Se afișează postările cu eticheta cultură britanică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cultură britanică. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 octombrie 2016

Filmul Tenis cu moldovenii

Iată așa un film, Tenis cu moldovenii.
Filmul este bazat pe fapte reale. Tony Hawks a ajuns prima dată în Republica Moldova în urma unui pariu. El trebuia să învingă la tenis selecționata Moldovei de fotbal. Așa încep aventurile scriitorului
englez pe tărâmul mioritic.
Privind acest film, îmi trezește niște amintiri așa, ciudate nu știu cum. Așa sumbră era Moldova noastră de parcă zici că e filmat încă de pe vremea lui Papură-Vodă. Autobuzele alea... apartamentul unde a stat Tony, covoarele de pe pereți, paharele din care băuse chefirul și scepticismul lui Tony de a bea chefir, taxiurile alea sovietice și galbene. Accentul moldovenilor cînd vorbesc engleză e culmea, dar mă rog, asta e partea a doua. Deși filmul ăsta face o imaginea cam negativă Republicii Moldova și te face să-ți fie rușine de unde ești... Presupun că străinii care au privit acest film, s-au interesat și ce prezentăm noi ca țară, unde ne aflăm și tot restul.
Dar e plăcut că în acest film au fost incluși și actori moldoveni. Cine ar putea să reprezinte cultura moldovenească, accentul și alte lucruri specifice dacă nu tot un moldovean?
În fine. 
E un film cu mult umor, chiar dacă e și mult umor negru. Deși sunt abateri de la carte, vă recomand să priviți acest film. Cei care nu au citit cartea - vă recomand să o citiți mai întîi.
Pentru cei care nu au fost niciodată în Moldova - realitatea s-a schimbat. Este diferență întresfîrșitul anilor 90 și prezentul.

Trailer-ul poate fi văzut aici. Vizionare plăcută!
Dar și lectură plăcută!

Sursa imaginii: zpatiu.wordpress.com

luni, 11 ianuarie 2016

Termenele limită și afacerile la britanici

Punctualitatea este importantă pentru britanici, dar nu este o obsesie. Ei nu suportă oamenii care se grăbesc permanent, cu un ochi lipit de ceas. Sosirea cu o întîrziere de cîteva minute la o întîlnire programată este, în general, acceptabilă; încearcă cel puțin să ajungi la clădire și să fii în căutarea liftului la ora fixată. O întîrziere de cincisprezece minute pînă la treizeci de minute nu este exagerată pentru majoritatea întîlnirilor neoficiale. Termenele-limită sunt însă sacrosante. Depășirea unui termen este acceptabilă doar în cazul în care a fost luată la cunoștință cu mult timp înainte de cealaltă parte.
În ceea ce privește prînzul de afaceri dacă întîlnirea a fost programată între orele 11:00 și 12:000 și este așteptat să dureze pînă după ora 13:00, s-ar putea să fii invitat la masa de prînz, chiar dacă această posibilitate nu a fost menționată anterior. Și ar fi nepoliticos să suni și să întrebi: „Luăm prînzul împreună?”).
În general, britanicii preferă să separe timpul de lucru de cel liber și de aceea le displace ideea de a combina masa cu afacerile. Mulți nu suportă mai ales ideea micului dejun de afaceri și a ceaiului de afaceri. Cina de afaceri este, de obicei, o ocazie de a cunoaște mai bine partenerul decît de a purta negocieri. Nu există interdicții speciale privind consumarea băuturilor alcoolice la prînzul și cina de afaceri.
Întîlnirile trebuie programate cu cît mai mult timp în avans și cîteva telefoane sunt necesare pentru a stabili ora exactă a întîlnirii. Anunță partenerii britanici de cît timp crezi că vei avea nevoie. Evită să dai impresia că ai de gînd să fii cel care  conduce întîlnirea. Lasă-i pe britanici să dețină avantajul terenului propriu.

