Se afișează postările cu eticheta arta mexicană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arta mexicană. Afișați toate postările

luni, 16 noiembrie 2015

Simboluri alimentare mexicane

Despre „Tex-mex” știm că descrie bucătăria hibrid, la limita dintre Mexic și Texas. În cadrul ei regăsim rețete tradiționale mexicane, cu influențe spaniole, dar recunoaștem clar și aportul bucătăriei americane. Tex-mex are la bază o tradiție culinară străveche, cu toate acestea este o bucătărie modernă și foarte populară oriunde în lume. 
Unul dintre cele mai întîlnite alimente în bucătăria mexicană este porumbul. Cu o istorie de 8000 de ani în ținuturile mexicane, porumbul nu este doar un ingredient din bucătărie, ci un adevărat element complect, al acestei culturi: tulpina, frunzele, rădăcinile, totul este folosit. Un exemplu este „tamales”, un piure de porumb învelit în frunzele aceleiași plante și prăjit. Băștinașii au dedicat acestei plante, un zeu (Centeocihuatl) și o zeiță (Xilanen), celebrați și azi, sub o formă diferită, „adaptată” la creștinism. Astăzi veți întîlni porumb în toate bucătăriile și cămările de pe cuprinsul Mexicului, dar mai ales în Sud. 
Nu există masă mexicană fără tortillas. Se coc niște lipii de făină de porumb, dar nu orice făină de porumb, ci una din boabe fierte în apă și calc, numită „masa harina”.
Un ingredient nelipsit în bucătăria mexicană este fasolea pe care o veți fiartă în „olla” sau prăjită în untură, în „refrito”.
Cu mai mulți sau mai puțini sîmburi, în funcție de cît de iuți îi doriți, chili nu sunt aici doar iuți, ci au savori specifice, dimensiuni variabile, care uimesc ochii și papilele gustative ale profanului: ancho, mulato, morita, guajillo, pasilla, chipotl, jalapeño, etc. Înainte  de a-i cumpăra e bine de știut că fiecare specie și nuanță hotărăște gustul.
Notabile mai sunt și roșiile din salsa, sosurile și mîncărurile de pește și vită, tomatillos (roșii verzi), flor de calabaza adică mugurii de floare de dovleac, romeritor și epazote, mirodeniile și pepitas, sau ați uitat de sîmburii de dovleac?

(H)arta în bucătărie
În Mexic, mîncarea se caracterizează în primul rînd prin aromă: scorțișoară, cuișoare, coriandru, chimen, măghiran, chili. Fiecare regiune aduce tradițiile ei culinare. dintre toate, se remarcă Puebla, Yucatan, Veracruz, Oaxaca. 
Călătorul nu ar trebui să se oprească doar la burrito, enchilada, tacos și fajitas atunci cînd își propune să străbată această țară din punct de vedere culinar, ci trebuie să caute puțin mai departe de arome și gusturi ale preparatelor mexicane.
La două ore sud de Ciudad de México este locul unde a fost preparat primul sos „Mole”. Se zice că, odată” călugărițele din „Ordinul Santa Clara” au vrut să impresioneze niște oficialități, care, într-una din zilele secolului XVII, se întîmpla să treacă prin Puebla. Și-au golit cămara și au pus totul într-o cratiță mare: mirodenii, condimente, ciocolată, ardei iuți (ancho, pasilla, mulato, chipotle), alune de pămînt, migdale, cacao, zahăr, scorțișoară, sare, frunze de avocado, cam treizeci de ingrediente cu totul. Le-au fiert înăbușit cîteva zile, nu ore, și l-au servit cu carne de curcan. Și azi călugărițele fac cel mai bun Mole, dar îl găsiți și de-a gata, sub forma de cubulețe ssu praf, la chioșc și chair la supermarket.
Bucătăria din Puebla este o combinație între specificități aztece și spaniole. În Yucatan, patria maiașilor, turistul obosit de iuțimea din chili își poate găsi pacea pailelor gustative într-un sos ceva mai domesticit, pe bază de fructe, achiote, spre exemplu. Portocale, usturoi, chimen, semințe de annatto și piper, totul peste pollo pibil sau cochinita pibil, adică peste carne de pui sau porc, copată în frunză de banană. Nu lipsesc nici fructele de mare, nici guacamole și nici peștele. Se spune că bucătăria din Yucatan ar fi prima de tip „fusion” din istorie, în ea se regăsesc elemente mayase, hispanice, caraibiene și franțuzești. Aici se află cel mai faimos și bine restaurat sit mayas, Chichen Itza, un calendar astronomic din piatră, una din minunile lumii!
Undeva mai la vest, la același golf, este locul unde a fost inventată La Bomba... și vanilia! Acuyo sau hoja santa, roșiile și avocado, helado (un fel de milk-shake) sunt alte specialități cu care se laudă jarocho, bucătăria din Veracruz. Ananasul și trestia de zahăr au venit din Caraibe pe vapoarele spaniolilor; portughezii au adus arahidele pentru sosurile care însoțesc carnea și peștele.
În Oaxaca, cafeaua se lasă să fiarbă ore în șir cu zahărul și scorțișoara. O versiune îndulcită a sosului Puebla este mole Oaxaqueno (cu banane). Nu ați văzut nimic din sudul Mexicului, dacă nu ați admirat figurinele de lemn artesania și vasele negre de lut din San Bartolomeo de Coatepec și dansurile Zapotec.
În valea Oaxaca, arheologii au descoperit zece specii de ardei, vechi de 1500 de ani, ceea ce demonstrează că bucătăria, ajunseseră încă de atunci la un nivel înalt de dezvoltare.
Dacă v-ați așezat la masă, la micul dejun, vi se va propune huevos roncheros – ou prăjit servit cu
tortilla și sos de roșii condimentat; huevos a la mexicana  omletă cu sos de roșii; Chilaquiles – tortilla prăjită în sos de gogonele, servită cu brînză, carne de pui și smîntînă; caf de olla – cafea cu scorțișoară și zahăr negru. 
Pe la ora 13.00 vine un prînz bogat compus pozole – supă de porc, carne de pui sau curcan cu sos mole (sos brun), tamales – porumb cu brînză sau legume și carne, gătite în frunze de porumb sau de banană și menudo – supă din burtă de vacă. Din mîncărurile cu fructe de mare, numite, mariscos, puteți alege camarones al mojo de ajo – crevete cu usturoi și unt, filete de pescado – file de pește cu sos alb, ceviche – aperitiv cu pește marinat în suc de lămîie, usturoi, ceapă, chile și roșii. 
Desertul ar putea fi un flan (caramel), mangos flameados – mango flambat, pastel de queso – prăjitură cu brînză, helado – înghețată.
Tequila este din partea casei. Originară din Jalisco, această băutură are la bază o plantă numită Agave cactus, asemănătoare ananasului. Puteți opta pentru bere, vin, sau cocktailuri locale: margarita și sangria.

