Se afișează postările cu eticheta istoria mănăstirii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istoria mănăstirii. Afișați toate postările

duminică, 1 octombrie 2017

Mănăstirea Saharna

 Complexul monastic Saharna şi rezervaţia naturală, ce se întinde pe o suprafaţă de 670 de hectare, sunt luate sub ocrotirea statului. Mănăstirea de călugări Saharna este aşezată între trei văi înguste, înconjurată de înălţimi stîncoase. În acelaşi defileu, spre apus de mănăstirea de astăzi, fusese mai înainte un schit numit Horodişte, având o bisericuţă în stâncă cu hramul Bunavestire. Pe la 1776 un schimonah, Vartolomeu Ciungul, venind din Rusia cu câţiva fraţi şi monahi şi schitul nelocuit, au reparat biserica şi chiliile şi s-au aşezat în ele. Proprietarul locului, Enache Hristoverghi Lazu, care locuia mai mult in Iaşi, a dăruit schitului 200 desetine de pământ. Între părintele Vartolomeu și fiica lui Enache Hristoverghi a avut loc o neînțelegere. Din scrisoarea acesteia adresată divanului din Iaşi, aflăm că moşiile Echimouţi și Saharna, dăruite schitului la 16 octombrie 1795 de stolnicul Enache Hristoverghi, i-au fost lăsate anterior drept zestre. După moartea tatălui, fiica cerea moşiile ce i se cuveneau.

Pe de altă parte, părintele Vartolomeu pretindea că aceste moşii aparţin schitului. Conflictul a fost aplanat prin cedarea acestor moșii în favoarea fiicei stolnicului, dar urmau să fie dăruite de bună voie o parte din moşii pentru nevoile mănăstirii. Până în 1795 părintele Vartolomeu a construit două biserici  de lemn: prima cu hramul Adormirea Maicii Domnului și a doua cu hramul Sfântul Nicolae, si câteva corpuri de chilii.
Potrivit informaţiilor oferite de arhimandritul Visarion Puiu stareţul Vartolomeu a trecut la cele veşnice în 1798, dar în scrisoarea amintită se menţionează că în 1804 acest stareţ era încă în viaţă, de aceea considerăm că următorul stareţ – Paisie – a administrat mănăstirea după anul 1804.
Pe vremea stareţului Paisie (1804-1818), s-a început construcţia bisericii mare de vară. Această biserică a fost sfinţită cu hramul Sfânta Treime în 1821, în vremea stareţului Tarasie(1818-1837). În 1837, în timpul stareţului Onisifor, a fost înnoit iconostasul.
Agentul financiar Alekse Kliuciarev din Kameneţ a trimis la 30 martie 1843 guvernatorului Basarabiei, Pavel Fiodorov, următorul demers: “Zilele acestea mi s-a spus că pe porţiunea de hotar ce desparte guvernământul nostru de Basarabia, în faţa satului Popenca din judeţul Balta (Podolia) se găseşte o mănăstire, al cărei nume nu mi l-au putut preciza, cu bogate lucruri vechi, pe care monahii nu le pot preţui. Năvălirile tătare asupra acestor locuri şi asupra Basarabiei au încetat demult, în locul lor însă au început năvălirile anticarilor, dacă nu cu forţa, apoi cu vicleşugul. Astfel un anticar din guvernământul nostru şi-a pus în gând să năvălească asupra acestei mănăstiri amăgind pe călugări cum o pofti, în care scop a şi trimis înainte cercetători.” Printre podoabele ce se păstrau în această mănăstire erau enumerate următoarele: o cruce mare de chiparos îmbrăcată în argint, un epitaf cusut cu aur şi pietre scumpe şi o evanghelie, îmbrăcată în aur şi argint. 
Guvernatorul a trimis această scrisoare arhiepiscopului Dmitrie Sulima, care a luat măsurile cuvenite, ca nimic clin lucrurile schitului să nu se înstrăineze.
În 1863, în vremea stareţului Serafim, a mai fost construită o biserică, cea de iarnă, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, cu un corp de chilii.
La începutul secolului al XlX-lea moşia mănăstirii era constituită din 160 desetine de pământ, o arie în câmp cu hambare, vii şi livezi pe diferite terase şi povârnişuri şi trei mori de-a lungul râului Saharna. În această perioadă la mănăstire s-a deschis o şcoală de agronomie, care a funcţionat timp de cinci decenii, precum şi un atelier de ceramică şi piese artizanale pentru arhitectura populară. Întemeietorul lor, N. C. Apostolopulo, decedat în anul 1901, îşi doarme somnul de veci sub o lespede de granit, în curtea mănăstirii.
În 1900, în vremea stareţului Iosif, au fost construite câteva încăperi de piatră, pentru moară şi magazii, iar în 1911, sub stăreţia ieromonahului Inochentie, au fost construite arhondaricul, depozitele pentru produse alimentare şi câteva chilii, în afara ogrăzii pentru fraţi.