10 principii de urmat la întîlnirile de afaceri
1. Sosește cu cîteva minute mai devreme, pentru a avea timp pentru discuții introductive – nimic prea personal.
2. Începe ședința cu cîteva minute după ora fixată. Nu da impresia că te grăbești.
3. Prezintă-te și prezintă-ți însoțitorii, menționînd funcțiile, responsabilitățile și motivele de participare. 
4. Fă o scurtă trecere în revistă a subiectului,
5. Descrie ceea ce speri să realizezi, atît în ziua respectivă, cît și în decursul timpului.
6. Păstrează o atitudine formală, dar destinsă. Fii eficient, dar nu brutal sau dominator.
7. Lasă timp suficient pentru întrebări și comentarii.
8. La final, rezumă ceea ce consideri că s-a realizați în direcția în care par să se îndrepte lucrurile.
9. Trece în revistă acțiunile și termenele care revin ambele părți.
10. Întocmește o notă sau un memorandum care să rezume întîlnirea.

Alte sfaturi
1. Eticheta strîngerii mîinilor. Nu fi dezamăgit de puțin energetica strîngere de mîini britanică. Nu are legătură cu persoana ta. Britanicii consideră o strîngere de mîini puternică, fermă, ca fiind prea americană și de aceea o evită.
2. Evită contactele fizice. Atingerea este o manifestare de familiaritate și britanicii nu renunță ușor la rezerva lor. O bătaie pe spate sau un braț pus în jurul umerilor cuiva, mai ales, în public, îi va face pe mulți britanici să se simtă stînjeniți.
3. Nu săruta niciodată o femeie britanică într-o ocazie de afaceri. Chiar și un sărut inocent, care nici nu stinge practic obrazul, va fi considerat un gest îndrăzneț.
4. Nu vorbi tare sau mult. Străinii sunt de multe ori priviți ca fiind zgomotoși și vorbăreți. Vorbește pe un ton scăzut, controlat.
5. Nu fixa cu privirea. O privire directă în timpul unei discuții deafaceri este potrivită, dar britanicii sunt tulburați de fixarea îndelungată a persoanelor.
6. Respectă-ți rîndul la coadă. Pentru britanici este natural să aștepte răbdători pentru a le veni rîndul și oricine încalcă acest obicei este considerat un mic infractor. 
7. Fii atent la gesturile pe care le faci cu mîna. Semnul de salut făcut cu două degete în „V” de la victorie sau ridicarea a două degete într-un restaurant pentru a arăta chelnerului că are de servit două persoane sunt considerate gesturi vulgare, echivalente cu ridicarea gestului mijlociu în alte țări. Dacă te afli în restaurant, asigură-te că mîna este ridicată cu palma spre chelner.
8. O problemă de cavalerism. Cedarea locului în autobuz sau metro unei alte persoane (unui bătrîn sau unei femei gravide) va fi pentru ceilalți o dovadă a faptului că ești străin. Gestul tău poate fi considerat o dovadă de superioritate de către cunoștințele cu care călătorești (care nu s-au gîndit niciodată să cedeze locul).
9. Ridicarea în picioare în momentul prezentării. Dacă cineva intră într-o sală de ședințe, urmărește atitudinea gazdei pentru a vedea dacă trebuie să stai în picioare sau nu. În mod obișnuit, te vei ridica dacă este o persoană căreia îi vei fi prezentat; dacă nu, vei rămîne așezat.
10. Poziția picior peste picior. Femeile își vor încrucișa gleznele, nu genunchii. Urmărește fotografiile reginei.



Sursa: Timpul. În: Harper, Timothy. Pașaport Marea Britanie. București: RENTROP & STRATON, 2000, pp. 51-68.
Sursa iamginii: www.adevarul.ro

miercuri, 30 decembrie 2015

Zece reguli de aur ale britanicilor

În lumea afacerilor, ironia moderată și autocritica ușoară pot fi în avantajul străinilor.

