Se afișează postările cu eticheta dansuri latine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dansuri latine. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Dansul spaniol flamenco

Flamenco este o fereastră deschisă spre sufletul Andaluziei

Geniul jazzului Miles Davis spunea: „Uneori cînd ascult flamenco, cad în genunchi”. Flamenco sensibilizează întreaga lume, însă complexitatea sa muzicală și adîncimea emoțională sunt rareori înțelese. Flamenco este o formă artistică sincretică înrădăcinat în folclorul din sudul Spaniei. Valurile de emigranți dinspre orașele sudice din ultimii 40 de ani și apariția masivă a școlilor de dans în întreaga Spanie și-au lăsat amprenta în toată sofisticarea sa, flamenco rămîne popular. Artiștii și simpatizanții săi provin de la periferiile  societății, unde experiențele vieții i-au învățat să fie extrem de independenți, mîndri, sceptici și împart un profund sentiment al suferinței. Versurile vizează direct emoțiile. Rădăcinile flamenco-ului pătrund pînă în trecutul îndepărtat. Hedoniștii tartessani (sec. IV-VI î. Hr.) despre care se crede că ar fi venit din Africa, erau renumiți pentru muzica și dansul lor primitiv, iar în timpul romanilor, dansatoarele din Cádiz și-au făcut un nume pentru virtuozitatea ritmică și senzualitatea îngemănată cu lascivitatea. Grecii i-au adăugat tiparul oriental al cîntecelor religioase bizantine.
Muzicanții profesioniști încă dinaintea venirii lor în Spania în secolul XV, țigani au fost catalizatori vitali în procesul de creare a flamenco-ului. Pe măsură că țiganii au învățat cîntecele populare din sud, au adăugat ritmuri complexe, sunete expresive și simțul acut al suferinței. În secolul XVIII, flamenco a prins rădăcini și în orașele de sus, de vreme ce persecuția țiganilor a devenit mai puțin acută. Din anii ’70, călătorii au început sp dea peste flamenco la  Cádiz, Xeres și Sevilla.
Cîntecul rămîne principala formă de expresie a flamenco-ului. Vocile sunt întunecate și plîngărețe, răgușite și profunde. Cîntăreții sau cantadores trec de la șoapte grave la strigăte muzicale intense și alunecă în cîteva secunde de la notele cele mai acute pînă la cele mai grave.
Două stiluri muzicale timpurii, avînd rădăcini țigănești rămîn astăzi fundamentale. Unul este seguiriya, cel mai tragic stil de cante jondo sau muzică profundă, care exprimă neliniștea în fața disperării. Tiparul său ritmic ilustrează complexitatea flamenco-ului: fiecare vers al strofelor formate din cîte 4 versuri are 7 silabe, exceptîndu-l pe al treilea, care are 11 și pe care este altoit un ritm de 12 note muzicale. Al doilea stil muzical ca vechme, larg practicat astăzi, soleá, a generat  mai multe variante decît oricare altul. Un al treilea grup de stiluri muzicale, tonas, este un exemplu de supraviețuire a vechiului cîntec flamingo dezgolit pînă la esența sa de vocile pure.
Dansul flamenco a apărut ca fuziune a unor forme mai timpurii, printre care dansurile populare și bolerourile de la curte. Dansul flamenco a filtrat cu alte forme, dînd naștere unor versiuni teatrale hibride.
Începînd cu anul 1950, flamenco a cunoscut un public mai larg prin intermediul acelor café cantantes cu mici scene improvizate. În aceste café cantantes s-a produs transformarea evoluțiilor de muzică și dans care a dus la forma actuală, în care fiecare artist iese în față pentru a evolua solo. Tot aici chitara și-a intrat în propriile drepturi. 
Din motiv că țiganii și cîntăreții populari andaluzieni au evoluat împreună în café cantantes, intersectarea stilurilor a dat naștere unor noi forme, care au rămas baza repertoriului de flamenco. Astfel paleta s-a lărgit, incluzînd fandango cu toate variantele sale malaguenas, granaiñas și cîntecele de minerit. 
Deși a fost trecut cu vederea de industria muzicii, de topurile radiofonice și de politica culturală a guvernului, flamenco a dat dovadă de o remarcabilă flexibilitate și vitalitate. În anii ’20, cînd intelectuali ca Federico Garcia Lorca considerau că flamenco era o formă artistică aflată pe moarte, s-a dezvoltat mitul conform căruia doar flamenco are autentic. În realitate, încă din timpul primelor tîrguri de animale, artiștii plătiți i flamenco-ului au fost și inovatorii lui, de exemplu în noile forme de dans cum sunt seguiriya, martinete sau rondeña, inventate de dansatori individuali, cum este Antonio. O influență a venit din partea lui Carmen Amaya (1913-1963), al cărui joc din picioare a revoluționat atît dansul femeilor cît și al bărbaților. A fost imortalizată în filmul Los Tarantos (1962), versiune țigănească a filmului Romeo și Julieta.  Figurile de azi se împart în două grupuri: cei care s-au reîntors la flamenco, avînd o pregătire – Juaquín Cortés ori Antonio Canales – și alții Joaquín Grilo sau Eva a Yierbabuena încearcă să extindă grațiile.
Flamenco prezentat în zilele noastre a fost modelat nu doar de artiști, ci și de spațiile de desfășurare a spectacolelor. În sud, există festivaluri de vară în aer liber în piețele, arene și stadioanele orășenești andaluziene, iar bienalul de toamnă din Sevilla este privit ca o sărbătoare a flamenco-ului de cea mai bună calitate. În Andaluzia, încă mai există cîteva sute de peñas, în care poți intra ca musafir cu plată.
În Madrid, considerat a fi capitala acestei arte, poți întîlni flamenco întregul an. Este locul de naștere al flamenco-lui nuveo. Între timp, Barcelona a dat naștere unor artiști de flamenco, extrem de talentați.
Un dans flamenco dansat în Sevilla, vedeți accesînd linkul https://www.youtube.com/watch?v=XNhfV_53W7A

