Se afișează postările cu eticheta prăjitură spumoasă cu portocale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prăjitură spumoasă cu portocale. Afișați toate postările

miercuri, 7 octombrie 2015

Prăjitură spumoasă cu portocale

Cei cărora le plac portocalele pot încerca să facă așa o prăjitură.

Ingrediente: 8 albușuri de ou, 200 g zahăr pudră, 80 g alune, 100 g fulgi de ovăz, coajă de portocale.

Mod de preparare:
Se bat cele 8 albușuri cu zahărul; se adaugă alunele, fulgii de ovăz măcinați pe mașină de măcinat mac și coajă rasă de la portocale. Toate se amestecă bine după care se toarnă în tavă tapetată cu unt și făină. Se coace în cuptor înainte încălzit. După ce s-a copt se lasă să se răcească, se taie trei părți, se ung cu cremă de portocale și se ornează cu felii de portocale.

Cremă de portocale:
8 gălbenușuri, 200 g unt, 150 g zahăr pudră, 2 linguri lapte, 4 linguri zeamă de portocale.

Mod de preparare:
Gălbenușurile, laptele și zahărul se fierb, amestecînd mereu, pînă se îngroașă. În timp ce se răcește se freacă untul și apoi se amestecă. La urmă se adaugă pe rînd cîte o lingură de zeamă de portocale și se amestecă bine.

Sursa rețetei: Prăjitură spumoasă cu portocale. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’93, 1999, p. 35.
Sursa imaginii: www.biaplant.ro