  1. Nu fi convins că o tranzacție se va încheia doar pentru faptul că pare logică și esti sigur că este în avantajul partenerului britanic.
  2. Nu presupune că „poate” înseamnă „da” sau că un „da” spus azi va însemna „da” și mîine. Unii britanici vor spune orice pentru a evita explicațiile și confruntările la nivel personal; ei pot prefera să dea informații în scris. „Sunt surprins că...” sau „Chiar ați...” sunt modalități subtile de sugerare a dezaprobării.
  3. Nu te lăsa sedus de aparența plăcută a britanicilor - îmbrăcăminte, accent, farmec și educație. Amintește-ți că te afli departe de reperele tale culturale.
  4. Solicitările de informații speciale, detaliate, nepublicate despre o anumită firmă pot părea indiscrete, mai ales dacă britanicii consideră că negocierile nu au avansat suficient pentru ca tu să ai nevoie de informațiile respective.
  5. Dacă spui că vei face un anumit lucru (vei veni la o anumită dată, vei trimite anumite informații prin fax), respectă-ți promisiunile.
  6. Nu spune și nu face lucruri care te-ar face să te simți jenat dacă le-ai face acasă. Specificul afacerilor poate fi diferit, dar nu chiar în asemenea măsură.
  7. Nu critica lucruri pe care nu le înțelegi - cum ar fi monarhia, sistemul claselor sociale, jocul de cricket sau orice aspect al manierei britanice de a face afaceri.
  8. Evită o atitudine prea familiară. Ceea ce pentru tine pare a fi un zîmbet, rîset sau entuziasm normal, poate fi interpretat de britanici ca fiind agresiv. Așteaptă ca britanicii să fie cei care inițiază o conversație personală:  chiar întrebările legate de școala pe care au urmat-o sau volumul afacerilor pe care le-au făcut în SUA anul trecut, pot fi privite ca fiind indiscrete. Reține că britanicii au un puternic sentiment al intimității.
  9. Abține-te de la utilizarea unor expresii „cît de curînd posibil” sau „rezultat final”.
  10. Nu zăbovi pe teme legate de felul în care lucrurile merg mai bine în firma sau în țara ta. Nu vorbi prea mult despre tine sau despre vechile tale afaceri, indiferent cît ai fi de dornic să impresionezi. Riști să fii considerat un lăudăros și mult prea guraliv. 
Cadourile oferite partenerilor de afaceri
Cadourile nu sunt un aspect obișnuit al afacerilor în Marea Britanie. Dacă se oferă un dar, acesta trebuie să aibă legătură cu afacerea respectivă: o mostră, de exemplu, o umbrelă sau un stilou purtînd emblema firmei tale. Dar să încarci pe cineva cu echipamente reprezentative, inscripționate, la o primă întîlnire, poate fi interpretată ca prezumțioasă, ca mită sau ca simplă nechibzuință. Dacă o relație de afaceri avansează pînă la punctul în care se discută despre familie, este admis să oferi mici cadouri legate de profilu afacerii, pentru copii; producătorii de echipamente sportive pot aduce cîteva tricouri de baschet, pe cînd un editor poate dărui cărți pentru copii. Dacă afacerile se întrepătrund cu vizite făcute în timpul liber, micile cadouri oferite gazdelor sunt binevenite. Florile sunt o alegere potrivită pentru invitația la cină, cu condiția să nu fie trandafiri, care sunt rezervați pentru ocaziile romantice.

