Se afișează postările cu eticheta nişte răspunsuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nişte răspunsuri. Afișați toate postările

miercuri, 30 noiembrie 2016

Moldovenii și plecatul la muncă în Europa

Moldovenii mai au încă dorința de a-și lua lumea în cap și să plece la muncă în țările europene și Rusia. Deja care și cum îl doare. Cei mai îndrăzneți și cei mai șmecheri pleacă. Cred eu. Dar și dacă ai deja pe cineva undeva peste hotare și ar putea să te ajute cît de cît. Iar cei plecați de mult timp într-o țară europeană, deja s-au stabilizat acolo si le e ușor să se descurce. Dar ce face unul care nu știe pe nimeni în Italia, Franța, Spania etc. chair dacă vezi tot felul de anunțuri de genul „Lucru legal în Europa”.
Din ce am mai citit eu prin presă, dar și din discuțiile cu unele persoane plecate în țările europene (Italia și Spania), deja și acolo e greu. Nu o să dau nume, dar o persoană de încredere mi-a zis precum că în Italia, unde ea stă deja de cîțiva ani bun „e greu deja de cîțiva ani... Lumea încearcă să mai facă sacrificii, să mai taie din cheltuieli, căci economia nu se ridică și nici nu se prevăd mari îmbunătățiri... Cunosc moldoveni care s-au și întors în Moldova  căci intrau în datorii ca să stea aici... De lucrat nu lucrau dar chirie, servicii comunale și de mîncat trebuie...”
Așa că, mă întreb dacă mai e cazul să te duci prin țări străine. De parcă te-ar aștepta cineva cu brațele deschise. Eu înțeleg că viața italiană, franceză, americană e mai bună decît cea din Moldova, dar oricum, cine te așteaptă acolo? Merită să faci așa un efort? Dacă tot ești pe cont propriu. Și asta pentru că, dacă e să o citez pe respectiva persoană, „eii, viață italiană, de parcă ar fi cevà ideal... 😏 probleme și aici, o țară care nu investește în tineri, familii, copii și deci viitor... Politicieni corupți și furători și aici, sistemul sanitar se înrăutățește din an în an și tot așa aș mai continua, lista e lungă... Foarte mulți tineri emigrează în Germania, Spania, Anglia, SUA ș. a. Ba chiar am auzit cazuri de moldoveni ce au emigrat de aici în Anglia, Irlanda sau Canada, căci au înțeles că mare viitor prosper nu se asteaptă aici... Da, poate e mai bine decît în Moldova, dar cu siguranță țăile de invidiat, din punct de vedere de prosperitate, sunt altele, din păcate...” Așa că, dragi moldoveni, gîndiți-vă. Și încetați să vă întrebați dacă e cazul să pleci în Italia de exemplu. La moment, poate că în țările menționate este bine, dar binele ăsta va sfîrși curînd. Sunt și acolo multe taxe ce se rețin din salarii (Italia, cică ar fi țara unde taxele de stat sunt cele mai mari din Europa), deci salariile ce ajung în buzunarele cetățenilor se micșorează.
Eu înțeleg că te atrage varietatea și frumusețea naturii, istoria și mîncarea tradițională a unei țări, dar cred că avem așa ceva și la noi în țară. Am cunoscut cîțiva voluntari de prin Germania, Spania, Franța care s-au arătat impresionați de natura și mîncarea noastră tradițională. Poate ar trebui să ne uităm ce avem noi și să ne apreciem pe noi la justa valoare. Iar pentru asta, ar trebui să ne schimbăm noi. Și nu uitați de vorba aia „nu te întreba ce poate face statul pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru stat”. Așa că, hai să păstărm ordinea publică, ca să fie curat ca în Europa. Hai să fim politicoși unul cu altul. Hai să păstrăm ceea ce se face cît de cît pentru noi, cetățenii. Un exemplu ar fi stațiile de troleibuz din Chișinău. Așa cum au fost făcute, deși cred că sunt binevenite - au fos distruse. Ca în final să se cheltuie alți bani pentru restabilire. Deci, hai să păstrăm ce se face. Ca să nu ne întrebăm ce se fac cu banii publici. Decît te-ai duce printr-o țară europeană și ai lucra aiurea - mai bine ai lcura la tine în țară și ți-ai da interesul. Decît te-ai plînge că decît să lucrezi pentru 2000 de lei mai bine stai acasă, mai bine ai lăsa lenea la o parte și ți-ai da interesul. Stînd acasă, nu primești mai mult. Chiar și dacă stai acasă - o să stai pînă ți se termină toate resurse și nu ai după ce bea o cană cu apă. Și lista contină. Așa că... hai să fim gospodari la noi acasă și fără întrebări „de ce nu pleci peste hotare” sau gînduri „să mă duc în Moscova, Italia, Germania.”

