Se afișează postările cu eticheta psihologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta psihologie. Afișați toate postările

marți, 2 iunie 2015

Miss-ul moldovenesc și inteligența masculină

De cînd am un blog personal parcă altfel privesc deja cei ce au un blog personal, respectiv am devenit așa, mai curioasă și atentă la ce postează lumea. Nu neapărat pentru statistici, dar pentru subiectul în sine. Deși, unii scriu ceva dor de dragul postărilor. În fine.
Miss-ul moldovenesc e un subiect foarte interesant. Pentru unii. Asta luînd în considerare felul cum abordezi subiectul, organizarea, candidatele, jurizarea și tot așa mai departe. Cel mai interesant e criteriul în care cîștigă cine cîștigă. Citisem articole la temă cine a cîștigat dar mare atenție nu i-am acordat evenimentului respectiv.
Azi un blogger comentează modul în care a fost jurizat concursul și hai să zicem „meritele” după care fata a cîștigat. Cică a fost aleasă după „țâțe, cur și picioare lungi”. Bine că fata e dotată și are ceea ce are. Oare nu asta contează la un model, la o fată care participă la un astfel de concurs? Chiar dacă e siliconată, nu înțeleg care e problema lui Vitalie Cojocaru? Hai să ne uităm la frumusețea bărbaților!
Unde e? Oare cîți bărbați de la noi știu a se îngriji, a se spăla și a fi niște domni? În Moldova predomină bețivii, needucații și nespălații. Ca să vezi un bărbat ca lumea trebuie să-l cauți cu lumînarea ziua în amiaza mare. 
Mult contează și bunele maniere la un bărbat, ce educație a primit de la părinți, inclusiv limba pe care o vorbești. Nu mai cred în părinți cărora le spun fetelor sale că doar frumusețea contează și că bunele maniere nu ar conta. Probabil că autorul n-are femeie la casă, nici cu țîțe, nici cu cur, nici cu picioare lungi, de materie cenușie nu mai spun și deja e invidios că altele au ceea ce el nu are.
Tare bine ar fi dacă bărbații ar avea un pic de cultură, vocabular, igienă personală și tot așa mai departe. Cînd ești prin transportul public și stă lîngă tine un bărbat de la care pute, chiar pute a țigară și transpirație... mori. Pur și simplu mori. Dar altcineva ne vorbește despre inteligența feminină. Care inteligență dacă voi bărbații sunteți de cîteva ori mai proști decît femei. Mai uitați-vă în oglindă și analizați-vă.

luni, 20 aprilie 2015

Prima impresie contează

Conform unui studiu condus de psihologul Alex Todorov de la Universitatea Princeton, (Statele Unite), creierul nostru își face o opinie asupra unui nou venit în circa o zecime de secundă, prin observarea de noi trăsături. Ceea ce mi se pare firesc. Dar, deși nu haina te face om ori ale chestii de genul ăsta, totuși, mai cred că foarte mult contează cum ne prezentăm în public: felul cum și ce vorbim, hainele alese cu gust, igiena personală, educația și tot așa mai departe.

