Se afișează postările cu eticheta note de călătorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta note de călătorie. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 octombrie 2016

Tenis cu moldovenii de Tony Hawks

Am citit cartea asta la recomandare unei cunoştinţe. Acuma v-o recomand şi eu, pentru că mie mi-a plăcut foarte mult. 
Subiectul romanului e despre Tony Hawks, un bărbat care iubeşte provocările neobişnuite. Un pariu
excentric îl leagă pe Tony de Moldova, o ţară din Europa de Est puţin cunoscută în lume. Misiunea sa e să găsească membrii echipei naţionale de fotbal a ţării şi să-i convingă să joace tenis cu el. Căutările sunt bizare. Este, în schimb, descrierea unei călătorii extraordinare. Vorbeşte despre lumea interlopă a Moldovei în perioada în care a fost, despre ţigani, despre pene tragice de curent electric, o posibilă răpire şi o relaţie excepţională cu familia unde a stat.

IMPORTANT de ştiut că lucrurile în Moldova s-au schimbat foarte mult din momentul în care Tony a fost în ţară. Aşa că... :) tot ok. Citind cartea, mă miram (uneori) şi eu de vremurile care erau odată în ţara noastră. Culmea cred era cînd se deconecta zilnic lumina pentru 2-3 ore. Sau cum descrie Tony Moldova. Dar şi oricare alte momente care acuma îmi par stupide. Să mai parieze încă odată să mai joace tenis cu toată echipa de fotbal a Moldovei, oare cum ne-ar descrie?


"Chiar dacă urăşti tenisul şi nu ştii unde este Moldova pe hartă, vei fi vrăjit. Recomandată din toată inima."
FHM

Fragment din carte: 
Am jucat întotdeauna destul de mult tenis. Tatăl meu a devenit un fanatic al jocului după ce s-a apucat de el la 45 de ani. Cu timpul, i-a adus multă bucurie, bucurie temperată numai de faptul că alţii jucau mai bine decît el. De fapt, erau milioane de oameni, numai în Sussex! Totuşi, ca toţi taţii mîndri, a decis să-şi educe copii ca să poată face ceea ce n-a putu el. Şi uite aşa lui Ron Burston, antrenor cu jumate de normă în Dyke Road Park din Brighton, i s-a încredinţat misiunea de a ne antrena pe mine şi fratele meu, pentru a devei jucătorii numărul unu şi numărul doi în tenisul mondial. (cu Tati ca impresar). 
Din păcate, totul a fost sub posibilităţile noastre. Bineînţeles, cu o excepţie: Tati! În faţa căruia s-ar fi deschis toate posibilităţile de a călători pe tot globul, a sta în hoteluri frumoase şi a urmări din teren, meciuri de tenis. Cînd am împlinit 35 de ani, tatăl meu a recunoscut că visul lui ar lua sfîrşit, numai dacă doamna care a înjunghiat-o pe Monica Seles n-ar fi eliberată din închisoare ca să i se ordone să înjunghie orice jucător de tenis din competiţia de bărbaţi în desfăşurare. 

Sursa imaginii: yupi.md

miercuri, 28 octombrie 2015

Sfaturi de călătorie în Mexic

Planificarea călătoriei. Cînd să mergi

Momentul în care alegi să vizitezi Mexicul, depinde de ceea ce vrei să faci și să vezi, de constrîngerile legate de buget și de toleranța ta la căldură sau umiditate. Mexicul este o țară mare și foarte diversificată din punct de vedere geografic, microclimatele fiind dictate de altitudine și latitudine. Din iunie pînă în octombrie este cea mai umedă vreme, rezervă-ți vacanța în sezonul mai puțin aglomerat, pentru a evita mulțimea și pentru a găsi prețuri mai mici la hoteluri sau la biletele de avion.
Ploaia poate periclita vacanțele la plajă, iar la sfîrșitul lui septembrie și în octombrie vine sezonul uraganelor de-a lungul Golfului și pe coastele de sud, respectiv centrală, a Oceanului Pacific (dar și în Baja, deși mai puțin frecvent). În Baja California și în deșerturi este extrem de cald vara, deși pescarii înfruntă căldura pentru partidele de pescuit. 
Sezonul de vîrf durează de la sfîrșitul lui noiembrie (Ziua Recunoștinței) pînă la Săptămîna Sfîntă (Semana Santa), prețurile la hotele fiind mai mari în special de Crăciun, Anul Nou și Paște. exicanii, dar și străinii călătoresc frecvent în timpul acestor sărbători, iar rezervările trebuie făcute în avans. Cei interesați de cultura mexicană își pot planifica vacanța în timpul fiestelor din țară, inclusiv în săptămînile care precedă Paștele, Crăciunul, Ziua Morților și multe altele.