Sursa: Zece reguli de aur ale britanicilor. În: Pașaport Marea Britanie. București, RENTROP & STRATON, 2000, pp. 48-50.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Orașul Londra, capitala Marii Britanii

Nimeni nu a surprins mai bine îne fascinația Londrei decît Samuel Johnson, doctorul care avea un leac literar aproape pentru orice: „Cînd un bărbat e plictisit de Londra, e plictisit de viață, deoarece în Londra există tot ce-ți poate oferi viața”. Există puține orașe care să ofere o varietate de priveliști și sunete, puține locuri care să aibă posibilitate de a satisface practic orice capriciu. Londra este un cadou, așa că acceptați-l și bucurați-vă de el.
Piața plină de porumbei numită Trafalgar Square este un punct de plecare bun. Așezată în inima Londrei și fiind una dintre cele mai impresionante piețe publice din lume, a fost construită în anii 1830 și 1840 de către Sir Charles Barry în memoria amiralului Lord Nelson și a victoriei sale asupra lui Napoleon de la Capul Trafalgar din 1805. Piața este un pentagon în stil clasic înconjrată de fațade albe, elegante și dominată de Coloana lui Nelson, de 50 înălțime și de patru lei de bronz. 
Oamenii de afaceri lucrează la est; principalele centre comerciale se află la vest; imperiul spectacolelor din West End se află la Nord; iar palatele guvernamentale Whitehall și Westminster se întind spre sud, de-a lungul Tamisiei. 
Piața Trafalgar este un nod al transporturilor, traversat de o duzină de linii de autobuz și de cinci rute de metrou. Piața este și scena sărbătoririi anuale a Anului Nou din londra și e martora demosntrațiilor politice mai bine de 100 de ani. 
De-a lungul flancului nordic al Pieței Trafalgar se află Galeria Națională (deschisă zilnic; miercuri pînă la ora 20:00, închisă duminică, intrare liberă). Fondată în 1824, galeria a devenit una din cele mai reprezentante și cuprinzătoare coelcții din lume, cu o listă a creațiilor de la Leonardo și Rembrandt pînă la El Greco și Van Gogh. 
După colț, înființată în 1856, se află superba Galerie națională a portretelor. Prezentînd și ilustrînd istoria britanică, aceasta conține acum figurile a mai bine de 9000 de britanici faimoși și organizează adesea expoziții foto. 
La nord-est de Piața Trafalgar începe labirintul străzilor înguste și al aleilor numit Convent Garden. Aici aexistat un fel de piață mai bine de 300 de ani, însă numele provine de la grădina mănăstirească ce ocupa zona pînă la Actul de Distrugere al lui Henry al VIII-lea. În centrul Covent Garden-ului se află o piață pavată cu piatră cubică avînd superbe piețe făcute din sticlă și oțel, construită în anii 1830 pentru a adăposti standuri de flori, fructe și legume. 

Sursa: Centrul Londrei. În: Marea Britanie: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ‘93, 2000, pp. 121-129.
Sursa imaginii: www.albtourism.ro