Sursa: Simbolurile alimentare mexicane. În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008, pp. 7-16.
Sursa imaginii: sanatate.bzi.ro 

marți, 6 octombrie 2015

Muzica și dansul mexican

Statuia lui A. Lara, în Madrid
În sufletul fiecărui mexican zace un muzician. Cele mai renumite și familiare melodii sunt rancheras, interpretate și cîntate de obicei de către muzicieni mariachi, cu viori, trompete și o mulțime de instrumente asemănătoare chitarei. Unele dintre aceste melodii, care vorbesc depsre dragostea pierdută și despre înfrîngeri, datează dinaintea de Revoluția mexicană, cînd muzicienii cîntau balade despre războaiele din regiunea de nord. Filmele cu Charro (cowboy mexican) dintre 1930 și 1940 a răspîndit muzica ranchera în toată țara, iar compozitorul José Alfredo Jiménez a creat o mulțime de cîntece noi pentru repertoriul mariacilor. Apariția radioului, a cinematografiei și televiziunii a răspîndit cîntecele mariacilor în toată țara, pînă cănd a devenit emblemă națională. A crescut și popularitatea muzicii regionale, iar mexicanii au început să aprecieze marimbas din Chiapas și romanticul bolero al compozitorului Augustín Lara, care au adus cu sine senzualele ritmuri din Veracruz. 
Baladele pasionale și pline de sensibilitate stau la baza celor mai multe melodii interpretate în Mexic. Interpretarea pasională a făcut-o pe Lola Beltrán (19362-40, 1996) regina muzicii ranchero, începînd cy anul 1950, în timp ce María Félix a purtat cu ea versurile romantice ale baladelor tropicale pe plajele din Acapulco în anii ‘captivînd lumea artistică internațională cu ritmurile din Mexic. Interpreții de balade din zilele noastre, Juan Gabriel, Luis Miguel și Alejandro Fernandez, au reinterpretat vechile melodii favorite, îmbogățindu-și repertoriul și încîntîndu-și fanii.
Grupul de pop-rock Maná și trupa de rock alternativ Café Tacuba sunt foarte cunoscute în afara Mexicului. Lilia Downs, versatila cîntăreață din Oaxaca, a interpretat cîteva melodii de pe coloana sonoră a peliculei „Frida” (2002), unul dintre filmele nominalizate la Premiile Oscar. 