Ce să iei cu tine
Deși mexicanii sunt mai puțin formali cum erau înainte, locuitorii din orașe se îmbracă elegant, iar oamenii de afaceri, la costum. Excepție e zona de coastă, unde îmbrăcămintea e mai lejeră, femeile poarte arareori pantaloni scurți, iar bărbații nu sunt văzuți fără tricou pe plajă. Ia-ți haine ușoare și confortabile pt clima tropicală, plus pulover sau jachetă subțire. Încălțămintea confortabilă este esențială pentru siturile arheologice, străzile pavate și plimbările lungi. Un tricou subțire cu mînecă lungă previne mușcăturile de țînțari, la fel și un spray special. Crema de protecție solară, ochelarii de soare și o pălărie cu boruri mari sunt necesare. La fel și un ghid de conversație spaniol-român ori spaniol englez. Cei care merg cu cortul și cei care fac drumeții ar trebui să aibă la ei tablete de iod și filtre pentru a purifica apa, dacă cea îmbuteliată nu este disponibilă.

Formalități de intrare în țară
Pentru cetățenii din SUA, Canada, Marea Britanie, Irlanda Australia, Noua Zeelandă și o mare parte din vestul Europei nu este nevoie de viză de intrare în Mexic. Vei avea nevoie de un pasaport sau de un card turistic, care poate fi obținută de la ambasade, agenții de turism și de la punctele de trecere a frontierei; ele sunt distribuite și la zborurile tradiționale. Minorii au nevoie de o scrisoare legalizată la notar, de la unul sau ambii părinți ori tutori, în cazul în care aceștia nu-l însoțesc. Cetățenii din SUA și Canada pot sta în Mexic pînă la 180 de zile doar cu cardul turistic.


Sursa: Sfaturi de călătorie. În: ONSTOTT, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, pp. 348-355.

Sursa imaginii: www.backyardnature.net



joi, 23 iulie 2015

Caracteristicile poporului spaniol

Și iarăși despre Spania. De data această, vă ofer niște informații ce fac referință la caracteristicile poporului spaniol.

Un spaniol se simte cel mai bine într-o mulțime, pentru că acolo unde nu e gălăgie nu este nici viață.
În Spania a te distra înseamnă a te afla într-o mulțime gălăgioasă. Din multe motive, cel mai important fiind vremea însorită, ceea ce îi ține pe oameni afară. Dacă grupul e mare, auditoriul crește și posibilitatea de a te da în spectacol. Pilonul „joie de vivre” al spaniolilor este o mîndrie și nu necesită nici un sprijin auxiliar, asta fiind demonstrată prin inteligență, înfățișare, politețe, generozitate și mîndrie. 
Cel mai bun loc de a exersa arta adorației de sine este barul. Acel „ambiente” adică gălăgia și oamenii din jur este de o importanță majoră. Acolo unde nu e gălăgie, nu este viață, iar spaniolii fug de liniște. Este greu de spus cine face mai multă gălăgie într-un bar; clienții care îți strigă unul la altul sau chelnerii care trîntesc paharele pe masă. Zgomotul e asurzitor, încît ai putea auzi cu greu televizorul, deși volumul e dat la maxim. Orice subiect poate deveni o conversație, iar pentru spanioli asta nu e o problemă. Deși numărul de cititori a scăzut, conform standartelor europene și americane, cei care preferă cititul fac alegeri bune. 
Ampudia (restaurant madrilean)
O treime din cîștigul spaniolilor este cheltuită pe mîncare, băutură și țigări. Cînd vine vorba de mîncare, fast-food-urile și pizzeriile sunt apreciate de motocicliștii adolescenți și funcționarii grăbiți. La nivel general, spaniolii preferă mîncarea tradițională. Ideea națională de masă copioasă include șunca serrano rece, cîrnații și moluștele stropite cu vin de Xeres sec, rece și cu bere. Generozitatea spaniolului îi uimește pe vizitatori aflați pentru prima dată în Spania. Dacă un localnic și un străin încep o conversație, ea se va termina cu cel puțin o invitație la cafea sau o bere. În sud, barmanii oferă atîtea băuturi din parte casei, încît e de mirare că mai au vreun profit. Dacă un străin se interesează de o adresă, adeseori va fi însoțit pînă la adresă. Un spaniol nu vrea să dezamăgească și mai degrabă ar indica un frum greșit, decît să admită că nu cunoaște adresa. 
O parte din salariul lunar al spaniolului este cheltuit pe haine. În zonele rurale, obiceiul de a te îmbrăca în negru mai mulți ani după moartea unei rude se menține la generațiile vîrstnice, care se văd nevoite să petreacă toată viața îmbrăcate așa din cauza numărului mare de membri de familie. Se termină o perioadă de doliu, începe altul. În orașe acest obicei a dispărut.
Familia spaniolă este un clan numeros în care toleranța reciprocă și sprijinul necondiționat sunt lege. E suficient să te plimbi după-amiaza prin parc pentru a-ți da seama că spaniolul este un om fericit și integrat. 

