Se afișează postările cu eticheta psihologia vârstei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta psihologia vârstei. Afișați toate postările

duminică, 1 octombrie 2017

În căutarea lui Audrey de Sophie Kinsella

Iată că am citit şi romanul În căutarea lui Audrey de Sophie Kinsella. Puţin plictisitor la început, dar până la urmă, subiectul romanului, îţi captează atenţia. Important de menţionat e că romanul are ca subiect doi  adolescenţi şi e inclus în colecţia Junior a editurii Polirom din Iaşi. 
E un roman cu şi despre adolescenţi, aşa că... părinţilor cu adolescenţi în casă le va fi interesantă această carte.
Subiectul romanului e Audrey, care poartă tot timpul ochelari cu lentile negre. Nu-i scoate nici măcar în casă. Nu iese niciodată în oraş, rar când schimbă  două vorbe cu cineva pe care nu-l cunoaşte şi i se pare aproape imposibil să se uite în ochii oamenilor. 
Lui Audrey i se face o programare la un psiholog, unde urmează nişte recomandări. Se împrieteneşte cu Linus, un prieten al fratelui ei şi discută cu el problemele cu care se confruntă. Acesta chiar se oferă să o ajute să-i rezolve problema emoţională şi frica de a ieşi şi vorbi în public. 
O altă problemă de familie ar fi faptul că şi Frank, fratele lui Audrey îşi petrece timpul în faţa calculatorului, jucîndu-se mai tot timpul, spre frustrarea mamei. Deşi îi interzice accesul la calculator, Frank a găsit soluţie să se joace în timpul nopţii. Asta până când e prins de maică-sa. Ce a urmat... e o adevărată epopee. 
Până la urmă, toate problemele se rezolvă. E o carte amuzantă, chiar dacă e şi un roman psihologic. Este o poveste despre iubire şi încredere la vârsta adolescenţei.
E un roman scris într-un stil mai diferit de ceea ce sunt obişuită. Dar e scris simplu şi amuzant. 

sâmbătă, 14 mai 2016

Lucruri pe care le-am învățat pînă acum

Anii trec și odată cu ei, ne trecem și noi. Ce am învățat pînă acuma?
1. Nu mai am nevoie de prieteni. Oamenii pot fi falși (nu pretind că eu sunt ideală).
2. Oamenii se uită suspect la tine cînd le propui ceva.
3. Oamenii îți reproșează atunci cînd le propui ceva.
4. Am învățat să am mai multă încredere în mine.
5. Am învățat să îmi rezolv singură problemele ca să nu aud reproșuri că... aș fi prea bogată și nu n-am ce face cu banii. Și nu doar cu banii (de parcă banii ar rezolva toate probleme din lume. Poate și rezolvă, dar nu întotdeauna).
6. Am învățat să zic NU.
7. Am mai mult timp pentru mine.
8. Sunt mai liniștită.
9. Sunt mai calmă.
10. Și alte lucruri.