Se afișează postările cu eticheta prăjituri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prăjituri. Afișați toate postările

luni, 24 octombrie 2016

Desert de banane caramelizate

Ingrediente:
125 g făină
272 ml lapte
2 ouă
30 ml unt topit
1 păstaie de vanilie
¼ linguriţă sare

Umplutură:
4 banane
100 g unt
60 g zahăr brun

Mod de preparare: 
Bate ouăle cu sarea. Toarnă laptele la temepratura camerei şi untul răcit. Cerne făina şi adaug-o treptat peste ouă. Pune conţinutul păstăii de vanilie, apoi lasă compoziţia să se adihneascp curca jumătate de oră. Coace clătitele cîte 1-2 minute pe fiecare parte. Pentru umplutură, încălzeşte untul, adaugă zahărul şi feliile de banană. Amestecă din cînd în cînd să se formeze caramelul şi să nu se ardă zahărul.

Sursa: Desert de banane caramelizate. În: Femeia de azi, 2016, nr. 42, p. 19.

vineri, 3 iunie 2016

Papanași

Ingrediente:
500 g brînză de vaci
3 ouă
250 g făină
100 g zahăr
o linguriţă bicarbonat de sodiu în trei linguriţe
zeamă de lămîie
coajă rasă de la o lămîie
ulei pentru prăjit
sare
smîntînă
dulceaţă

Mod de preparare:
Brînza de vaci se amestecă cu unp raf de sare, cucoaja de la lămîie şi cu trei gălbenuşuri şi zahărul. Se adaugă bicarbonatul stins. Albuşurile se bat spumă, se adaugă peste compoziţie cu mişcări uşoare, apoi, 200 g făină pe care o amestecăm de jos în sus (restul urmînd să fie folosită la formarea papanaşilor).
Se amestecă toate ingredientele şi se formează biluţe pe care le apăsăm cu degetul pe centru.
Între timp se pune uleiul la încins şi se prăjesc papanaşi pe ambele părţi pînă se rumenesc.

Sursa: Papanaşi. În: Timpul, 2016, 3 iunie, p. 25.

marți, 22 martie 2016

Desert cu mere

Ingrediente pentru aluat:
300 g făină,
200 g margarină/unt,
6 linguri zahăr
1 cană apă minerală
1 pachet praf de copt stins în seamă de lămîie
vanilie
coajă rasă de la 2 lămîi

Pentru umplutură:
6-8 mere
100 g nuci
100 g stafide
dulceață de vișine
5-6 linguri zahăr
scorțișoară
zahăr vanilat
zahăr pudră

Mod de preparare:
se freacă margarina cu zahărul și zahărul vanilat pînă cînd devin spumoase, se adaugă coaja de lămîie, praful de copt stins în zeama de lămîie, apa minerală și la sfîrșit făina cernută. Se amestecă ușor, cu un tel, și se toarnă în tava tapetată cu margarină și făină. Se bagă în cuptor bine încins, se lasă să crească 20 de minute. Separat se curăță merele de coajă și se scot cotoarele. Merele se dau prin zahăr tos și se umplu cu nuci măcinate amestecate cu stafide, coajă de lămîie, iar deasupra se pun vișinele din dulceață. Merele umplute se așază în tava cu aluatul pe jumătate crescut, se presară scorțișoară și se mai lasă 20 de minute în cuptor să se rumenească. Prăjitura cu mere se servește rece, pudrată cu zahăr.


Sursa: Desert cu mere. În: Moldova Suverană, 2016, 22 mart., p. 4.


miercuri, 30 decembrie 2015

Chec glazurat

Ingrediente

Pentru aluat
250 g făină,
200 fructe confiate (uscate)
150 g stafide aurii
150 g zahăr
150 g unt topit
4 ouă
3 linguri apă
un plic zahăr vanilat
un plic praf de copt
unt pentru tavă

Pentru glazură
50 g ciocolată

Mod de preparare
Fructele uscate şi stafidele se pun la înmuiat în cele 3 linguri de apă caldă. Se amestecă zahărul cu ouăle, se adaugă untul topit şi zahărul vanilat. Se pun fructele bine scurse, făina, praful de copt. Se amestecă bine şi se toarnă aluatul în forma de copt. Se amestecă bine şi se toarnă aluatul în forma de copt unsă cu unt. Se lasă la cuptor 45 de minute şi, după răcirea completă, se toarnă ciocolata topită. Se lasă să se întărească şi se taie. 