Sursa: Poporul spaniol. În: Spania: ghid complet. Oradea: Editura Aquila '93, 2002, pp. 71-74.
Sursa imaginii: www.eltenedor.es

sâmbătă, 18 iulie 2015

Mexicul azi (II)

Eseistul și poetul Octavia Paz, cîștigător ar Premiului Nobel, în lucrarea sa The Labyrinth of Solitude (Labirintul solitudinii), afirmă despre compatrioții săi că sunt reticenți și singuratici. Cei mai mulți turiști, însă, spun despre mexicani în calitate de gazde, că sunt simpatici.

Ca relief, Mexicul pornește în mod radial de pe platoul Valea Mexicului (Valea Anáhuac), centru fizic și politic, unde locuiște mai mult de o cincime din populația totală a țării. Construit  pe rămășițele fostei capitale aztece Tenochtitlán, 1521, Ciudad de México este înconjurat de cele mai fertile terenuri din țară. Deși cel puțin jumătate din suprafața sa este aridă ori semiaridă, în Mexic se cultivă porumb, grîu, soia, orez, fasole, cafea, cacao, fructe și legume. 
Sierra Madre, lanț muntos în Mexic
Mexicul este dominat de munți. Mergînd spre sud, de la granița cu Statele Unite, pe aproximativ 1.200 km, există două grupe ale lanțului muntos Sierra Madre (Munții-Mamă): grupa orientală și és, Peninsula Baja California este formată deopotrivă din deșert și munți, cu opt lanțuri muntoase importante, o mulțime de insule și o linie de coastă unită, de aproape 4.800 km. Una din cele mai lungi și mai izolate peninsule din lume, a fost legată de la un capăt la altul de drumuri abia în snul 1970.
grupa occidentală. Între ele, platoul mexican cuprinde o serie de munți mai mici și văi înalte. În Nord se află deșerturile Chihuahua și Sonora. Înconjurată de Oceanul Pacific și de Marea Cort
Mineralele sunt o sursă imprtantă de venit. Mexicul se află pe primul loc în lume în ceea ce privește minereurile de argint; cuprul, plumbul, zincul și sarea fiind resurse importante. În Mexic se află arbori de mahon, nuci, lemn de trandafir, dar și alți copaci cu lemn de esență tare, cum ar fi pinul (pentru hîrtie și pastă de lemn).
Amatorii de drumeții montane sunt atrași de unul din cele mai înalte vîrfuri muntoase de pe continent - Pico de Orizaba, Iztaccíhuatl și La Malinche, care se grupează în jurul paralelei 19.
Aproape 30% din mexicani sunt băștinași, iar două treimi sunt metiși. Mai mult de șapte milioane de mexicani vorbesc limbi sau dialecte indigene, în special mayașă, mixtecă, náhuatl, otomí, purépecha și zapotec. 
Înființat ca o consecință a Revoluției, Partidul Revoluționar Instituțional (RPI - Partido Revolucionario Institucional) a fost partidul oficial de guvernămînt începînd cu 1929. În sondajele din 2000 au arătat că oamenii din majoritatea zonelor rurale cred în acest partid și guvernul înseamnă același lucru. Partidul a cîștigat toate alegerile prezidnețiale și s-a aflat de cele mai multe ori la guvernare în periaoda 1929-1994. Evenimentele din anii ’90 au continuat să mobilizeze publicul publicul cu privire la schimbarea politică. Președintele Luis Donaldo Colosio a fost asasinat în 1994, iar Carlos Salinas de Gortari, avînd un mandat de 6 ani (1988-1994) a lăsat în urmă un haos economic, inclusiv deprecierea monedei peso și împrumuturi neperformante. 
În ciuda dificultăților politice, Mexicul a început să fie un jucător important în economia mondială. În anul 2008 a ocupat locul 2 în topul celor mai dinamice economiii din America Latină, după Brazilia, cu un produs intern brut mai mare de 17.000 $ pe cap de locuitor.
Mexicul este o țară catolică și se celebrează zilele sfinților și alte sărbători religioase. Mexicanii 
apelează la focuri de artificii ori de cîte ori este posibil. Arareori de culcă devreme în noapte în care se celebrează vreo sărbătoare sau chiar în noaptea de dinainte. Locuitorii din zona de coastă a Mexicului sunt recunoscuți pentru petrecerile exuberante și pentru faptul că iubesc muzica și dansul. Cel mai renumit carnavaluri din țară (prin care se sărbătorește intrarea în Postul Paștelui) se desfășoară în Veracruz, cu baluri mascate, parade fastuoase cu petreceri și costume care țin toată noaptea. Un festival ar fi Festivalul Fecioarei din Guadalupe desfășurat în Ciudad de México.