Mănăstirea Saharna în perioada 1918-1923
De la întemeierea mănăstirii, în 1776, şi până în 1919 această mănăstire a fost condusă de 24 stareţi.
în 1918 in mănăstire vieţuiau stareţul protosinghel Sofronie Neagă, 11 ieromonahi, 4 ierodiaconi, 10 monahi şi 34 de fraţi.
Următorul stareţ a fost ieromonahul inochentie Postică, care în 1923 cârmuia o obşte compusă din 35 slujitori: 1 protosinghel, 4 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 9 monahi, 5 fraţi rasofori şi 11 fraţi de ascultare. Averea mănăstirii nefiind prea mare, era constituită din: 2 ha de vie, 5 ha de livadă, 1 ha de vatră neproductivă, 1  corp de case cu 2 nivele, 2 case cu un nivel şi o moară de foc.
Aici firul de informații și datese întrerupe. Nu avem nici o știre despre viața și activitatea acestei mănăstiri în  perioada imediat următoare şi până la desfiinţarea mănăstirii. Cercetarea acestei “pete albe’’ din istoria mănăstirii Saharna este îngreuiată de faptul că arhiva mănăstirii a fost distrusă o dată cu închiderea sfântului locaş. Ceea ce s-a păstrat prin cărţi, documente şi însemnări se află în prezent în diferite fonduri de arhivă.

Mănăstirii Saharna în perioada sovietică
Funcţionarea mănăstirii a fost întreruptă în 1964, când în locul călugărilor, care au fost alungaţi, în mănăstire a fost amenajat un spital pentru copiii cu handicap. Biserica Sfânta Treime a fost transformată în depozit al spitalului, iar biserica de iarnă – în club. În interiorul complexului monastic s-a zidit o casă şi o cantină pentru personalul şi pacienţii spitalului. Acesta a funcţionat până în 1990, când, la cererea credincioşilor satului Saharna, a fost redeschisă mănăstirea. Ansamblul monastic era devastat: biserica de vară fără podea, uşi şi ferestre; biserica de iarnă fără acoperiş etc. în stare mai bună s-a păstrat numai casa stareţiei, care se află mai la vale de biserică de vară.

