa că...