Sursa: Mexicul azi. În: ONSTOTT, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, pp. 14-19. (Colecția National Geografic Traveler).
Sursa imaginilor: en.wikipedia.org și www.formula-as.ro

joi, 9 iulie 2015

Spania, un pic de istorie (I)

Pentru vechii greci, reprezenta tărîmul unde creșteau merele de aur ale lui Hercule; pentru arabi, erau întruchiparea Raiului pe pămînt; pentru scriitorii George Orwell și Ernest Hemingway era o arenă în care oscila între fapte eroice și tragedie, cînd toreadorii flirtau cu moarte pe parcursul unei după-amieze. În ciuda traficului susținut spre stațiunile de pe țărm, Spania a rămas în ochii necunoscuților,  o țară misterioasă. Cei mai cunoscuți spanioli în lumea întreagă sunt personaje e roman: Don Juan, Don Quijote și Carmen. Fiestele și flamenco sunt seducătoare pentru exotismul lor cu influențe din afara Europei.
Izolarea Spaniei de restul Europei a început prin așezarea ei peninsulară: celor 700 de ani de ocupație maură le-a urmat un puternic imperiu care a colonizat Lumea Nouă și a cărui cădere a dus prin intermediul Războiului Civil la instaurarea regimului opresiv al generalului Franco. În mod obișnuit spaniolii vorbeau despre țara lor numind-o Las Espanas - o idee de pluralitate, însumînd patru limbi și șapte dialecte, precum și zone climatice variate. 
În secolele XI-V î.Hr. fenicienii și grecii debarcă de-a lungul coastei peninsulei deja ocupate de iberici; ei întemeiază centre comerciale și colonii. Celții invadatori se amestecă cu ibericii. În secolele III și I î. Hr. cartaginezii cuceresc Spania de sud-est. Luarea ca ostatic a lui Santugo va duce la Al Doilea Război Punic (218-201 î. Hr.). Roma iese învingătoare și își începe campania de cucerire a Spaniei care va dura 200 de ani. Tot în secolul I are loc răspîndirea creștinismului în Spania.

Monarhii catolici (1474-1516)
În anul 1474 Isabel, soția lui Fernando de Aragón, îi urmează lui Henry al IV-lea al Castililei. 
În anul 1478 are lor înființarea Închiziției prin Bula Papală. 
În anul 1479 Fernando devine rege de Aragón; Spania este unită sun o singură coroană. 
În anul 1496 Juana, fiica Isabelei și a lui Fernando, se căsătorește cu Philip, fiul Împăratului Maximilian al Austriei. În 1504 Isabela moare iar Fernando domnește în numele Juanei La Loca, iar apoi ca regent al nepotului Carlos. După moartea lui Fernando din anul 1516, nepotul său devine Charles I al Spaniei, iar în 1519 este numit Charles al V-lea, împărat Sfânt al romanilor. 
Secolul XVII este epoca de aur a artei și a literaturii spaniole care continuă și în timpul domniei lui Felipe al II-lea, Felipe al IV-lea și Charles al II-lea, dar Spania va intra în declin economic și politic.