Reînfiinţarea mănăstirii Saharna
Fiind în stare dezastruoasă, timp de un an mănăstirea a rămas pustie. La 19 aprilie 1991 a fost emis un decret mitropolitan privind reînfiinţarea Mănăstirii de călugări Saharna.
În primăvara anului 1991 călugării au început să caute resurse pentru reparaţia complexului monastic. Ei au reparat câteva chilii, pentru a se adăposti. În acest timp slujbele erau oficiate în biserica de iarnă, care a fost sfinţită în anul 1992. Sfântul locaş are formă pătrată, pronaosul e mic şi este despărţit de naos prin patru stâlpi care susţin cafasul. Plafonul este plat, având o pictură simplă. Pe acoperiş are 5 turle mici decorative.
În 1992 au mai fost reparate chiliile, trapeza, bucătăria, şi stăreţia. Pentru nevoile gospodăreşti în curtea mănăstirii a săpată o fântână.
Unul dintre primii călugări ai mănăstirii reînfiinţate a fost ieromonahul Neonil, trecut la cele veşnice în 1994, în vârstă de 82 ani. Acest preot a venit din România la mănăstirea Saharna, refugiindu-se în 1944, de la mănăstirea Rudi. Timp de doi ani acest cuvios părinte a fost duhovnicul mănăstirii Saharna, dar şi un vrednic dascăl pentru călugării de la mănăstirea Sihăstria, păstrând şi perpetuând astfel tradiţia autentică a vieţii călugăreşti.
O altă biserică a complexului monahal este cea rupestră, cu hramul Bunei Vestiri. Ea a fost reparată în anii 1991-1994. Cele 4 chilii săpate în stâncă, situate lângă această biserică, au fost reparate în 1997. În apropierea bisericii rupestre se află o peşteră îngustă în care, conform unei legende, s-a retras în schimnicie ieromonahul Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii.
Lucrările de restaurare a bisericii rupestre au fost finisate în anul 1994. În acelaşi timp, vieţuitorii mănăstirii au început să restaureze biserica de vară cu hramul Sfânta Treime. După reparaţie, între anii 1996-1998, biserica a fost pictată. Altarul a fost împodobit cu frescă în stil bizantin. Iconostasul bisericii a fost făcut de meşteri români din zona Bucovinei. în timpul restaurării, la tinda veche a bisericii, deasupra căreia se află turla clopotniţei, s- a mai adăugat un pridvor. Absida altarului este semicirculară, iar cele laterale sunt de proporţii mai reduse. De asupra naosului se înalţă o turlă.
În 1996 obştea, alcătuită din 20 de vieţuitori, cu ajutorul primit de la credincioşi a pornit construcţia chiliilor, destinate ieromonahilor şi ierodiaconilor din mănăstire. Pentru întreţinerea obştei, în 1991 mănăstirea a primit 10 hectare de pământ arabil.
Călugării desfăşoară o intensă activitate de asistenţă socială, sprijinind material şi spiritual pe cei săraci şi necăjiţi. în oraşul Rezina, în patru şcoli generale călugării predau ore de religie. Cea mai importantă realizare o constituie organizarea în 1998 a frăţiei “Cuviosul Macarie”, cu sediul la şcoala generală nr. 1 din Rezina, având drept obiectiv catehizarea, promovarea valorilor creştine şi revigorarea credinţei ortodoxe.
La mănăstire, slujba Sfintei Liturghii este oficiată în fiecare zi. Seara se slujeşte Vecernia cu Utrenia. În perioada posturilor se oficiază şi Miezonoptica cu Ceasurile, Obedniţa şi Acatistul zilei. Aceste slujbe se oficiază în două limbi – română şi rusă, pentru că mănăstirea este vizitată şi de credincioşi din Transnistria. La strană se cântă muzica psaltică şi liniară.
În fiecare dimineaţă, la ora 5, se slujeşte un Te Deum la moaştele Cuviosului Macarie. Cuviosul părinte a fost egumen şi duhovnic al mănăstirii Saharna. El s-a născut în 1888 şi, în vârstă de 12 ani, a venit la această mănăstire, unde a vieţuit şi a slujit până la 26 mai 1964, când a trecut la cele veşnice. Pentru viaţa lui curată şi plină de nevoinţe, dar mai ales pentru minunile lui şi aflarea moaştelor lui intacte, el a fost canonizat.

Mai multe imagini vedeți aici.


Sursa: Mănăstirea Saharna. În: Locașuri sfinte din Basarabia. Chișinău : Editura Alfa și Omega, 2001, pp. 85-87.
Sursa imaginilor: moldovenii.md

sâmbătă, 30 septembrie 2017

Mănăstirea Ţipova din raionul Rezina

Mănăstirea Ţipova este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe teritoriul Basarabiei. Ea este situată în apropierea localităţii Ţipova, săpată în stânca înaltă de pe malul Nistrului. Ansamblul monastic Ţipova reprezintă un impresionant muzeu. Pe piscul situat între râpa Blănăriţei şi Valea-Satului se păstrează ruinele unui orăşel mort, populat până la era noastră de triburi getice. Râuşorul Ţipova, coborând spre Nistru, formează numeroase cascade cu o înălţime de 10-16 metri.