Sursa: Chec glazurat. În: Moldova Suverană, 2015, 29 dec., p. 4.

marți, 8 decembrie 2015

Ștrudel cu dovleac

Ingrediente:
pentru aluat 
200 g făină
un ou
2 linguri ulei
1/2 linguriță sare

Pentru umplutură
500 g dovleac
75 g zahăr
o linguriță coajă rasă de portocale
50 g unt topit
o linguriță scorțișoară
zahăr pudră pentru servit

Mod de preparare
Dovleacul se trece prin răzătoarea cu ochiuri mari și se amestecă bine cu zahăr. Între timp, pentru aluat, se amestecă ingredientele, se frămîntă aluatul și se lasă pentru o oră să se odihnească. Pe masa presărată cu făină se întinde aluatul într-o foaie subțire, se unge cu unt topit, se așază dovleacul ras, se presară cu coajă de portocale și scorțișoară, se rulează și se transferă în tava unsă cu unt. Se unge cu restul de unt topit și se lasă 30 de minute la cuptor. După răcire, ștrudelul cu dovleac se presară cu zahăr pudră din abundență.


Sursa: Ștrudel cu dovleac. În: Moldova Suverană, 2015, 4 dec., p. 4.

joi, 8 octombrie 2015

Ruladă cu vanilie

Ingrediente: 
5 ouă, 100 g făină, 80 g zahăr pudră, 1 pachet zahăr vanilat.

Mod de preparare:
Se freacă 5 gălbenușuri cu zahărul vanilat și cu zahărul pudră. Se bat spumă albușurile, se amestecă cu gălbenușurile și apoi se adaugă făina. Se coace repede în cuptor, foarte cald în tavă tapetată cu unt și făină. Caldă cum e, se unge prăjitura cu cremă de vanilie și se rulează repede.

Cremă de vanilie:
2 gălbenușuri, 10 g unt, 60 g zahăr tos, 200 ml lapte, 2 pachete zahăr vanilat, 1 linguriță „triplesec”.

Mod de preparare:
Se fierbe zahărul cu zahărul vanilat și 100 ml lapte. Se amestecă 2 gălbenușuri, triplesec și 100 ml lapte, acestea le turnăm apoi, amestecînd neîntrerupt, în laptele fierbinte pînă se îngroașă. La crema astfel preparată se adaugă după răcire, untul. 

Sursa rețetei: Ruladă cu vanilie. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’93, 1999, pp. 39-40.
Sursa imaginii: www.ziuaconstanta.ro

luni, 5 octombrie 2015

Prăjitură Budapesta

Nu am făcut-o, dar pare a fi gustoasă

Ingrediente:
8 ouă, 40 g unt, 100 g făină, 140 g zahăr pudră, 100 g migdale, 20 g cacao, 50 g ciocolată.

Mod de preparare: 
Se freacă gălbenușurile cu 80 g zahăr pudră, se adaugă cacao, migdalele măcinate și prăjite, ciocolata rasă și untul topit. Albușul se bate spumă cu 60g zahăr pudră, apoi, alternativ cu faina, se amestecă cu compoziția foarte încet. După cum am amestecat totul se toarnă în tava tapetată cu margarina și făina. Se coace la foc potrivit. După ce se răcește se taie în trei părți egale și se umple cu cremă, iar deasupra se ornează cu ciocolată topită. 

Cremă de ciocolată:
150 g unt, 100 g zahăr pudră, 100 g ciocolată, 200 ml lapte, 1 lingură rom.