Sursa: Spania: ghid complet. Oradea, Editura Aquila '93, 2001., pp. 15-19.
sursa imaginii: www.portalturism.com



miercuri, 8 iulie 2015

O călătorie în Marea Britanie (I)

Britanicii sunt mîndri de solidaritatea lor pe timp de război dar, pe timp de pace, se bazează pe un sistem de diviziune socială. Ei sunt faimoși pentru toleranță și pentru simțul umorului, și totuși, așa cum observa scriitorul Paul Gallico: „nimeni nu poate fi mai calculat în grosolănia sa decît britanicul,
ceea ce îl uimește pe american, care nu înțelege insulta fină și nu poate oferi în schimb doar un abuz” Cei mai apropiați vecini ai britanicilor sunt la fel de uimiți ca și americanii. André Maurois își avertizează compatrioții: „În Franța este nepoliticos să nu termini o conversație; în Anglia este nechibzuit să o continui. Acolo nimeni nu te va învinui pentru tăcere. Dacă nu ți-ai deschis gura de trei ani, ei se vor gîndi: „Acest francez e un tip simpatic și tăcut”. Deoarece Britania este o insulă, oamenii de aici și-au păstrat imaginea de burlaci în ciuda mariajului lor cu Uniunea Europeană. Pentru că nu a mai fost invadată de aproape 1000 de ani, Britania rămîne profund individualistă.
Scoțienii sunt văzuți de englezi drept „aspri”, deși această părere ar putea fi contestată într-un local zgomotos din Glasgow. Nemulțumirea principală a scoțienilor este că parlamentul de la Londra îi tratează ca cetățeni decategoria a doua, în special cînd e vorba de politica economică. Asta nu înseamnă că scoțienii nu pot coopera cu englezii cînd au nevoie de ei: etica muncii și ingeniozitate scoțienilor au jucat un rol major în crearea Imperiului Britanic. În anul 1997 scoțienii au votat pentru a-și întemeia propriul parlament în Edinburg, ceea ce le va da o doză de independență.


Galezii li se par englezilor un grup mult mai omogen decît ei înșiși; exuberanți, calzi și afectuoși, dar destul de șmecheri și guralivi. În Țara Galilor, oamenii nu sunt deloc omogeni. Cei din nord, care mai vorbesc galeza, se uită cu dispreț la cei din sud al căror sînge e mult mai amestecat și ale căror obiceiuri se crede că sunt prea anglicanizate. Indiferent că preferă engleza sau galeza, majoritatea galezilor sunt extrem de vorbăreți. 



Sursă: Caracterul britanic. În Marea Britanie: ghid complet. Oradea, Editura Aquila '93, 2000, pp. 15-20.
Sursa imaginilor: www.canal2.mdwww.traveleuropa.ro