joi, 3 noiembrie 2016

Eu şi stilul meu spaniol care nu există

Fiecare om, ori aproape fiecare om are o slăbiciune pentru o ţară anume. Respectiv este dornic să-i cunoască istoria, cultura, bucătăria naţională, limba şi tot aşa mai departe. Iată că mă includ şi eu în categoria asta de oameni care am o slăbiciune pentru... Spania. Am început să învăţ limba spaniolă, pentru că e o limbă
frumoasă. Poate de aici şi vine interesul meu pentru această ţară, nu ştiu deja exact.
Da, e adevărat că citesc mult la temă. Da, e adevărat că îmi doresc să cunosc cunosc real această ţară. Da, e adevărat că am o slăbiciune pentru această ţară. Da, e adevărat că îmi plac melodiile lui Julio Iglesias. Da, e adevărat că am fost în Barcelona. 
Dar haideţi acuma să facem o diferenţă între plăcere şi obsesie. Mie îmi place ţara asta, nu sunt obsedată, măi oameni buni.
Faptul că citesc la tema Spaniei nu înseamnă că sunt obsedată de ţara asta. În căutările mele se includ şi alte subiecte de ordin general, de cultură generală şi tot aşa mai departe. Faptul că îmi doresc să cunosc real această ţară, asta nu înseamnă că eu, lunar ori anual, trebuie să merg în această ţară, Spania, respectiv nu sunt obsedată de ţara asta. Căutam nişte informaţii despre un filosof grec, la care cineva îmi face reproş: „cum aşa cauţi despre filosoful ăsta? Tu în loc să cauţi ceva spanioli de ai tăi...”
În interesele mele de călătorie, sunt incluse şi alte destinaţii. Plus la asta, din punct de vedere financiar, chiar nu îţi permiţi să mergi lunar într-o ţară anume, oricare ar fi ea. Daţi-mi bani, şi poftim, plec în Spania măcar şi în fiecare lună, care e problema? De ce nu-mi daţi bani pentru a pleca în Spania dacă aşa tare vă faceţi griji pentru mine? De ce? Faptul că sunt fan Julio Iglesias şi am mai fost şi la un concert de-a lui, asta nu înseamnă că sunt obsedată de Julio Iglesias, ascultîndu-i melodiile non-stop. Chiar şi dacă vezi că ascult muzică, nu cred că e cazul să te bagi în seamnă aiurea comentînd: „Ce, asculţi Julio Iglesias?” Doamna, s-a arătat destul de revoltată cînd i-am răspuns cu un „nu”: „cum aşa nu asculţi Julio Iglesias? Ţie doar îţi place.” P...ţ!
Da, am fost şi în Barcelona acum 2 ani. Aşa şi? Ce-i cu asta? Ce e aici aşa deosebit că am fost în Barcelona? De ce trebuie să mă luaţi la mişto cu întrebarea „Cînd te duci în Barcelona?” Voi chiar nu aveţi ce mă întreba? Totul se rezumă în viaţă la... plecatul în Barcelona?
Picătura care a umplut paharul a fost recent cînd mi s-a zis... „tu cu stilul tău spaniol”. Aşa şi? Dar întrebarea e: care stil spaniol? Unde am eu stil spaniol în mine? Mă îmbrac normal ca tot restul oamenilor, gîndesc nu mai rău ca tine ori ca tine. Trăiesc în R. Moldova şi am stilul specific ţării, nu credeţi? Chiar şi dacă am plăcerea de a purta o haină anume, o port din plăcere că aşa vreau eu, nu că aş vrea să arăt mai presus decît altcineva. Mă îmbrac pentru mine, nu pentru cineva, pentru că ar fi o zi de naştere, nuntă, şedinţă sau mai ştiu eu ce.
Încetaţi, vă rog, să vă mai legaţi de mine cum mă îmbrac, ce vorbesc, ce plăceri şi ce interese am. Oricare ar fi stilul meu, nu e problema voastră. Şi cel mai important, să nu vă plîngeţi că sunt... agresivă. Este o limită la toate, iar eu nu sunt o persoană tocmai răbdătoare.