Se freacă untul cu zahărul. Ciocolata se rupe bucățele și se fierbe în lapte, amestecînd mereu pînă se îngroașă. cînd e gata se lasă să se răcească, se amestecă cu untul frecat și în final se adaugă romul.

Sursa rețetei: Prăjitură Budapesta. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’
93, 1999, pp. 26-27.

duminică, 4 octombrie 2015

Prăjitură pariziană

O prăjitură pentru romantici

Ingrediente: 
3 ouă, 2 gălbenușuri, 2 albușuri, 120 g zahăr pudră, 80 făină. 50 g unt, 1 pachet de zahăr vanilat.

Mod de preparare:
Cele 3 ouă întregim 2 gălbenușuri și zahărul se freacă bine deasupra aburilor pînă se îngroașă. După ce s-a răcit se adaugă făina, cacao, untul topit și albușul de la 2 ouă, bine bătut spumă. Tava sa tapetează cu unt și făină, apoi se toarnă compoziția și se coace în cuptorul încălzit înainte la foc mic. După ce s-a copt se lasă să se răcească, se răstoarnă din tavă, se taie în două, apoi se unge cu cremă, pe care o vom folosi și la acoperirea prăjiturii.


Cremă:
50 g frișcă nebătută, dulce și proaspătă, 2 gălbenușuri, 150 g ciocolată. Frișca se amestecă la foc potrivit cu ciocolată rasă și cu gălbenușurile, pînă cînd se va obține o cremă. După ce s-a răcit se folosește la umplerea prăjiturii și deasupra.

Sursa rețetei: Prăjitură pariziană. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’
93, 1999, pp. 17-18.
Sursa imaginii: www.gatiticuspor.com

Prăjitură cu mac

Pentru amatorii de prăjitură cu... mac, vă recomand așa o rețetă.

Ingrediente:
8 ouă, 240 g zahăr pudră, 120 g mac, 60 g nuci, 60 g pesmet, rom, 60 g făină, 1/2 praf de copt, 1 linguriță de scorțișoară, coajă rezuită de la 1/2 lămîie.

Mod de preparare:
Zahărul și gălbenușurile se freacă spumă. Se adaugă scorțișoara și coaja de lămîie. Continuăm să amestecăm. Se adăugă albușurile bine bătute spumă, apoi nucile măcinate și macul, pesmetul stropit cu rom și făina în care s-a amestecat praful de copt. În tavă tapetată cu margarină se coace la foc lent. După ce s-a răcit blatul se taie în două și se umple cu gem. Se acoperă cu o glazură de lămîie după care se taie cubulețe. 

Sursa: Prăjitură cu mac. În: Prăjituri și torturi.Oradea, Editura ’93, 1999, p. 11.
Sursa imaginii: www.bucate-aromate.ro

luni, 14 septembrie 2015

Prăjitură cu lămîie

Acum ceva timp eram în căutarea unor rețete de prăjituri. Am luat o carte de la bibliotecă și mă uitam peste ea. Inițial am selectat cîteva rețete care meritau a fi încercate. Asta, s-a dovedit a fi cea mai delicioasă din toate. Recomand!

Ingrediente:
4 ouă, 200 g zahăr pudră, 1/2 pachet praf de copt, 100 ml lapte, 200 g făină, 1 lingură unt.

Mod de preparare:
După ce frecăm bine cele 4 ouă cu zahărul, se adaugă praful de copt, laptele, făina, spuma de la cele 4 albuşuri şi se amestecă bine. Compoziţia se toarnă în tava tapetată cu unt. Se coace în cuptorul înainte încălzit la foc mic. După ce s-a copt, se lasă să se răcească apoi se taie în două şi între ele se pune cremă de lămîie. Se taie felii mai lungi.

Cremă de lămîie: 150 g unt, 150 g zahăr pudră, zeama şi coaja de la o lămîie.
Se freacă bine untul cu zahărul pudră. Zeama şi coaja de lămîie se adaugă treptat.

Sursa rețetei: Prăjitură cu lămîie. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’
93, 1999.
Sursa imaginii: www.teoskitchen.ro