vineri, 29 august 2014

Impresii de călătorie: Lloret del Mar și Barcelona, Spania

Deși vara e considerată perioada vacanțelor, sunt totuși și excepții. Anul acesta a fost în luna mai, dar adevărul e că nu am nici un regret.
Găsisem o ofertă a unei agenții de turism din Chișinău, deși recunosc că Spania a fost o destinație de vacanță de ceva timp. Așa că… am profitat de situație. E un pic obositor drumul pînă la București ori Kiev, unde trebuie să iei avionul deși văzusem deschiderea unei curse Chișinău-Barcelona din iunie (recunosc că era mai bine să fi așteptat, deși au mai fost și alte circumstanțe la mijloc). Chiar și așa – dacă avionul are întîrzierea de circa 30 minute, păstrați-vă calmul.
Ajunse la destinație am avut o mică „surpriză”. Destinația nu era chiar Barcelona, dar Lloret del Mar, oraș turistic pe malul Mării Mediterane. Dar, pînă la urmă am zis că vom vedea două orașe într-o singură călătorie: Lloret del Mar – oraș construit pentru posibilitățile turistice pe care le are, dar și Barcelona, care e al doilea oraș ca mărime după Madrid și e vizitat anual de milioane de turiști. Mai ales că după Jocurile Olimpice din anul 1992, orașul a cunoscut o dezvoltare rapidă, cu atît mai mult că atunci s-au construit și diverse monumente, care au devenit imediat și obiective turistice. Unul din ele ar fi Fîntînile magice (numit așa grație efectelor pe care le vezi).
Cele două orașe sunt la o oră distanță, circa 70 kilometri. Primul oraș, Lloret del Mar e un oraș frumos, deși am vazut mai multe hoteluri, totuși e construit cu gust, străzi frumoase, parc, discoteci și cazinouri, restaurante, terase, magazine de produse alimentare, haine și suvenire (dar și alte produse pentru turiști și de sezon). Este și o stradă pietonală (cel puțin noi am văzut una). Pe trotuare este o pistă pentru cicliști. Predomină aranjamente florale. Mergînd la o plimbare practic în fiecare seară, descopeream multe momente frumoase: orașul destul de viu cu prezență numeroasă la terase și localuri, magazine de haine și suvenire deschise pînă noaptea tîrziu, oameni pe plajă și la ora 22:00, reflecția lunii pe mare, vorbitori de limbă rusă la tarabe, ori invitație la disco… tot de o tînără, vorbitoare de limbă rusă. Nu e obligatoriu să știi limba spaniolă pentru că aici, vînzătorii de la magazine sunt vorbitori de limbă engleză și rusă. De cîteva ori am fost întrebate dacă suntem din Rusia. Chiar și la recepția hotelului era cineva vorbitor de limbă rusă, așa că… Din discuțiile cu persoana de contact de acolo, acest oraș, Lloret del Mar e o investiție rusă, deși agenția lui de turism nu a avut turiști ruși.
Hotelul unde am fost cazate, Roger del Flor a fost de 4****. În primele două zile ne-am cam rătăcit prin labirinturile hotelului, dar am fost mulțumite de serviciile oferite, inclusiv mîncarea, care a fost de trei ori pe zi. Mîncarea a fost bună, salate diferite, cartofi prăjiți, carne și pește prăjit, sosuri, inclusiv unul cu usturoi, fructe și prăjituri. Am surprins chelnerul din tura de seară vorbind 4 limbi: spaniolă, engleză, franceză și rusă. Toate fluent și cu accent nativ. Și foarte amabil evident.
Sigur că am profitat de plajă și mare, care s-a dovedit a fi curate. Deși sunt cîteva hoteluri în zonă, este loc pentru fiecare, deși în perioada asta a anului nu sunt mulți turiști. Dar poți vedea turiști francezi, ruși și chiar spanioli. Hotelul era construit în stîncă și ca să ajungem la plaja trebuia să coborîm respectiv să urcăm 205 trepte. Așa că… vacanță combinată cu sport. Plaja era la 15 minute de hotel.
Două zile au fost rezervate Barcelonei. E un oraș foarte frumos, care merită vizitat. Stilul lui Gaudi e prezent și cu siguranță locuitorii orașului se mîndresc cu acest arhitect.
Nu știu cît de bine voi reuși să redau emoțiile pe care le-am trăit în acest oraș, deși asta se datorează probabil și faptului că am fost pentru prima dată în Barcelona. Nu știu ce părere mi-aș face dacă aș pleca într-o altă călătorie avînd această destinație. Deși am vizitat cartierul gotic, au rămas impresionată de construcția clădirilor, monumente, fontane la intersecții, și cel mai important, orașul nu abundă în publicitate stradală, ceea ce face orașul mai frumos, luminos și verde. E un oraș curat și poți vedea un număr mare de motocicliști și cicliști, dar și biciclete care pot fi luate în chirie.
Prima destinație a fost Arcul de Triumf, face legătura cu Parcul Ciutadella și a fost construit după schițele arhitectului Josep Vilaseca i Casanovas. Arcul de Triumf este construit în stil neo-mudejar din cărămidă roșie este decorat cu scupturi din piatră.Pe partea frontală se poate citi inscripția Barcelona rep les nacions (Barcelona, urează bun-venit națiunilor). Am mers și la Aquarium. Deși este cel mai vizitat obiectiv turistic, nu am rămas tocmai impresionată, iar prețul biletului de intrare este cam exagerat, de 20 euro și nu merită (părerea mea) asta doar dacă ești destul de pasionat de lumea subacvatică. Lîngă Aquarium este portul de Yachturi din Barcelona scos din uz, dar cu ocazia Jocurilor Olimpice găzduite în anul 1992 a fost transformat în centru comercial și de agrement.