Reacția noastră e în funcție de cum reacționăm cînd vedem o persoană. Respectiv ne împrietenim și putem sta la vorbă cu această persoană la infinit. Deși suntem unici și diferiți  ne împrietenim în funcție de impresia pe care ne-o lasă persoana, dar și...
Deși se spune că prima impresie nu întotdeauna e corectă, totuși, cred că aici depinde de caracter și cum spunea cineva, „psiholog trebuie să fii, nu să devii”. Deci, un pic de psihologie nu încurcă, mai ales psihologia emoțiilor, a sentimentelor, a limbajului corpului.
Mi se întîmplă mai mereu să-mi dau seama după cîteva minute că voi fi în relații bune cu o persoană anume. Pentru că lasă o impresie bună. Sau din contra - pare o ființă răutăcioasă și... devine o persoană pe care dorești să o eviți în mod conștient mai tot timpul. Mai grav, în așa o situație, e atunci cînd astfel de persoană îți este coleg de facultate ori serviciu și ești nevoit să o vezi zilnic.
Nu vreau să mă laud, dar de obicei, ce părere îmi fac de o persoană, așa și rămîne. Rareori mi s-a întîmplat să îmi schimb o părere în alta, iar unii nu mă înțeleg cînd zic că părerea pe care mi-o fac despre o persoană așa și rămîne, respectiv comentează „cum poți să-ți faci o impresie așa, în cîteva secunde/minute și tot așa și să rămînă?” Iată așa. Se întîmplă.
Nu înțeleg ce așa multă minte îți trebuie ca să înțelegi ce prezintă un om? Mai ales dacă ai deja o experiență, un caracter format, niște gusturi etc.
Recunosc că mi s-a întîmplat cîteva situații cînd o persoană mi-a lăsat  o impresie, ca ulterior să mi-o schimb în bine, și acuma recunosc că mă înțeleg destul de bine. Dar și invers, mi s-a părut ok, așa la distanță, ca mai tîrziu să îmi schimb părerea din una bună, sau, mă rog, relativ bună într-o impresie rea. Asta e. Se mai întîmplă și din astea. 


duminică, 13 iulie 2014

Liberă ca pasărea cerului

Cîți dintre noi a auzit expresia „liberă ca pasărea cerului” respectiv ce înseamnă asta mai exact? Nu știu ce semnificație ar putea avea această expresie, dar pînă la urmă fiecare din noi înțelege ce vrea. Cu certitudine păsările „nu știu” de această expresie și cel mai important, n-ai de unde ști cît de libere sunt, de fapt, deși noi oamenii le admirăm pentru posibilitatea de a avea aripi respectiv pentru abilitatea de a zbura.


Am ieșit azi în oraș. Spre destinația pe care o aveam mă întîlnesc cu un cuplu, la plimbare cu cei doi bebeluși ai lor. După o discuție politicoasă gen „bună ziua!” și „ce faci?” bummm, bomba a explodat – „ești liberă că pasărea cerului”. 

De unde știi tu că sunt liberă? Faptul că nu sunt căsătorită și nu am copii asta nu înseamnă că am libertatea deplină asupra faptelor și acțiunilor mele, acestea fiind îngrădite de mai mulți factori și posibilități de ordin material, financiar și spațiu locativ.
Unde e libertatea de care se vorbește dacă nu poți să-ți permiți să mergi la shopping, vacanțe, trai decent, apartament și mașină personală. Cînd ești nevoit să împarti apartamenul cu cineva care are interese diferite ca ale tale și în permanență trebuie să fii atent la detalii de tot felul și să nu poți face tot ce-ți dorești ca să nu mai zic de obligația de a merge la serviciu pentru acel salariu de care noi toți avem nevoie (și asta în defavoarea unor plăceri pur personale de a dormi mai mult ori a citi o carte, în cazul meu), respectiv îmi pun întrebarea unde ești tu, libertate?
Eu înțeleg că odată căsătorit sunt alte griji și alte probleme, mai ales dacă apar și copii și întîmpini niște dificultăți la care nu te-ai gîndit că pot apărea, dar asta nu e o scuză să faci reproșuri unei persoane care nu are același statut/griji pe care îl/le ai tu?
Oricît de multă libertate ți-ar oferi statutul de celibatar vine un moment în viața noastră cînd e timpul să întemeiem o familie, să facem un copil și să sădim un pom. În caz contrar, care e rostul să mai trăiești pe acest pămînt?
Dar, totuși, ce înseamnă libertate? Conform dicționarului explicativ online am găsi următoarea explicație: posibilitatea de a acționa după propria voință ori dorință. Deci, tu ai ales să te căsătorești și să ai copil, mai ales dacă ți-ai dorit acest lucru și ai considerat că e momentul potrivit pentru acest fapt. Deci, care e problema cu libertatea păsării libere?
Dacă păsările și animalele ar putea vorbi cu siguranță ne-ar spune multe lucruri care ne-ar face să ne uităm altfel la viață. Pasărea dacă zboară, zboară cu un motiv anume. Zboară pentru că migrează în țările calde. Zboară pentru că așa stă în firea ei să zboare. Zboară pentru că așa a fost să fie. „O pasăre crescută în colivie cînd vede o altă pasăre zburînd, crede că acest fapt e o boală” am citit undeva. Deci, TU CEL CE CREZI CĂ SUNT LIBERĂ, fă-ți o impresie.