Sursa: Flamenco. În: Spania: ghid enciclopedic. Oradea, Editura Aquila '93, 2012, pp. 101-105.
Sursa imaginii: www.amorflamenco.co.uk

miercuri, 18 martie 2015

Aurelia Prodan: "Încerc să mă fac cunoscută prin intermediul elevelor mele"

Vă propun un interviu cu Aurelia Prodan, profesor de dansuri sportive și dansuri populare. De unde vine pasiunea pentru dansuri dar și cu se mîndrește, citiți mai jos.

De unde vine pasiunea pentru dansuri?
Pasiunea pentru dans a fost cultivată pe parcursul vietii. La început, impus ca un sport, de mic copil și maturizata la nivel de pasiune și job.

De la ce vîrstă ai început a dansa și unde?
De la vîrsta de 5-6 ani, în clubul de dans popular Focușor.

Studiile… unde le-ai făcut?
Daca mă întrebi de studii coregrafice, le-am facut doar în detrimentul sălilor de dans, cu ajutorul coregrafilor și a profesorilor de dans, cărora le mulțumesc enorm și în cadrul colectivelor de dans din care faceam parte. Studiile superioare le-am facut în alt domeniu, la fel legate de arta frumosului.

Ai un studio/sală a ta? Unde se află și care e prețul pentru un abonament lunar?
Din păcate încă nu am reușit să-mi organizez un studiou propriu de dans, recurg la săli închiriate și la ajutorul colegilor de breaslă. Abonamentul lunar costă între 300-400 lei și la moment mă aflu în sala de la Centrul de Cultură din Chișinău.


Faci și ore particulare?
Fac și ore particulare la cerere.

Ai participat la careva competiții naționale și internaționale? Ce ne poți spune în acest sens?
Am participat la diverse concursuri, cu colectivele în care am activat.

Cum  reușești să te faci cunoscută?
Încerc să mă fac cunoscută prin intermediul rețelelor de socializare (http://ok.ru/profile/462184522308 şi https://www.facebook.com/pages/Kolping-Dance/162975577139920?fref=ts), prin ieșirile pe scenă și cel mai important, prin talentatele eleve care îmi duc faima mai departe.

Mai ai o echipă în spate ori lucrezi individual?
Pot să zic ca lucrez individual, deși uneori am parte și de asistente – antrenoare, care cresc din cadrul grupelor mele de dans.

Care sunt visele tale în materie?
Ca orice persoană visez la o sală de dans proprie, plină cu elevi dornici de a dansa, să fim mereu solicitați și nu în ultimul rînd, bine plătiți.