Sursa imaginilor: Reiser med Albatros şi britannica.com

joi, 27 octombrie 2016

De ce nu scrii?

Tot aud aşa o întrebare, prostească aş zice „De ce nu scrii?” Dar chiar aşa, de ce? De ce oare nu-ţi scriu?
Scrie tu şi o să îţi scriu şi eu la rîndul meu. De ce numai eu trebuie să încep prima o conversaţie?
Chiar crezi că nu am ce face şi aş fi plătită pentru asta ca să îţi scriu ţie? Păi, vezi bine că nu mai este chiar aşa. Am obosit numai eu să încep o conversaţie, de parcă doar mie mi-ar trebui să discut cu tine, de parcă numai tu îmi eşti prietenă, de parcă numai eu m-aş simţi obligată să fiu prietenă cu tine, dar invers nu. Păi, iată dragii mei, nu mai stau lucrurile chiar aşa cum credeţi voi.
Dacă te consideri prieten/ă cu mine, demonstrează pînă la urmă că eşti prieten cu adevărat. Demonstrează prin fapte concrete şi reale. Sună-mă şi întreabă ce mai fac? Scrie şi întreabă ce mai fac şi cum îmi mai merg treburile, dacă-s bine, sănătoasă? Că doar aşa fac prietenii. Se sun şi îşi scriu reciproc, nu? Relaţia asta de prietenie dintre două persoane trebuie să vină din ambele părţi, nu doar dintr-o parte. Adică, eu nu înţeleg de ce numai eu trebuie să îţi scriu şi să fie prietenă cu tine? Bine, eu pot fi prietenă cu tine, dar întrebarea mea e următoare: oare tu îmi eşti prieten?  Asta în contexul în care mă întrebi de ce nu îţi scriu? Dacă răspunsul tău este da, păi demonstrează că îmi eşti prieten, prin vorbe şi fapte concrete şi reale. Să afirmi că apreciezi o persoană nu ştiu în ce măsură înseamnă asta că eşti prieten, pentru că, demonstrezi asta. Sau tu eşti prieten cu mine doar cînd ai nevoie de mine şi ajutorul meu?
Eu om obosit să scriu doar eu, de parcă numai mie îmi trebuie discuţiile astea şi prietenia ta. Staţi liniştiţi, tot ok! Sunt mare, am creier în cap şi mă descurc şi singură dacă e ceva. Chiar dacă am apelat la ajutorul unor „prieteni”, m-au refuzat motivînd că „nu pot”, „nu am”, „sunt ocupat”, se vedea pe el/ea că poate să mă ajute, dar nu vrea să ajute. Dragii mei, cînd cunoşti un om, se simte cînd spui minciună. Şi dacă spui o minciună, spune-o pînă la urmă, în aşa fel, încît şi tu să crezi ceea ce spui. Se vede şi simte cînd omul minte. Aşa că, lăsaţi-o baltă. Plus la asta, am luat deja exemplu de la voi. Şi cel mai important - s-a terminat cu relaţia de prietenie dintre mine şi multă lume. Eu înțeleg că v-am deprins numai eu să vă scriu și să vă sun, dar gata, s-a dus trenul din gară.
În final, vă rog şi insist chiar: nu vă mai supăraţi pe mine şi cel mai important, nu-mi mai reproşaţi de ce nu vă scriu? Nu vă scriu pentru că mi-am schimbat părerea despre oameni, despre prietenii. Apreciez oamenii care mă respectă, mă sună şi îmi scriu. 
Aşa că, toate bune şi frumoase! În viaţă primeşti ceea ce oferi. Aveţi grijă ce oferiţi! Un om dacă pleacă, pleacă pentru totdeauna.