Vine un moment în care noi toți ne căsătorim, facem copii și ne trăim viața cu bune și rele pentru că familia este unicul loc unde te poți regăsi și simți bine. Dar pentru asta, trebuie să vezi lucrurile bune într-un mariaj chiar dacă găsim și o multitudine de defecte.

Nu exclud faptul că dacă aș avea familie mi-aș schimba părerea în multe privințe și aș înțelege altfel expresia de care am menționat mai sus. Dar nici statutul de necăsătorit nu-ți oferă totalmente acea libertate de care ai nevoie ori acea satisfacție pe care TU nu o ai în măsura în care ți-o dorești. Vine un timp în care îți dorești să stai pur şi simplu în casă ca să te odihneşti nu pentru ceva anume. Și cel mai important e că eu nu sunt genul de persoană care să umblu aiurea prin oraș, ori să beau pînă cad lată.

Fiecare facem alegeri în viață; cu bune și cu rele. Chiar este așa o pedeapsă mare faptul că ești căsătorit inclusiv grija unui copil ori, ori acesta este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l apreciezi? 

sâmbătă, 12 iulie 2014

Cum ne alegem partenerul de viață

Trăim într-o lume a globalizării unde se tot vorbește despre poluarea mediului înconjurător, economie, resurse naturale, inovații la locul de muncă etc. Suntem ocupați cu acest serviciu iar în afara programului de lucru tot despre serviciu vorbim.

Chiar și dacă cineva deschide subiecte de discuție ce ține de ceva mai personal - obligatoriu trebuie să înceapă cu o întrebări ceva de genul - Ai cunoscut pe cineva? Dacă răspunsul este un „nu” se încep sfaturile senzaționale. Și cel mai important vin de la niște persoane care ele singure nu fac ori nu au făcut nimic în acest sens. Nu știu ce fete mai așteaptă prințul în ziua de azi. De parcă am trăi într-o lume a poveștilor cu Ilene Consînzene și Feți Frumoși călare pe cai albi...

Din păcate trăim o lume nebună, unde cheltuielile sunt net superioare salariilor pe care le avem și suntem obligați să privim cu înțelepciune tot ce se întîmplă în jurul nostru. Și cel mai important - de unde prinți!? (Din păcate în Republica Moldova nu avem o monarhie unde noi fetele să visăm să fim măritate cu prinții moștenitori dacă asta vreți să auziți).

Ce avem noi? Avem doar insipizi, inculți și nespălați. Asta în cea mai mare parte. Nici nu ai ce alege. Chiar și dacă ar fi să cunoști/găsești un tip așa, mai pe gustul tău - deja e „ocupat”, în sens că are prietenă ori este însurat. Dacă ai educație, ori cei șapte ani de acasă cum se spune în societatea nostră moldavă nu te implici.
Am fost surprinsă să aud precum că alege „un fotbalist - acum sunt la modă”. (Oare viața de familie este o modă????????)
Unii mai cred că „un bărbat trebuie spălat și educat”. Nu-mi imaginez cam cum ar veni asta să încep a educa un tip de 35-40 de ani bunele maniere, cum să mănînce, cum să se comporte în public, salutul, igiena personală etc., iar în final să mă căsătoresc cu el. La vîrsta asta cred că ar trebui să ai deja toate astea. Un copil trebuie educat cu toate astea. Și asta - de la o vîrsta fragedă.

