Se afișează postările cu eticheta rîurile Moldovei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rîurile Moldovei. Afișați toate postările

miercuri, 30 noiembrie 2016

Moldovenii și plecatul la muncă în Europa

Moldovenii mai au încă dorința de a-și lua lumea în cap și să plece la muncă în țările europene și Rusia. Deja care și cum îl doare. Cei mai îndrăzneți și cei mai șmecheri pleacă. Cred eu. Dar și dacă ai deja pe cineva undeva peste hotare și ar putea să te ajute cît de cît. Iar cei plecați de mult timp într-o țară europeană, deja s-au stabilizat acolo si le e ușor să se descurce. Dar ce face unul care nu știe pe nimeni în Italia, Franța, Spania etc. chair dacă vezi tot felul de anunțuri de genul „Lucru legal în Europa”.
Din ce am mai citit eu prin presă, dar și din discuțiile cu unele persoane plecate în țările europene (Italia și Spania), deja și acolo e greu. Nu o să dau nume, dar o persoană de încredere mi-a zis precum că în Italia, unde ea stă deja de cîțiva ani bun „e greu deja de cîțiva ani... Lumea încearcă să mai facă sacrificii, să mai taie din cheltuieli, căci economia nu se ridică și nici nu se prevăd mari îmbunătățiri... Cunosc moldoveni care s-au și întors în Moldova  căci intrau în datorii ca să stea aici... De lucrat nu lucrau dar chirie, servicii comunale și de mîncat trebuie...”
Așa că, mă întreb dacă mai e cazul să te duci prin țări străine. De parcă te-ar aștepta cineva cu brațele deschise. Eu înțeleg că viața italiană, franceză, americană e mai bună decît cea din Moldova, dar oricum, cine te așteaptă acolo? Merită să faci așa un efort? Dacă tot ești pe cont propriu. Și asta pentru că, dacă e să o citez pe respectiva persoană, „eii, viață italiană, de parcă ar fi cevà ideal... 😏 probleme și aici, o țară care nu investește în tineri, familii, copii și deci viitor... Politicieni corupți și furători și aici, sistemul sanitar se înrăutățește din an în an și tot așa aș mai continua, lista e lungă... Foarte mulți tineri emigrează în Germania, Spania, Anglia, SUA ș. a. Ba chiar am auzit cazuri de moldoveni ce au emigrat de aici în Anglia, Irlanda sau Canada, căci au înțeles că mare viitor prosper nu se asteaptă aici... Da, poate e mai bine decît în Moldova, dar cu siguranță țăile de invidiat, din punct de vedere de prosperitate, sunt altele, din păcate...” Așa că, dragi moldoveni, gîndiți-vă. Și încetați să vă întrebați dacă e cazul să pleci în Italia de exemplu. La moment, poate că în țările menționate este bine, dar binele ăsta va sfîrși curînd. Sunt și acolo multe taxe ce se rețin din salarii (Italia, cică ar fi țara unde taxele de stat sunt cele mai mari din Europa), deci salariile ce ajung în buzunarele cetățenilor se micșorează.
Eu înțeleg că te atrage varietatea și frumusețea naturii, istoria și mîncarea tradițională a unei țări, dar cred că avem așa ceva și la noi în țară. Am cunoscut cîțiva voluntari de prin Germania, Spania, Franța care s-au arătat impresionați de natura și mîncarea noastră tradițională. Poate ar trebui să ne uităm ce avem noi și să ne apreciem pe noi la justa valoare. Iar pentru asta, ar trebui să ne schimbăm noi. Și nu uitați de vorba aia „nu te întreba ce poate face statul pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru stat”. Așa că, hai să păstărm ordinea publică, ca să fie curat ca în Europa. Hai să fim politicoși unul cu altul. Hai să păstrăm ceea ce se face cît de cît pentru noi, cetățenii. Un exemplu ar fi stațiile de troleibuz din Chișinău. Așa cum au fost făcute, deși cred că sunt binevenite - au fos distruse. Ca în final să se cheltuie alți bani pentru restabilire. Deci, hai să păstrăm ce se face. Ca să nu ne întrebăm ce se fac cu banii publici. Decît te-ai duce printr-o țară europeană și ai lucra aiurea - mai bine ai lcura la tine în țară și ți-ai da interesul. Decît te-ai plînge că decît să lucrezi pentru 2000 de lei mai bine stai acasă, mai bine ai lăsa lenea la o parte și ți-ai da interesul. Stînd acasă, nu primești mai mult. Chiar și dacă stai acasă - o să stai pînă ți se termină toate resurse și nu ai după ce bea o cană cu apă. Și lista contină. Așa că... hai să fim gospodari la noi acasă și fără întrebări „de ce nu pleci peste hotare” sau gînduri „să mă duc în Moscova, Italia, Germania.”

sâmbătă, 9 iulie 2016

Rîul Bîc din Chișinău

Demult vroiam să scriu o părere despre rîul ăsta. Ieri cîn am văzut un reportaj la tema dată... sincer m-a cam apucat fiorii. Aici vedeți un reportaj la temă. :(
Ecologiștii dau alarma: Bâcul este în mare pericol și se impun măsuri urgente pentru a-l salva. Pe
Podul de cale ferată peste rîul Bîc
multe porțiuni, râul semănă mai mult cu o râpă, cu un pârâu înnămolit, ce abia se vede din stufăriș și buruieni, sau cu un canal de scurgere a deșeurilor. Are apa tulbure și murdară, în care nici măcar broaștele nu rezistă, iar malurile îi sunt năpădite de gunoaie…
Nu înțeleg că ce e așa greu de făcut ceva cu ameliorarea calității apei. Și de ce nu se face ceva în acest sens, inclusiv cu educația ecologică. Cînd mai merg pe jos și văd de pe podul ăla ce murdară e apa... îmi pun întrebarea: ce fac și organizațiile astea care pretind că-s ecologice. Bine că țin o gură precum că sunt pentru drepturile animalelor și tot ce ține de mediu. Dar de ce nu fac aceste organizații ceva? Să facă vreun proiect ceva și să se ocupe de rezolvarea acestei probleme. La fel și autorițățile responsabile... Ministrul Mediul a afirmat ceva precum că va folosi niște bani din grantul oferit de România pentru a rezolva această problemă. De parcă în Moldova n-ar fi bani. Sunt doar că nu sunt utilizați cred cum ar fi cazul. De ce se așteaptă neapărat granturi din exterior? Mă rog, în fine. Oricare ar fi motivele, fie lenea, fie lipsa de interes, fie așa zisa lipsă de bani, sper într-o zi să se rezolve problema asta a Bîcului. 
Am citit cartea Vinil a lui Igor Guzun. Mi-a plăcut întrebarea lui (deși retorică), Сum să spui altfel: „Chișinău, tu ești râul саre te traversează?” Chiar așa? Cum spui altfel?
Chiar dacă denumirea rîului este cum este, sper într-o zi să ne mîndrim cu acest rîu, Bîc. Și să devină un obiectiv turistic al Chișinăului. Un rîu curat și frumos. Un rîu cu care să ne mîndrim. Un rîu cu apă curată.
Despre rîul Bîc mai citiţi şi aici.

Sursa imaginii: moldovenii.md