duminică, 8 noiembrie 2015

Localurile britanice

Cel mai bun local din Anglia este The Moon Under Water (Luna de sub ape) și se ascunde pe o stradă
laterală dintr-un orășel vechi industrial nu departe de Manchester. El are o atmosferă nedefinită datorată, în parte clienților, care sunt majoritatea oameni obișnuiți ce nu vin doar pentru bere ci și pentru conversație, și în parte arhitecturii și mobilierului său victorian distinctiv, mahonului negru, oglinzilor de ornament și steclei gravate, șemineurilor din fier turnar și tavanului pătat în galben-brun de nicotină.
În baruri există jocuri (aruncare de săgeți) și mîncare simplă și bună la prețuri care ar falimetna orice restaurant. Există chelnerițe care îi știu pe toți după nume și o încîntătoare grădină unde vara clienții beau la umbra platanilor, în timp ce copiii lor se joacă la o distanță decentă pe topogane și leagăne.
Există cîteva reguli de bază bine definite pentru a avea un local bun. În cartea de temelie a băutorului de bere englez, anualul Ghid al berii bune, autorul Michael Jackson scria: „Într-un local bun, cea mai mare atenție este acordată băuturii și în mod special berii. Sociabilitatea de ambele părți ale barului se află pe al doilea loc. Un local bun încurajează legăturile sociale și nu este dominat de cercuri restrînse. Un local bun are un proprietar atent și receptiv, nu unul grăbit sau arogant. Într-un local bun, indiferent de restul serviciilor oferite, există totdeauna un bar (preferat două) pentru a servi clienții care vor doar să bea și să pălăvrăgească fără să fie distrași sau inhibați de un decor predominant, spectacole gălăgioase sau de dineuri deranjante.”
Majoritatea localurilor au cel puțin 2 baruri: „barul public”, care este unul comun și „barul select”. Pot exista diferențe de de cîțiva pence între prețurile băuturilor, toate localurile sunt obligate prin lege să-și afișeze liste de prețuri. Se spune că barul public este pentru băutori înrăiți, în special bărbați, sau pentru muncitori în salopete murdare. Barul select are fotolii confortabile și aici femeile pot ieși seara.
Cuvîntul „pub” local este o prescurtare a denumirii de „casă publică”, semn că primele localuri erau simple locuințe private unde proprietarii făceau bere și o vindeau la intrare peste tejgheaua din camera de zi. Pentru a anunța că vinde bere, proprietarul agăța un semn pe care nu scria „Bere”,, deoarece țăranul saxon obișnuit nu a ajuns niciodată să știe carte, ci era reprezentată o prăjină cu un butoi din brad în vîrf. 
Anglia nu duce lipsă de localuri, fiecare pretinzînd că este „cel mai vechi pub din țară”, cu toate acestea, există unul care are mai multe atuuri decît celelalte, numit Călătoria spre Ierusalim, și săpat în piatra de temelie a Castelului Nottingham, existînd cu siguranță de pe vremea cruciadelor din secolul al XIII-lea, de unde își are numele. 

Sursa: Localuri: În: Mare Britanie: ghid complet. București, Editura Aquila ’93, 2000, pp. 92-94.
Sursa imaginii: www.manchestereveningnews.co.uk

marți, 6 octombrie 2015

Activitățile recreative britanice

Deși trăiesc pe o insulă vestită pentru vremea sa rea, britanicilor le place să petreacă mult timp în natură – în grădinile lor sau în căutarea unor experiențe mai energice în natură. De aceea este misterios că ei  preferă golful baschetului și alpinismul gimnasticii.

În afară de grădinărit, cea mai populară activitate de recreere a națiunii este mersul pe jos – sau hoinăritul, cum îl numesc ei. În timpul Revoluției industriale, muncitorii din orașele poluate din nord au luptat pentru dreptul de a hoinări prin zonele rurale în timpul liber. Astăzi Asociația hoinarilor și grupurilor afiliate au aproape 200000 de membri și cîștigă bătălii împotriva proprietarilor care ridică garduri de sîrmă ghimpată, ară cărările sau cer abolirea istoricelor drepturi de trecere. Orice autoritate turistică locală poate da informații despre drumețiile atractive din zonă. Și cicliștii sunt avantajați. Marea Britanie a sărbătorit Mileniul prin brăzdarea țării cu rute cicliste de la Elgin pînă la Eastbourne și de la Fishguard pînă la Felixstowe. Rutele sunt o combinație de cărări fără trafic și de drumuri, uneori înființate în locul liniilor ferate scoase din uz. 

Cei mai rezistenți pot face schi în Scoția la Cairngorms, surf și scufundări în West Country, zbor cu parapanta în orice zonă de coastă sau deluroasă, iar călăria se poate pratica peste tot. Mulți britanici consideră că cea mai bună cale de a ieși din naturăă este să pescuiască în cel mai apropiat curs de apă.