Alături este Monumentul lui Cristofor Columb, finalizat în anul 1888 ridicat în onoarea exploratorului căruia îi poartă numele.
A urmat apoi o plimbare pe străzile Barcelonei, unde am putut vedea stilul gotic, al clădirilor, ruinele unor cetăți istorice.
Artera La Rambla este cea mai cunoscută arteră dar și cea mai veche. Aici te poți plimba în voie, poți cumpăra diverse suvenire ori pur și simplu să stai la terasele de pe arteră la o cafea.
Sagrada Familiei e una din cele mai vizitate obiective turistice din Barcelona (poate și din lume). Construcția a început în anul 1882 sub tutela lui Antonio Gaudi. Sagrada Familiei are trei fațade: fațada Nașterii, terminată de Gaudi și decorate cu motive din natură, fațada Patimilor a cărei construcție a finalizată în anul 1978 și Fațada Slavei care se lucrează și astăzi. Construcția va fi finalizată în anul 2026.
Simbolul orașului e Piața Catalunyei.
Fîntînile Magice își au rostul lor și sunt dispuse într-o fîntînă mai mare de formă circulară. Măsoară 12 metri în diametru și poate arunca apa la o înălțime de 4 matri. Se află între Palatul Național și Piața Espanya. Spectacolul începe la ora 21:00 pe melodiile hituri ale anilor ’70-’80, iar ceea ce vezi în timpul spectacolului este extraordinary. O idée poate banală dar a reușit să impresioneze publicul devenind astfel un obiectiv turistic și care reușește să strîngă în fiece seară numeroși spectatori.
Cartierul în care am mers e unul în stil gotic iar clădirile construite sunt stilul lui Gaudi. Barcelona cu sigurană se mîndrește cu acest architect catalan care are faimos pentru stilul său unic și proiectele pe care le-a realizat.
Deși Chișinăul și Barcelona nu se compară ca teritoriu și număr de locuitori, totuși capitala noastră are ce învăța. Chiar dacă fiecare oraș e individual în felul său, nu am văzut în Barcelona blocuri de locuit colorate aiurea, centre comerciale amplasate, tot, aiurea, tonete cu vînzare a presei și pachetelor de țigări, stații de troleibuz vandalizate etc. Este o cultură a orașului. Chiar dacă am mers pe bulevarde și străzi mari este o ordine și o altfel de cultură dacă pot spune așa.
Consider că persoanele responsabile din cadrul Primăriei orașului Chișinău ar trebui să acorde mai multă atenție esteticii orașelor europene iar exemplele bune să fie implentate și aici. Deși nu avem mare ori munte, avem Nistrul și Ghidighiciul aproape. Cu siguranță că se poate de făcut din asta un obiectiv turistic. Putem să profităm și de suburbiile Chișinăului, unde odată cu venirea verii să se organizeze diferite festivaluri care să fie și promovate pentru potențialii turiști.
În ceea ce privește asemănările dintre cele 2 orașe – e bine că există și așa ceva. Este un arc de triumf, un simbol al ambelor orașe chiar dacă diferă ca grandoare ori utilizarea materialelor de construcție. Piața Catalunyei din Barcelona deși e considerată cea mai mare și cea mai veche are un rol dificil de a uni vechiul oraș cu partea modernă (pot menționa și Piața Spaniei). Îmi vine greu să fac o paralelă cu Chișinăul dar cu siguranță cercul de Tipografia Centrală ori cel din sectorul Ciocana care unește bulevardul Mircea cel Bătrîn cu străzile Vadul lui Vodă și Alecu Russo. Dacă ar fi scoasă publicitatea stradală de pe marile bulevarde ale Chișinăului ar da un aspect estetic orașului.
Deși avem și noi parcuri cu care putem să ne mîndrim. Parcul Dendrarium pot să-l compar cu Parcul Orașului din Barcelona.
Nu avem un port de yachturi dar putem investi în Lacul Ghidighici și stațiunile din Vadul lui Vodă, mai ales că sunt la cîțiva km distanță de Chișinău cu atît mai mult că pe Nistru se organizează excursii cu vaporul pe rîul Nistru.
Rîul Bîc poate fi luat în considerare de autoritățile publice: de curățat și îngrijit. Totuși, reprezintă imaginea Chișinăului și cînd vezi cît de murdară e apa rîului ori... Chiar și cîini maidanezi nu am văzut în Barcelona. De multe ori mă întreb unde sunt organizațiile ecologice și ce fac ele? Cum tratează ei din punct de vedere practiv astfel de probleme?
Cu siguranță sunt și la noi arhitecți cu talent care merită respect, dar ar trebui să susținem ceea ce avem și să dezvoltăm potențialul orașului. Sunt locuri lăsate în paragină, dar dacă ar fi să facem un pic de ordine am putea să le facem un potențial obiectiv turistic al orașului.
Mai multe poze le vedeți accesînd https://www.facebook.com/daniela.gorincioi/media_set?set=a.800640646626813.1073741844.100000426548786&type=3