Dansul în Mexic, datează încă de pe vremea culturilor indiene și înseamnă mai mult decît La Macarena. Măștile de căprioară și florile sunt elemente care caracterizează ritualurile importante precolumbiene, ce presupune sacrificarea căprioarelor spre binele poporului. În prezent, dansatorii costumați în căprioare și alții care îi reprezintă pe Iisus și Fecioara se reunesc pentru a apăra biserica de oamenii răi, în dansuri elaborate care au loc în tot ținutul. În toată țara există numeroase grupuri de dans folcloric, iar cele mai bune pot fi găsite în zonele turistice. Copiii dansează în piețele mari ori mici și concurează pentru un loc în trupele de profesioniști. Una dintre cele mai bune trupe este condusă de Amalia Hernández, din Ciudad de México, la Palacio de Bellas Artes. 
Orice iubitor al dansurilor mexicane ar trebui să privească costumele. Dansul folcloric mexican a apărut în anii 1800. În San Lusi Potosí se dansează huapango, o varintă de fandago spaniol. În Veracruz se dansează danzón, de origine cubaneză. Chiar și cel mai frumos dans mexican, el jarabe tapatío (dansul pălăriei mexicane), provine de la mestizos. Statele Oaxaca, Michoacán,, Yucatán, Jalisco, Chiapas și Veracruz sunt recunoscute pentru dansurile folclorice.



Sursa: Muzica și dansul mexican. În: ONSTOTT, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, pp. 48-49.
Sursa imaginilor: www.wikipedia.org