Sursa: Activitățile recreative. În: Marea Britanie: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ’93, 2000, pp. 91-92.
Sursa imaginii: www.friends-of-nature.ca

duminică, 27 septembrie 2015

Despre limbile străine și utilitatea lor

O altă limbă înseamnă o viziune diferită asupra vieții. 
Federico Fellini

Poate altă viziune nu, dar cunoștințe mai bogate cu siguranță da. Dacă știi o limbă străină, ai acces la cultura țării respective, poți citi articole la o anumită temă, comunica cu alți vorbitori ai limbii respective, îți oferă posibilitatea de a cunoaște mai multe lucruri, de lecturare a cărților autorilor din țara aia și tot așa mai departe.
Deși o limbă străină se studiază încă din școală, din păcate nu  profităm la maxim de această posibilitate. Deși, aici depinde și de profesor, cum reușește să cîștige încrederea și dorința pentru învățarea limbii străine pe care o predă.


Atunci când vorbești cu un om într-o limbă pe care o înțelege, atunci vorbele tale ajung la mintea lui. Dacă, însă, îi vorbești în limba lui natală, atunci cuvintele tale ajung la inima lui. 
Nelson Mandela

Deși am studiat limba franceză din clasa a doua, din păcate nu o știu la perfecție. În clase primare nu îmi plăcea, între timp am reușit să o îndrăgesc, iar în clasele VIII-IX, am avut norocul de a avea un profesor foarte bun. Din păcate doar doi ani de zile. Și asta, încă, la o limbă străină. Nu că la alte materii nu am avut parte de profesori buni. 
Filmele englezești incluse în grila de emisie a posturilor de televiziune m-au făcut să îndrăgesc limba engleză. Deși nu o știu la perfecție, e „ok” și așa. Și mă ajută în multe lucruri.  Deși, îmi pare rău că nu o știu mai bine. Nu știu de ce, consider cunoașterea unei limbi străine un atu în viața noastră. Ai nevoie să știi o limbă străină, cel puțin, la nivel de comunicare.

Mai ales de cei tineri. Care au la moment mai multe posibilități decît cei trecuți de o anumită vîrstă.

Nu știu de ce, dar așa mi-e straniu lipsa de cunoștințe a unei limbi străine a unei limbi de circulație internaționale. Recent fusese o situație în care un vorbitor de limbitor de limbă italiană avea nevoie de o informație; văzînd că persoana nu înțelege ce și cum încearcă altfel - întreabă în engleză. În încercarea de a oferi o informație relevantă, tipa a murmurat ceva sub nas, încît am impresia că nici ea nu a înțeles ce vroia să zică. :) :/
Am intervenit. I-am dat informația de care avea nevoie.

Soarta!

Dar e ironia sorții că așa exemplare, care nu știu o limbă străină, au un sentiment de invidie pură față de persoanele care știu. Deși nu ți-o zic direct în față, printre cuvinte înțelegi frustrarea lor că tu știi și ele nu. La fel, că ești un pic mai bună decît ea sau el. Iar dacă mai ai și un avantaj în sensul ăsta... cu atît mai mult.


Sursa imaginii: costel.info


joi, 3 septembrie 2015

Teatrul britanic


West End din Londra nu este totdeauna locul unde poți găsi perlele artei dramatice. Tradiția tine atît de teatru, cît și de interpretare. Oricum, West End este locul unde companiile aspiră să-și organizeze reprezentanțiile deoarece acolo sunt banii. Pentru a fi pe gustul tuturor, impresarii organizează musicaluri, remake-uri și piese noi. Ca rezultat, persoane creative cum ari compozitorul Andrew Lloyd Webber, precum și dramaturgul Alan Ayckbourn au devenit faimoși și bogați.
Shakespeare este cu siguranță încă viu. Compania regală Shakespeare, cu sediul în Stratford-upon-Avon și la Barbican în Londra, se află sub conducerea noilor regizori cum ar fi Deborah Warner Și Katie Mitchell. Puterea teatrului este scoasă în evidență prin ridicarea cortinei pentru a treia generație de mari familie de mari actori, Cusak Redgrave și Richardson, în timp ce tradiția tradiția companiilor de teatru independente, după cum s-a făcut de Ziua lui Shakespeare, a fost reintrodusă de Ian McKellen și Kenneth Branagh.