joi, 24 iulie 2014

Concertul lui Julio Iglesias ori cum m-a prins ploaia în București


22 iulie 2014. Concertul lui Julio Iglesias în București. Firește că mi-am luat bilet. Trebuie să recunosc că asta a fost prima dată cînd mi-am luat bilet la un concert în București. Ce să mai... Deși a fost o investiție dacă post spune așa, pînă la urmă plăcerea costă.
În fine, deși nu am fost prea stresată cu evenimentul în sine, totuși, impresiile sunt mult mai bune în ceea ce privește concertul lui Iglesias susținut în București în comparație cu cel din Chișinău. A fost mai deschis cu publicul, a cîntat piese mai bune și  chiar a fost pus pe șotii. Deși l-am văzut la concert acum 2-3 ani, totuși, vîrsta îți lasă amprenta pe interpret. Probabil că mai are și niște probleme de sănătate căre îl afectează oarecum.
A cîntat live, avînd orchestra în spate, patru back-vocaliste hot și sexy în spate, dintre care una era de culoare și un cuplu care a dansat 2-3 tangouri.
Sala a fost plină pînă la refuz, deși cu o oră înaintea concertului a plouat torențial în București. M-a udat toată, practic. Dar chiar și așa, nu a reușit ploaia sa-mi strice buna dispoziție. Ș-apoi ce nu faci tu pentru ceva ce îți place la nebunie. Doar plăcerea costă! Ori ploaia a fost un semn de bun-venit pentru mine că am mers în București pentru prima dată în viața mea?
După cum spuneam public a fost; de toate vîrstele: de la mic la mare veniți din mai toate colțurile României (sincer am impresia că eu eram unica din Republica Moldova). Dacă e să fac o comparație între publicul din București și cel din Chișinău... aș avea ce să spun. Dacă în București publicul a fost mai animat în ceea ce privește emoțiile revederii lui Iglesias, păi în Chișinău lumea a venit îmbrăcată la patru ace. Recunosc că au aplăudat și au fost entuziasmați de concertul acestuia dar... Cred că asta a fost prima dată cînd m-am convins că moldovenii noștri pun așa mare accent pe haine la evenimente mondene.


Ei, pînă la concert am avut ceva timp liber pentru plimbare prin București. E oraș drăguț pînă la urmă. Am mers pe un bulevard central și în final am mers într-un local unde chelnerii nu sunt așa egoiști în materie de meniuri cînd vine vorba de clienți. Fiecare client are meniul lui în timp ce la noi... un meniu la patru clienți. Și, totuși, cele mai bune clătite sunt la Chișinău ;)

Totodată în România am remarcat două fapte ce merită a fi luate în considerare:
1. drumuri naționale de calitate. Am putut ațipi pe drum și citi o carte de circa 600 pagini. Drumul a fost lin și ușor.
2. am făcut un popas la un restaurant. Era un restaurant 100% românesc cu mîncare tradițională românească, muzică românească și chelneri îmbrăcați în haine naționale. Pînă și vasele erau autentice. E un mod bun de a promova valorile naționale românești. În acest context, cred că noi, moldovenii avem încă de învățat. În orașele și localitățile mai mari se poate face ceva în acest senst pentru cursele lungi, mai ales cei cu pasageri. S-ar face bani buni pe seama asta, plus că am putea să ne promovăm. 
Personal, am observat că străinii care vin în Moldova le place mîncarea tradițională și tot ce e autentic. Așa că...