duminică, 13 septembrie 2015

Arta mexicană

Inspirată deopotrivă de teme spaniole și băștinașe, arhitectura mexicană barocă denotă o pasiune pentru bogăție. Unele trupe de dans au readus în zilele noastre mișcările din dansurile prehispanice, în timp ce cultura mestizo transpare din dansurile locale - fiind o îmbinare între instrumentele și pașii de dans ale imigranților și sensibilitatea mexicanilor.
Arhitectura
Înainte de cucerirea spaniolă, cele mai vechi orașe, dar și centrele de ceremonii din Mezoamerica se asemănau cu orașele moderne. Templele și palatele încadrau o piață principală numită zócalo, aflată în centrul orașului. Pe de o parte se afla o biserică, iar de cealaltă, cele mai importante clădiri publice, inclusiv sediul adminstrației locale. Clădirile importante erau decorate cu picturi murale elaborate și sculpturi în piatră. Gusturile și tehnicile europene au influențat arhitectura Mexicului începînd din secolul al XVI-lea, cînd cuceritorii spanioli au folosit băștinașii pe post de sclavi la ridicarea palatelor și a bisericilor, construite din piatra templelor ruinate.
În ce privește construcțiile, spaniolii și-au concentrat eforturile în zonele populate, unde forța de muncă era ușor de exploatat. În perioada de început a epocii coloniale, bisericile și mănăstirile au printre primele concepute în stil preponderent european. Multe dintre cele mai frumoase catedrale au fost ridicate pe parcursul mai multor secole și conțin elemente din stilurile baroc, gotic și plateresc, dar și cu influențe mexicane. Pentru ornarea catedralelor au fost folosite arcuri butane, gargui, vitralii și tavane din lemn, sculptate în stil Mudejar.
În prezent, orașele coloniale, cum ar fi San Miguel de Allene, din Guanajuato, sunt considerate moșteniri moșteniri istorice naționale de către UNESCO. Mănăstirile impresionante ca mărime din Querétaro și Oaxaca au fost restaurate, iar unele dintre cele mai frumoase haciendas din Yucatán găzduiesc acum hoteluri de primă clasă.Arhitectura mexicană modernă încorporează elemente de design introduse de constructorii prehispanici, coloniali și mexicani. Primul zgîrie-nori mai important din Ciudad de México, proiectat de către Leonardo Zeevaert, a fost ridicat în anul 1956, în apropiere de Palacio de Bellas Artes, în stil art nouveau. Juxtapunerile de stil nou și vechi pot fi regăsite și în lucrările arhitectului Pedro Ramirez Vásquez, care a proiectat Museo Nacional de Antropología, din Park Chapultepec. O îmbinare asemănătoare elementelor naturale cu cele fabricate este caracteristică și clădirilor elegante proiectate de arhitectul de origine germană Mathias Goeritz. Cel mai influent arhitect din sec. XX a fost Luis Barragán (1902-1988). Art arhitect de succes este Ricardo Legorretaf (născut în 1931). Colaborarea dintre arhitecții Ricardo Legorreta și Luis Barragán a dat țării Hotelul Camino Real din Ciudad de México, cu pereți și nișe vopsite în roz-aprins, galben-auriu și mov-închis. Arta
În anul 790, artiștii mayași au decorat zidurile Templului din Bonampark, din sud-estul regiunii Chiapas, cu scene murale înfățișînd bătălii dure sau tablouri armonioase ale familiei regale. În jurul anului 1150 î. Hr., sculptorii olmeci au cioplit în bazalt capete rotunde, de dimensiuni impresionante, iar în ce privește picturile rupeste descoperite în Baja California, acestea au o vechime de 5.000 de ani. Sosirea conchistadorilor spanioli a schimbat semnificativ arta mezoamericană. Biserica catolică a devenit forța dominantă în viața de zi cu zi. Sfinții și Fecioarele au înlocuit zeii și zeițele. Arta religioasă a sec. XVI a înlocuit pictura murală și sculpturile cu forme șerpuite, deși artiștii indieni nu și-au uitat niciodată complet originile. Cei mai buni pictori mexicani au studiat în Sevilla și Florența, iar arta în perioada viceregală mexicană avea tonuri europene. Pe măsură ce au apărut artiștii criollo și mestizo, în sec. XVII, arta mexicană a început să capete o savoare distinctă. Fecioada din Guadalupe cu piele închisă la culoare, care se spune că i-a apărut conveertitului indian Juan Diego, în 1531, a fost doar o invenție pur mexicană, care s-a răspîndit peste tot în țară. Mexicanii s-au inspirat din istoria lor veche, iar pictorii au început să creeze scene în care erau înfățișați războinici spanioli și azteci în luptă.
Prima școală oficială din Mexic, Real Academia de las Bellas Artes, a fost înființată în capitală, în anul 1731. Sculptorii și pictorii europeni au avut însărcinarea să îi instruiască pe artiștii mexicani. Portretele lui José María Estrada (1830-1862) și picturile peisagistice, ce a înfățișat cu pricepere lacurile și vulcanii din Valea Mexicului sau cactusul candelabru din Oaxaca. Cele mai bune opere pot fi admirate la Museo Nacional de Arte din Ciudad de México. Sub dictatura lui Porfirio Díaz, care idolatriza tot ce provenea din Europa, mexicanii școliți în stil european au început să fie tot mai prezenți. În timpul acestei influențe europene, În timpul acestei influențe europene,, artiții mexicani s-au folosit de impresionism, simbolism și art nouveau pentru a încadra temele mexicane. Artiștii tineri se concentrau pe nedreptățile dictaturii și cereau revitalizarea culturii mexicane. Gerardo Murillo (1875-1964), unul dintre cei mai influenți pictori și intelectuali ai vremii, a protestat față de influențele europene din Mexic, schimbîndu-și numele de familie Atl, care în dialectul aztec Nátuatl, înseamnă „apă”. Lucrările lui constau în mare parte din peisaje. O mare parte dintre cei mai renumiți artiști din Mexic au studiat cu Atl, care a fost și lider spiritual. El a propus pentru prima dată ideea, la începutul anilor 1900, de acoperire a clădirilor publice cu picturi murale ale artiștilor plastici mexicani, dar revoluția din 1910 i-a amînat planurile. Acest episod a consilidat pasiunea tinerilor artiști față de țara lor și mai ales dorința de a crea opere de artă pur mexicană. În anul 1921, ministrul educației, José Vasconcelos, i-a cerut lui Atl să realizeze cîteva opere de artă picturi murale (acum distruse) la Escuela Nacional Preparatoria. În anul 1922, Vasconcelos a inițiat mișcarea muralistă, care a dominat scena artelor timp de aproape 50 de ani. Diego Rivera (1886-1957) și José Clemente Orozco (1883-1949), au început să înfățișeze istoria Mexicului pe pereții celor mai importante clădiri din țară, fiind pictate teme precolumbiene, Cucerirea spaniolă și revoluția, în niste storyboarduri masive.Muraliștii, care aveau ca temă principală politica, au devenit imediat cei mai renumiți artiști din Mexic. Artiștii mexicani ai secolului XX-lea erau devotați conceptului de mexicanidad, adică celebrarea originilor, a mediului natural înconjurător și a moștenirii culturale. Picturile lui Diego
Frida Kahlo și Diego Rivera
Rivera înfățișează mexicanii în toată splendoarea și demnitatea lor. Soția lui Rivera, Kahlo (1907-1954), cunoscută pentru autoportrele ei, obișnuia să se îmbrace în costume naționale splendide. Antonio M. Ruíz (1895-1964), un pictor mai puțin cunoscut, se concentra pe scenele din viața de zi cu zi, adesea pline cu umor. Lumea din afară a început să aprecieze arta mexicană, odată cu apariția lucrărilor muraliști. Sursa: Arta. În: Onstott, Jane. Mexic. București, Adevărul, 2010,  pp. 38-44.
Sursa iamginii: www.wikipedia.org