Producții notabile pot fi cu regularitate la Young Vic, Gate, Almeida și Royal Court, locul de origine al piesei Privește înapoi cu mine și pepinieră de dramaturgi radicali cum ar fi David Hare și Caryl Churchill.
Coloana vertebrală a teatrului britanic se află însă în companiile din provincie. Manchester Excange, Leicester Pheonix, Glasgow Citizens‛ și Edinburg Traverse sunt reputate.
La Fringe Festival din Edinburg din august se adună numeroși actori și comici pentru a-și expune noile creații. La începutul anilor ’90, existau predicții sumbre cu privire la industria britanică de film. Dar aceasta a revenit datorită succeselor de unor filme ca Patru nunți și o înmormîntare și Gol pușcă, precum și datorită infuziei de capital din profitul obținut de la loteria națională.

Treptat, televiziunea nu numai că a unit prăpastia între film și teatru, dar a și dus dramaturgia în noi zone interesante. Canalul 4 și BBC-ul au finanțat ecranizări care altfel n-ar fi fost niciodată făcute. Uneori acestea sunt prezentate și la televizor și la turnee, cum ar fi piesa lui Peter Greenaway Contractul omului secetei. Altă prezentare ar fi cazul eranizării de pe Granada Television, Piciorul meu stîng, care a adus starului acestuia, Danirl Day-Lewis, aprecieri internaționale.  

Sursa: Teatrul dramatic. În: Marea Britanie: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ’93, 2000, pp. 79-80.
Sursa imaginii: www.partyearth.com

luni, 20 iulie 2015

Cafeaua britanicului și meseria de bibliotecar

Presupun că în ultimul timp am observat cu toții prezența străinilor în Chișinău. Vin fie în interes de afaceri, fie în scop turistic. Mă rog, în fine...
Astăzi, a fost o situație mai deosebită și mai neașteptată. Adevărul e că eu nu lucrez într-un departament relații cu publicul și ceea ce urmează să zic ar putea fi o părere nu tocmai corectă. Lucrez la o bibliotecă publică și am fost rugată dacă pot spune așa, să merg la colegii de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova să iau niște cărți. Ok. Toate bune și frumoase pînă aici. Deși sunt o angajată a biblioteci, evident că am acces la toate cărțile posibile și imposibile. La cea națională merg în situații din astea excepționale, doar dacă la noi nu e cartea de care ai nevoie sau dacă te roagă cineva. 
După ce am trecut de toate formalitățile necesare Bibliotecii Naționale, așteptam să mi se aducă cărțile necesare. La un moment dat, se apropie un britanic, cu doua cafele în mîine și ne servește; într-o limbă română amestecată cu engleza zicînd că într-o mînă ține o cafea și cealaltă capucino, dar și foarte încurcat și un pic emoționat aș zice. Observînd deja că e britanic i-am zic că poate să... speak in English. S-a luminat la față cînd am început să vorbesc pe limba lui. Probabil că nu a avut de-a face cu prea mulți moldoveni vorbitori de engleză (nu că m-aș lăuda acuma eu cu engleza mea). Deși i-am zis politicos că nu e cazul să-și facă griji, a insistat. Am luat deja cafelele, mulțumindu-i. I-am dat o cafea și colegei de la Națională, zîmbind și aceasta la rîndul ei.

Mda! 