Sursa imaginii:Citate alese

sâmbătă, 9 iulie 2016

Rîul Bîc din Chișinău

Demult vroiam să scriu o părere despre rîul ăsta. Ieri cîn am văzut un reportaj la tema dată... sincer m-a cam apucat fiorii. Aici vedeți un reportaj la temă. :(
Ecologiștii dau alarma: Bâcul este în mare pericol și se impun măsuri urgente pentru a-l salva. Pe
Podul de cale ferată peste rîul Bîc
multe porțiuni, râul semănă mai mult cu o râpă, cu un pârâu înnămolit, ce abia se vede din stufăriș și buruieni, sau cu un canal de scurgere a deșeurilor. Are apa tulbure și murdară, în care nici măcar broaștele nu rezistă, iar malurile îi sunt năpădite de gunoaie…
Nu înțeleg că ce e așa greu de făcut ceva cu ameliorarea calității apei. Și de ce nu se face ceva în acest sens, inclusiv cu educația ecologică. Cînd mai merg pe jos și văd de pe podul ăla ce murdară e apa... îmi pun întrebarea: ce fac și organizațiile astea care pretind că-s ecologice. Bine că țin o gură precum că sunt pentru drepturile animalelor și tot ce ține de mediu. Dar de ce nu fac aceste organizații ceva? Să facă vreun proiect ceva și să se ocupe de rezolvarea acestei probleme. La fel și autorițățile responsabile... Ministrul Mediul a afirmat ceva precum că va folosi niște bani din grantul oferit de România pentru a rezolva această problemă. De parcă în Moldova n-ar fi bani. Sunt doar că nu sunt utilizați cred cum ar fi cazul. De ce se așteaptă neapărat granturi din exterior? Mă rog, în fine. Oricare ar fi motivele, fie lenea, fie lipsa de interes, fie așa zisa lipsă de bani, sper într-o zi să se rezolve problema asta a Bîcului. 
Am citit cartea Vinil a lui Igor Guzun. Mi-a plăcut întrebarea lui (deși retorică), Сum să spui altfel: „Chișinău, tu ești râul саre te traversează?” Chiar așa? Cum spui altfel?
Chiar dacă denumirea rîului este cum este, sper într-o zi să ne mîndrim cu acest rîu, Bîc. Și să devină un obiectiv turistic al Chișinăului. Un rîu curat și frumos. Un rîu cu care să ne mîndrim. Un rîu cu apă curată.
Despre rîul Bîc mai citiţi şi aici.

Sursa imaginii: moldovenii.md

luni, 9 noiembrie 2015

Diferența dintre bibliotecă și librărie

Eu nu înțeleg oamenii ăștia care nu fac pot face diferența dintre bibliotecă și librărie. Să-mi explice și mie cineva care e faza. Ce e așa greu de înțeles diferența dintre cele două instituții? Lucrez la o bibliotecă și sincer, am obosit de întrebarea: dar la voi la bibliotecă se vînd cărți? Ori, da' cărți noi aveți? 
Hai să vă explic eu acuma.
Deci, conform Dicționarului Explicativ online, librărie este un magazin în care se vînd cărți. 
Așa că, luați aminte! Dar e ceva logic să înțelegi sensul dintre cele două instituții.

Deși cele două instituții au în comun cărțile, totuși ar trebui de făcut diferența, că pînă la urmă e așa de simplu...


Într-o librărie puteți cumpăra tot felul de cărți și deja să le ai în colecția ta personală. Îți cumperi cărți în funcție de interese.
Așa arată o librărie (pe interior)
Într-o bibliotecă, împrumuți cărți pe un termen de două săptămîni. Și da, sunt cărți noi, din anii curenți. Da, e adevărat că sunt și ediții vechi de pe vremea lui Papură Vodă, dar sunt și cărți noi. Și cel mai important, din toate domeniile: economie, filosofie, psihologie, arte, matematică, literatură română și universală, critică literară, istorie, geografie. La bibliotecă mai poți avea acces liber și la alte servicii, că pînă la urmă, serviciile de bibliotecă s-au dezvoltat, nu se limitează doar la deservirea utlizatorilor, sau cum mai spun alții „dai cărți”. Și serviciile de bibliotecă sunt gratuite.
Așa arată o bibliotecă (pe interior)


Mai consultați DEX-ul, vă rog. Și mai gîndiți oleacă. Vă rog eu mult. Pentru că ajută. Și mai face și minuni.

Sursa imaginilor: www.tvlitoral.ro, www.noi.md