Braniştea e unică prin diversitatea bogăţiei arheologice: sate şi orăşele străvechi, cetăţi, biserici, schituri şi cimitire sunt săpate în malul abrupt. Mănăstirea, ocrotită de stânca milenară, le-a servit moldovenilor veacuri la rând drept scut de apărare în lupta lor pentru libertate si independenţă. Mănăstirea uimeşte prin dimensiunile ei şi prin mulţimea de încăperi, unite prin treceri interioare.
Mănăstirea este alcătuită din trei complexe monastice. Primul complex, care include biserica cu hramul Sfintei Cruci şi câteva chilii, este cel mai depărtat şi greu accesibil. Se presupune că a fost înfiinţat în veacurile XI-XII. Al doilea complex include biserica Sfântul Nicolae, săpată n stâncă în veacurile XIV-XV, iar al treilea complex – datează din secolele XVl-XVIII şi ruprinde 18 încăperi, care sunt unite prin receri interioare. Biserica Adormirea Maicii Domnului este spaţioasă, cu pereţi tencuiţi şi o boltă semisferică ce imită cupola.
Există multe legende ce țin de înfiinţarea și funcţionarea mănăstirii de la Ţipova. Potrivit unei legende aici, în această mănăstire, şi-a sfârşit viaţa poetul mitologic grec Orfeu, iar mormântul lui se află într-o nişă de la poalele cascadei şi-l poţi recunoaşte după o lespede cu şapte găuri.

Repere istorice
Arhimandritul Visarion Puiu menţionează în lucrarea sa Mănăstirile din Basarabia, editată în 1919 la Chişinău: “Când şi de cine a fost înfiinţat acest schit, nu se ştie. Se presupune că acest schit, ca şi toate peşterile săpate în malurile Nistrului, a slujit creştinilor ca refugiu de frica tătarilor încă de prin veacul al XlII-lea. După ce vremile s-au liniştit, monahii au întemeiat schitul cu gospodăria de astăzi, îndeosebi după 1756, când pământul schitului a fost dă mit de către Radu Racovită mănăstirii Dobrovăt din judeţul Vaslui.” în 1776 schitul a fost reînnoit de monahul Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii Saharna, care, găsindu-1 părăsit, a reparat chiliile şi biserica.
La 1813 moşierul Ioan Sacherlaş a pretins mănăstirii o parte din pământul ei. Stareţul mănăstirii, ieromonahul Laurenţiu, s-a adresat cu o plângere mitropolitului Gavriil.
Schitul a fost desfiinţat în 1842. În acel an pământul îi este luat şi trecut mănăstirii Căpriana, iar schitul – lipit la mănăstirea Saharna.
Din alte izvoare aflăm date despre complexul monastic din deal, înălţat în 1828, în care s-a reînfiinţat actuala mănăstire.
Istoricul Zamfir Arbore, în Basarabia în secolul XIX, editată în 1898 la Bucureşti, relatează că pe atunci schitul Ţipova avea o bibliotecă bogată în cărţi româneşti din veacurile XVII-XVI1I. Obştea era compusă din 16 călugări, toţi români. Moşia schitului număra 420 desetine de pământ, din care numai 20 desetine erau cultivate, restul era pădure şi piatră.
O relatare amplă despre schitul Ţipova conţine şi monografia Bessarabia, tipărită în 1903, la Moscova: “Stânca de piatră scoate în relief spre râu numai faţadele, însăşi mănăstirea, biserica, 15 chilii şi trapeza sunt camuflate în interiorul malului. În stâncă e săpată si clopotniţa, care are patru clopote, cel mai mic cântăreşte 20 de funturi, cel mai mare — 6 puduri.”
Din 1842 până în 1919 schitul Țâpova a fost adminstrat de mănăstirea Sahanra. Biserica din deal a fost reînnoită în 1912, prin strădania mănăstirii Saharna, ieromonahul Inochentie. În 1919, sub conducerea arhimandritului mitrofor Sofronie Neaga, venit de la Saharna, schitul Țâpova devine independent.