E pentru prima dată cînd mi se întîmplă așa ceva. Nici nu știu de cîte ori se întîmplă situații de genul ăsta. Indiferent de ce naționalitate e tipul/a. Adevărul e că în Occident, opinia publică are și o altă părere despre bibliotecari și ceea ce fac ei. De aici poate și gestul britanicului. La noi, în schimb, ce se întîmplă? Toată lumea crede că noi, bibliotecarii stăm toată ziua citind ziare, reviste și cărți, le dăm respectiv le luăm de la utilizatorii de bibliotecă. Și încă primim bani degeaba. Atunci cînd ești întrebat unde lucrezi?, unii îți fac o privire de parcă zici că am ucis un om (sau ceva de genul). E depășita faza asta cu părerea pe care o are lumea. Lumea s-a schimbat. Respectiv s-a schimbat și biblioteca. Serviciile de biblitoecă s-au schimbat și modernizat. Fișa postului a bibliotecarului mai presupune și altceva decît... „cititul cărților toată ziua și datul cărților”. Nu mai are rost să zic acuma ce s-a schimbat că oricum nu o să credeți și nu o să înțelegeți prea multe, dar chiar și așa, o să vă gîndiți în mintea voastră „ce e așa mare lucru să faci aia sau aia?”
Dar gestul britanicului a fost plăcut. Unul mai mult sau mai puțin memorabil. Iar părerea moldoveanului referitor la meseria de bibliotecar, probabil va rămîne mult timp înrădăcinată în stereotipurile țării. Și încă te va întreba „ție chiar așa tare îți place să lucrezi la bibliotecă?” 
(Poate da, poate nu. Hwo knows?)

miercuri, 8 iulie 2015

O călătorie în Marea Britanie (I)

Britanicii sunt mîndri de solidaritatea lor pe timp de război dar, pe timp de pace, se bazează pe un sistem de diviziune socială. Ei sunt faimoși pentru toleranță și pentru simțul umorului, și totuși, așa cum observa scriitorul Paul Gallico: „nimeni nu poate fi mai calculat în grosolănia sa decît britanicul,
ceea ce îl uimește pe american, care nu înțelege insulta fină și nu poate oferi în schimb doar un abuz” Cei mai apropiați vecini ai britanicilor sunt la fel de uimiți ca și americanii. André Maurois își avertizează compatrioții: „În Franța este nepoliticos să nu termini o conversație; în Anglia este nechibzuit să o continui. Acolo nimeni nu te va învinui pentru tăcere. Dacă nu ți-ai deschis gura de trei ani, ei se vor gîndi: „Acest francez e un tip simpatic și tăcut”. Deoarece Britania este o insulă, oamenii de aici și-au păstrat imaginea de burlaci în ciuda mariajului lor cu Uniunea Europeană. Pentru că nu a mai fost invadată de aproape 1000 de ani, Britania rămîne profund individualistă.
Scoțienii sunt văzuți de englezi drept „aspri”, deși această părere ar putea fi contestată într-un local zgomotos din Glasgow. Nemulțumirea principală a scoțienilor este că parlamentul de la Londra îi tratează ca cetățeni decategoria a doua, în special cînd e vorba de politica economică. Asta nu înseamnă că scoțienii nu pot coopera cu englezii cînd au nevoie de ei: etica muncii și ingeniozitate scoțienilor au jucat un rol major în crearea Imperiului Britanic. În anul 1997 scoțienii au votat pentru a-și întemeia propriul parlament în Edinburg, ceea ce le va da o doză de independență.


Galezii li se par englezilor un grup mult mai omogen decît ei înșiși; exuberanți, calzi și afectuoși, dar destul de șmecheri și guralivi. În Țara Galilor, oamenii nu sunt deloc omogeni. Cei din nord, care mai vorbesc galeza, se uită cu dispreț la cei din sud al căror sînge e mult mai amestecat și ale căror obiceiuri se crede că sunt prea anglicanizate. Indiferent că preferă engleza sau galeza, majoritatea galezilor sunt extrem de vorbăreți. 



Sursă: Caracterul britanic. În Marea Britanie: ghid complet. Oradea, Editura Aquila '93, 2000, pp. 15-20.
Sursa imaginilor: www.canal2.mdwww.traveleuropa.ro