O altă sugestie - „alegeți unul mai mic decît tine, îl educi cum vrei tu și o să fiți fericiți”. De unde știi tu că eu voi putea fi fericită cu un puradel de 20 de ani? Cam ce aș avea de vorbit și ce aș putea vedea la un băiat cu o vîrstă cuprinsă între 20-27 de ani? Aș înțelege ca o astfel de sugestie să vină din partea unei persoane care e căsătorită deja cu un de 20 de ani, dar așa... e măritată, de fapt cu unul cu vreo 10 ani mai mare. Chiar dacă „e băiat bun și de familie bună” cum mi s-a spus în cazul unuia de 27-28 ani, este, totuși un copil care încă nu i s-a uscat laptele la gură și ... Nu pun la îndoială seriozitatea lui și faptul că „aduce bani în casă” (tot din ceea ce mi s-a spus), dar nu am văzut în el persoana potrivită pentru mine. ȘI AR TREBUI SĂ ÎNȚELEGI - dacă nu mi-a plăcut, înseamnă cu nu mi-a plăcut și gata. Nu mai sunt un copil de 4-5 ani care poate fi manipulat cu faze de genul „dacă mănînci tot din farfurie, îți cumpăr păpușa pe care o vrei”. Am nevoie de un bărbat în viața mea, nu de un copilandru. În acest context, eram pe punctul de a-mi înjura prietene la greu (cu riscul de a se supăra pe mine și de a nu ne mai vorbi toată viața).
Dar, ... din moment ce soțul tău este mult mai mare decît tine - nu înțeleg de ce trebuie să-mi dai mie așa sfat?
Înțeleg că poate nu e ceea ce și-a dorit dar nu te bagi aiurea în viața personală a unei persoane, oricît de bine nu te-ai înțelege cu ea.
Cică eu aș fi o persoană „prea serioasă”. Dar cum trebuie să fiu? Am nevoie de un partener serios, nu de un cloun. Cică bărbatul ar trebui să mă iubească și să mă respecte mai mult decît eu pe el. Dragostea și respectul față de persoana iubită trebuie să fie în egală măsură. Asta doar dacă vrei să fii fericit/ă și să ai un mariaj reușit și fericit.
Nu intenționez să mă căsătoresc doar de dragul măritatului așa cum fac cea mai mare parte a fetelor. Se mărită orbește și imediat după oficializarea căsătoriilor îți rod urechile de ce soț au și vin cu sfaturi ce fel de soț să îți alegi (de parcă eu nu știu de ce fel de soț am nevoie!?). Din moment ce viața ta e de rahat și nu e un exemplu demn de urmat, ÎNCETEAZĂ, te rog, să-mi dai mie sfaturi ori să-mi faci reproșuri de tot felul. Nu cred că viața mea personală ar trebui să fie mai importantă pentru tine din moment ce viața ta lasă de dorit. Mai ales cînd ai o vîrstă și ai experiența vieții, ar trebui să înțelegi altfel lucrurile (aici mă refer la persoane de 35-40 ani. Poate și mai mult). Şi cel mai important e faptul că eu dacă nu m-am căsătorit la vîrsta pe care o am, asta nu înseamnă că nu doresc să am o familie. Problema e că nu am cunoscut persoana potrivită.


Nu știu cîte fete de la noi mai caută „prințul” cum le place unora să zică, dar de obicei cînd ai o vîrstă îți alegi partenerul în funcție de cum ești. Evident că fiecare din noi are un ideal de bărbat, dar alegi partenerul în funcție de intelect, educație, atitudine, aspect fizic plăcut, siguranță și seriozitate.


Că tot veni vorba, de obicei dacă tot alegi să te căsătorești - o faci pentru o viață, nu pentru maxim 5 ani. Personal am auzit un comentariu de genul „eu mă căsătoresc pentru a doua oară, iar X niciodată”, urmînd apoi hohote de rîs. 
După sugestiile, sfaturile și reacțiile prietenelor mele deja pun la îndoială noțiunea de „prieten”. O prietenă te înțelege, te susține și nu pune întrebări idioate cînd vine vorba de așa subiect, care, de fapt, poate fi unul dureros pentru tine.


Dragă lume, mai citiți cărți și educați-vă? Oare ne căsătorim pe maxim 5-6 ani că să îndeplinim planul cincinal al lui Stalin ori ne căsătorim o dată și bine? Răspunsul ar veni în funcție de moralitatea pe care o ai.