În 1923 obştea era formată din 21 slujitori: 3 ieromonahi, 3 monahi, 6 fraţi rasofori și 8 frați de ascultare. S-a mărit şi averea mănăstirii: 2 ha de vie, 1 ha de livadă, 1 ha de grădină de zarzavat, 2 ha de vatră neproductivă.
În arhiva mănăstirii nu s-a păstrat lista stareţilor. Bătrînii din localitatea Ţipova îşi amintesc că în 1940 din biserica din stîncă a fost schimbat iconostasul vechi, cu icoane valoroase, dar nu se cunoaște soarta lor. În anii războiului mănăstirea Țîpova a fost parţial distrusă.


Mănăstirea Ţîpova în perioada sovietică

În 1949 ansamblul monastic a fost închis şi deposedat de pământ. Călugării s-au refugiat la alte mănăstiri.
Complexul monastic din deal a fost preluat de gospodoria agricolă din localitate. Biserica a fost transformată într-un depozit de tutun, iar schitul a fost jefuit şi distrus.
În 1988, cu sprijinul asociaţiei “Fenix”, sălile spaţioase din stâncă au fost restaurate şi transformate în expoziţii de obiecte de antichitate, găsite pe moşiile satelor Ţipova, Horodişte, Lalova. În octombrie 1990 Uniunea Jurnaliştilor din Moldova a donat 5 mii de ruble pentru restaurarea mănăstirii.
În 1990 o grupă de arheologi din Sanct-Petersburg, în urma unor săpături efectuate la schitul rupestru, au descoperit un schelet care datează de la sfârşitul veacului al XV-lea. Istoricii menţionează faptul că Ştefan cel Mare şi Sfânt de multe ori a vizitat aceste meleaguri, în timpul campaniilor sale împotriva tătarilor. O legendă afirmă că marele domnitor s-a cununat în această mănăstire cu una din soţiile sale, care după moarte a fost îngropată în acest loc sfânt. Arheologii au presupus că poate fi vorba de una din soţiile lui Ştefan, Maria Moşanca, ori Eudochia de la Kiev. Este doar o ipoteză, încă neconfirmată ştiinţific. Din nefericire, şansa elucidării acestei enigme este minimă, pentru că arhiologii ruşi, reveniţi în Rusia, au dus cu ei toate descoperirile făcute pe teritoriul nostru.


Reînfiinţarea mănăstirii Țîpova
În 1994 a fost reînfiinţată mănăstirea. Sub conducerea ieromonahului Andrei, numele de mirean Alexei Iascisen, şi cu sprijinul credincioşilor din împrejurimi, a început restaurarea bisericii Adormirea Maicii Domnului şi a două corpuri de chilii vechi. În 1995 obştea mănăstirii număra numai 2 călugări, iar în 1996 – 3 vieţuitori. Din această cauză renovarea complexului este dificilă.
Biserica Adormirea Maicii Domnului a fost restaurată numai în exterior. Ea are dimensiuni mijlocii. Planul este dreptunghiular, având absidele laterale în fonnă pătrată şi fiind puţin evidenţiate. Absida altarului este, de asemenea, pătrată. Biserica are o tindă, deasupra căreia se înalţă clopotniţa. Pereţii pe alocuri păstrează fresca veche, evidenţiind ornamentele florale.
După doi ani de activitate, în 1996, ieromonahul Andrei a fost transferat la o parohie în raionul Camenca. în locul lui în primăvara anului 1997 a venit ieromonahul Antim. Lucrările de reparaţie, au fost stopate. Toate slujbele se oficiază în limba română, fiindcă toţi călugării şi fraţii sunt români. în septembrie 1998 se aflau aici 2 călugări şi 7 fraţi de ascultare. Viaţa monahală a obştii este foarte simplă, iar rânduiala slujbelor adesea nu este respectată. Un oarecare venit aduce schitul rupestra, căci este vizitat de turişti din republică şi de peste hotare.

Mai multe imagini vedeți aici.


Sursa: Mănăstirea Țîpova. În: Locașuri sfinte din Basarabia. Chișinău : Editura Alfa și Omega, 2001, pp. 98-99.
Sursa imaginilor: moldovenii.md, crestinortodox.ro, ortodox.md